În primăvara anului 1917, în cadrul procesului de reorganizare a armatei române – refugiate, împreună cu autorităţile statului, în Moldova – era înfiinţat, cu începere de la 1 martie 1917, Regimentul de Tracţiune Automobilă. Acest moment semnifică apariţia Armei Auto în cadrul organismului militar românesc. Regimentul nou-înfiinţat înlocuia Compania de Automobile a Armatei.

Prin Decizie Ministerială, se prevedea ca Regimentul de Tracţiune Automobilă să fie structurat, pentru partea activă, pe 3 batalioane „de automobile, autocamioane, autocamionete şi alte asemenea”, precum şi companii de motomitraliere, grupuri de autotunuri şi automitraliere. Pentru partea sedentară se stipula înfiinţarea unui batalion de depozit şi a unei şcoli de şoferi.

În ceea ce priveşte factorul uman, se stabilea ca ofiţerii necesari acestui regiment să fie luaţi dintre ofiţerii activi şi de rezervă, precum şi dintre subofiţerii din cadrul formaţiunilor de automobile de pe lângă unităţile militare, aceştia din urmă trebuind să treacă un examen de specialitate. Cei care reuşeau la examen erau asimilaţi gradului de sublocotenent, păstrându-şi această asimilare pe timpul campaniei, ei putând fi înaintaţi la gradele asimilate imediat următoare.

Prin asimilare se înţelegea „echivalenţa cu gradele ierarhiei militare respective numai din punct de vedere al soldei şi indemnizaţiilor şi din acela al îndeplinirii serviciului special de automobilişti”.

În penultimul articol al deciziei ministeriale se preciza: „Niciun comandament sau serviciu nu are dreptul de a da altă destinaţie personalului de la diferite formaţiuni sau comandamente decât aceea pentru care au fost hotărâţi”.

Primul comandant al regimentului a fost colonelul Alexandru Polyzu, instalat în funcţie la 29 aprilie 1917.

Conform unui document emis la 24 mai 1917 de Secţia 3 Operaţii a Marelui Cartier General, cele 3 batalioane ale Regimentul de Tracţiune Automobilă erau dispuse la fiecare din cele două armate create după reorganizare, precum şi la Marele Cartier General. Statul Major al regimentului conducea din punct de vedere administrativ şi tehnic automobilele de la partea activă, iar statele-majore ale batalioanelor din cadrul Marelui Cartier General şi al armatelor conduceau administrativ şi tehnic toate unităţile de automobile puse la dispoziţia acestor structuri. În schimb, grupele şi secţiile de turism puse la dispoziţia comandamentelor şi unităţilor intrau, potrivit aceluiaşi document, în compunerea organică a acestora de care depindeau administrativ, fiind conduse de regiment şi, respectiv, de batalioane numai din punct de vedere tehnic.

Problema înzestrării cu mijloace moto era una stringentă pentru marea unitate nou-creată. Regimentul era dotat cu autocamioane marca Fiat (Italia), Renault (Franţa), Packard (S.U.A.), Adler (Germania) şi Berna-Saurer (Elveţia). Situaţia nu se remediase nici înainte de declanşarea marilor bătălii din vara anului 1917. Se cereau cel puţin 99 de automobile „dintre cele mai puternice”, care să facă faţă traseelor lungi şi drumurilor desfundate din zona frontului.

Dificultăţile inerente începutului de drum, dificultăţi agravate de condiţiile dramatice ale războiului, nu i-au împiedicat pe automobiliştii militari, alături de ceilalţi ostaşi ai Armatei României, să-şi îndeplinească cu prisosinţă datoria faţă de Patrie în timpul Războiului de Întregire.

În deceniile următoare, creşterea gradului de motorizare şi mecanizare a armatei a constituit unul din obiectivele de primă importanţă al factorilor de decizie din cadrul organismului militar românesc. Automobiliştii militari au contribuit, de-a lungul timpului, prin mijloacele specifice armei lor, la îndeplinirea cu succes a misiunilor încredinţate, atât a celor de ordin militar cât şi a celor pentru asigurarea intervenţiilor armatei în situaţii de urgenţă, în sprijinul autorităţilor locale sau centrale.

La mulţi ani!

Preşedinte A.N.C.M.R.R. – Covasna

Col. (r) Ioachim GRIGORESCU

Vicepreşedinte A.N.C.M.R.R. – Covasna

Mr.(r.) Robert-Tiberiu RUSZNAK