La Sfântu Gheorghe va fi organizat cel mai mare protest maghiar din ultimii 15 ani
1 septembrie – ziua adevărului în cazul clădirii Mikó?
Din ce în ce mai multe persoane decid să i se alăture preotului reformat Sántha Imre în acțiunea de protest pe care acesta o face zilnic în fața Liceului Teoretic Székely Mikó. Oamenii spun că imobilul liceului aparține Bisericii Reformate și protestează împotriva deciziei Tribunalului Buzău care l-a condamnat la închisoare cu executare pentru abuz în serviciu pe fostul secretar de stat Markó Attila.
În 1 septembrie, bisericile istorice maghiare din Transilvania vor organiza un protest amplu în municipiul Sfântu Gheorghe, faţă de sentinţa dată în cazul retrocedării Colegiului „Székely Mikó”, manifestarea fiind susţinută şi de partidele maghiare, dar şi de mai multe organizaţii civice.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, este de părere că toată situația creată în jurul cazului Mikó poate fi explicată în două feluri: „ori este o decizie eronată a judecătorilor din Buzău, care nu au înțeles cazul, ori este vorba de o sentință adusă la comandă politică” – spune Antal.
Președintele Consiliului județean Covasna, Tamás Sándor, spune că decizia instanței de la Buzău este una politică, nicidecum juridică și o consideră drept o ofensă îndreptată împotriva comunității maghiare din Transilvania. Tamás spune că manifestarea pe care o vor organiza pe data de 1 septembrie va fi o dovadă a faptului că cei 1,5 milioane de maghiari din Transilvania nu sunt doar cetățeni, ci constituie o comunitate puternică.
Apelul se judecă la Ploieşti
Markó Attila spune că au atacat sentința Tribunalului de la Buzău, cazul va fi judecat la Curtea de Apel Ploiești, iar primul termen va avea loc pe data de 5 octombrie. El este de părere că acest caz nu este al lui, ci al întregii comunități întrucât clădirea liceului Mikó este una emblematică pentru comunitatea maghiară din Transilvania.
1 septembrie va fi așadar ziua în care cei care consideră că s-a făcut o nedreptate în cazul Mikó, vor ieși în stradă la Sfântu Gheorghe. Tamás Sándor, Antal Árpád și Markó Attila vor susține conferințe de presă în mai multe orașe pentru ca acest caz să fie cunoscut și în afara granițelor județului.