Interviu cu tânăra artistă Inga Ţăranu, fostă elevă la CNMV Sfântu Gheorghe, absolventă a Conservatorului din Roma (Italia).

Inga Ţăranu este o tânără frumoasă și talentată, care după ce a urmat liceul la Sfântu Gheorghe și apoi facultatea la Timișoara, a absolvit Conservatorul din Roma, ajungând să concerteze alături de nume importante ale muzicii soul, jazz sau folk. Născută în Lituania, într-un oraș de pe malul Mării Baltice, Inga a ajuns când avea 10 ani în Republica Moldova, unde s-a mutat întreaga sa familie. Spune despre ea însăși că o definesc principiile insuflate de părinți într-o copilărie pe care și-o amintește ca fiind foarte frumoasă. Vorbește mai multe limbi – română, engleză, rusă, italiană și franceză, urcă pe scenele europene și totuși e o fată modestă, care spune că ceea ce i se întâmplă azi este rezultatul faptului că nu a încetat niciodată să-și urmeze visele. De Sfântu Gheorghe o leagă o mulțime de amintiri, acesta fiind primul loc în care a ajuns când a venit în România pentru a urma liceul.

– Povestește-ne despre copilăria ta și care sunt cele mai frumoase amintiri din acea perioadă...

– M-am născut pe 2 aprilie 1984, în orașul Liepāja din Letonia, situat pe malul Mării Baltice. Mă mândresc mult cu familia mea, tot zic în stânga și-n dreapta că am avut mare noroc să mă nasc într-o familie unită și că acest lucru îmi permite să păstrez amintiri superbe din copilărie – amintiri ca ale oricărui copil ce-a avut o copilărie frumoasă, primind dragoste și sprijin din partea părinților. Am o familie minunată și am prețuit mereu faptul că părinții mei știau să asculte atunci când aveam nevoie să fiu auzită, chiar și pentru lucruri mărunte. Ei sunt cei care îmi inspiră siguranță și energie pozitivă. Pentru mine, mama e „pastiluța anti-depresie”.

– Când ai știut că drumul tău în viață va fi muzica?

– Dintotdeauna! Ador muzica de când eram mică, îmi plăcea la nebunie să cânt și o făceam oricând, oriunde – de exemplu foloseam lingura de bucătărie pe post de microfon. Dacă cineva mă întreba, așa cum întrebi orice copil, „Ce vrei să devii când vei fi mare?”, eu răspundeam foarte hotărâtă: „Cântăreață! Vrei sa îți cânt ceva?”

– Cine te-a susținut cu muzica, cine a fost alături de tine la începuturi?

– Dincolo de părinții mei, profesoara mea de muzică, doamna Anna Mihalache, a fost printre primele persoane care au crezut în mine și m-a susținut foarte tare. Alături de ea am urcat pentru prima oară pe scenă, pot retrăi și acum emoțiile de atunci.

– Vorbește-ne despre primele întâlniri cu scena...

– Primele apariții pe scenă au fost în cadrul Grupului Folcloric condus de doamna Mihalache. Aveam zece ani pe atunci și cântam muzică populară moldovenească - între timp ne mutaserăm cu traiul în Republica Moldova.

– Cum ai ajuns în România?

– Aveam 15 ani când am venit prima oară în România, obținând o bursă de studii la Colegiul National  Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe.

– Care sunt amintirile tale din oraşul nostru?

– Am petrecut patru ani în Sfântu Gheorghe. A fost o perioadă foarte intensă în viața mea, plină de lucruri noi, de emoții  trăite la maxim – cred că e ceva firesc, pentru un adolescent, un om aflat în formare. Toate aceste senzații – bucuriile, dezamăgirile, dorul de casă, în special complexitatea lor, au fost izvorul meu de inspirație. Am început să compun primele piese și să le fac cunoscute și altora, cu ajutorul unei persoane deosebite, Daniel Șanta, care a difuzat una dintre piesele mele la radio. A fost un moment nemaipomenit, cu senzații de nedescris, atunci cand m-am auzit pentru prima oară la radio.

– Cum te-ai adaptat aici?

– Primii ani de liceu au fost mai duri, nu se întâmplase niciodată până atunci să nu îmi văd familia timp de 3-4 luni. Îmi lipseau mult părinții, pentru că eram atât de atașată de ei, dar nu eram singură, aveam chitara mea, zi și noapte alături de mine.

– Ce influență au avut asupra ta profesofii de la CNMV, ce consideri că ți-au transmis și ce ai învățat de la ei?

– Sunt profesori care-mi vor rămâne pentru totdeauna în suflet... Doamna Luminița Cornea nu a fost doar diriginta mea, în primul rând am găsit în ea un sprijin moral nemaipomenit. Dumneaei a fost alături de mine atunci când făceam primii pași în lumea muzicii, a fost un suport extraordinar și absolut necesar. Nu știu cum aș fi făcut fără sprijinul său, fără susținerea, vorbele și căldura ei. Profesorii mei de muzică, doamna Liliana Grosar și prof. Popovici au fost cei de la care am învățat primele noțiuni teoretice și tehnice ale muzicii, cei care urmăreau în detaliu activitatea mea muzicală. Am participat la numeroase concursuri de muzică unde am obținut rezultate frumoase, sub îndrumarea dragilor mei profesori, iar pentru asta le mulțumesc din tot sufletul.

– Cum au fost anii de liceu?

– Anii de liceu au fost ani plini de experiențe noi, de cunoștințe, de acumulări nemaipomenite -  și nu vorbesc neapărat numai de școală, ci și de experiențele de viață. Am învățat că se crește mai repede când se stă departe de casă, în sensul că te confrunți cu situații pe care de voie, de nevoie, trebuie să le depășești, să mergi mai departe.

