“Creativity” la Muzeul Spiritualităţii
Vinerea trecută, la Muzeul Spiritualităţii Româneşti din Sfântu Gheorghe a avut loc evenimentul expozițional Creativity 2012 – ediţia a II-a, în cadrul căruia au fost premiaţi elevii câştigători ai Concursului Interjudeţean de creaţie plastică Creativity 2012. Acest proiect a fost iniţiat de Asociaţia Sophia Nyka, iar realizarea lui a fost posibilă prin cofinanţarea asigurată de Consiliului Judeţean Covasna, principal partener în proiect. Tema concursului a fost “Sfântul Gheorghe – în ochi de copil”.
„Am vrut să vedem ce simte, cum şi-l închipuie un copil pe Sfântul Gheorghe, unul dintre cei mai cunoscuţi sfinţi ai creştinismului. Am primit numeroase lucrări din mai multe judeţe, lucrări care au pus în valoare sufletul pur al copilului, bucuria de a desena. S-au jucat cu culori, dar s-au jucat frumos: astfel încât am reuşit să cunoaştem mai bine copilul şi sufletul acestuia. Dacă anul trecut concursul s-a adresat elevilor de liceu, anul acesta s-a adresat elevilor de la gimnaziu. Anul viitor ne vom îndrepta atenţia asupra elevilor din ciclul primar, unde deja suntem aşteptaţi cu nerăbdare. Mulţumesc încă o dată partenerilor acestui proiect: Consiliul Judeţean Covasna, Inspectoratul Şcolar Covasna, Liceul de Artă Plugor Sandor, Muzeul Spiritualităţii Româneşti. Felicităm toţi elevii participanţi, indiferent dacă au primit premiu sau nu. Este un mare plus pentru fiecare elev participarea la orice concurs, indiferent de natura lui. De aceea vin cu un îndemn către toţi elevii noştri: fiţi activi! Fiţi pozitivi! Apreciaţi orice Concurs care se organizează, implicaţi-vă şi numai aşa veţi fi învingători în viaţă!” – a declarat coordonatoarea proiectului, Monica Blaj.