Vestea a căzut ca un trăsnet: a murit Nelu Ursache. Puţine lucruri sunt mai triste decât moartea unui prieten din tinereţe. Te simţi, dintr-odată, golit de gânduri, speriat şi singur. Aşa m-am simţit eu când am auzit neaşteptata veste.

Ion Ursache a fost un om care a trecut prin viaţă lăsând urme durabile. Şi nu mă gândesc doar la familia lui frumoasă, la care a ţinut enorm, ci şi la oamenii pe care i-a condus, cu care a muncit vreme de peste 40 de ani, indiferent cum s-au numit locurile astea de muncă: Drumuri şi Poduri, Gospodăria Comunală, Parlamentul României, Consiliul Judeţean sau Prefectura Covasna. A lăsat peste tot loc de bună ziua, a avut peste tot prieteni, a fost respectat şi iubit de cei cu care a lucrat – români şi maghiari deopotrivă.

Amintirea lui, pentru că de-acum încolo doar amintirile vor vorbi pentru el, va trece testul timpului. Sunt convins de asta, aşa cum sunt convins că, în călătoria lui spre cealaltă lume, Nelu Ursache va găsi un drum luminat de candela aprinsă de iubirea şi preţuirea celor pe care i-a părăsit atât de grăbit: soţia, copiii, nepoţii, prietenii, foştii colegi.

Mulţumesc, Ioane, pentru tot ceea ce ai fost şi-ai însemnat pentru mine, pentru toate amintirile pe care, cu siguranţă, când va veni vremea le vom depăna din nou împreună, umblând desculţi pe-o rază de lună. Amintiri dintr-o viaţă în care nu trăim niciodată destul.

(Dumitru Manolăchescu)