– Te mai leagă azi ceva de Sfântu Gheorghe?

– Toată experienţa mea muzicală de până acum mă leagă inevitabil de Sfântu Gheorghe. E orașul punctului de „Start” pentru mine.

– Ce-a urmat după liceu?

– Imediat după liceu am obținut bursă de studiu la Universiatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Litere şi Limbi Străine. Anii de facultate au fost superbi, ziua eram la universitate, seara cântam în diverse cluburi din oraș, iar în timpul liber studiam muzica în privat.  Cântam în fiecare seară și acest lucru îmi cerea un repertoriu vast cu piese de diverse genuri muzicale. A fost important pentru mine să descopăr anumite genuri muzicale de care fusesem mai puțin interesată până la acel moment; au fost anii de maturizare, în care m-am definit și în care am înțeles mult mai multe despre muzică.

– Cum ai ajuns în Italia?

– În Italia am studiat la început limba şi gramatica limbii italiene, după care am dat examen de admitere la Conservatorul  „A. Casella” din L’Aquila, la cursul de Canto Clasic. Mai târziu, am continuat să studiez Jazz, la același Conservator și Canto – Muzică Ușoară, la College of Music Saint Louis, din Roma.

– Povestește-ne despre familia ta și cariera pe care o ai acum.

– Cea mai recentă noutate, pentru care sunt fericită, este că pot spune, în sfârșit, că a luat naștere  formația  Binero, a cărei solistă sunt. Reprezentanții trupei sunt deja renumiți în Italia și peste hotare, iar alături de ei voi cânta jazz, funk, soul – acompaniată de pian, saxofon, trompetă, bass și tobe. Este un proiect drag mie, pe care mi l-am dorit foarte mult și în cele din urmă s-a materializat.

– Unde ai cântat, unde ai contracte?

– Am colaborat cu mai mulți muzicieni italieni și organizații muzicale, printre care Marco D’Angelo (renumit cântăreț și compozitor italian), Michele di Toro (compozitor și virtuos pianist), în Duo Pian și Voce  „Michele Di Toro – Inga Ţăranu”. Vara trecută am realizat un turneu în cadrul Orchestrei Simfonice Abbruzzese, cu invitată de onoare solista Grazia Di Michele.

– Există un nume al muzicii alături de care ai dori să cânți?

– Îl ador pe Al Jarreau!

– Ai participat la diverse festivaluri – unde, cum, ce premii ai obținut de-a lungul vremii?

– E adevărat, am participat la mai multe concursuri de muzică uşoară şi folk, mai ales în perioada liceului, obţinând premiul I la Festivalul Tineretului de Muzică Uşoară – Sf. Gheorghe, 2002, Concursul de interpretare folclorică „Tiszta Forrasbol” – Sf. Gheorghe, 2002, Festivalul – Concurs Naţional de muzică folk „Voci tinere” – Caracal, 2002, Festivalul – Concurs Naţional de muzică uşoară „Suceava, inima mea” – Suceava, 2003, Festivalul – Concurs Naţional de interpretare a muzicii uşoare româneşti „Trofeul tinereţii” – Amara, 2003 şi mai sunt multe altele. Sunt experienţe unice, de care îmi amintesc cu mândrie.

– Ce muzică te atrage?

– Îmi place să ascult muzică clasică – Puccini, Rachmaninov, Stravinsky, Ravel.

– Ce muzică te reprezintă?

– Eu cred că mă reprezintă muzica pe care o cânt, în special soul music.

– Care este stilul tău în muzică?

– Stilul de muzică prezent în repertoriul meu este jazz, soul, funk, soul și multă improvizație. De fapt, spațiul acesta lăsat liber fanteziei dă acel ton de originalitate, fără de care nu se poate avea succes.

– Spuneai într-un interviu că te-a atras și teatrul – în ce ai jucat?

– În momentul în care mi s-a propus să joc într-o piesă de teatru am acceptat cu mult entuziasm. Am jucat un rol în piesa de teatru „Muro contro muro” (“Zid împotriva zidului”), scrisă de Manuele Morgese, regizor şi actor italian. Această piesă a luat naştere în urma unui eveniment istoric de mare importanţă, Căderea zidului Berlinului. A fost o experienţă neprevăzută, dar extrem de intensă, cu multe lucruri noi, pe care le-am avut de învăţat la acel moment.

– În cele din urmă a fost mai puternică atracția pentru muzică decât cea pentru teatru...

– Da, pentru că mă las convinsă de senzațiile trăite în timp ce cânt, de impactul, puterea și intensitatea lor.

– Dacă nu făceai muzică, ce crezi că ai fi ales să faci în viață?

– Daca nu făceam muzică, cred că m-aș fi orientat spre o carieră sportivă. Îmi place foarte mult să schiez și să joc tenis.

– Care sunt planurile tale de viitor?

– Pe moment sunt concentrată asupra concertului pe care îl vom avea foarte curând la Chișinău, după care urmează imediat și un al doilea, la Ischia, în Italia. Apoi ne vom pune serios pe treabă asupra repertoriului, cu piese originale scrise de noi, membrii trupei Binero.

– Ce ai dori să le transmiți tinerilor din Sfântu Gheorghe?

– Să aibă încredere în ei înșiși și în propriile percepții care nu dau greș. E bine să creadă în propriile vise, să lupte pentru ele, căci ar fi mare păcat să renunțe!

(monicavajna.wordpress.com)