ACTUALITATE 1 octombrie 2013

Ajutorul de minimis, tot mai accesat de agenții economici

de Monica Vrânceanu | 762 vizualizări

Ajutorul de minimis pentru firme, lansat de Primăria Sfântu Gheorghe în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie (CCI) Covasna, a devenit mai atrăgător după intrarea în cel de-al doilea semestru de plată a impozitelor și taxelor locale.

Președintele CCI, Édler András, a declarat că odată cu intrarea în ultima parte a termenului de plată a impozitelor, alți 20 de agenți economici au depus documentația necesară pentru ajutorul de minimis. Astfel, în total, de la lansarea programului, în jur de 45 de agenți economici s-au îndreptat către CCI pentru a-și recupera o parte din banii pe care i-au dat către autoritățile locale sub forma impozitului pe clădire mărit cu 50% din 2013.

Linia de finanţare pentru ajutorul de minimis a fost deschisă pe 15 aprilie şi poate fi obţinută pe bază de proiecte ce trebuie depuse la sediul CCI din Sfântu Gheorghe până pe data de 11 octombrie. Prin acest Ajutor se doreşte compensarea majorării la finele anului trecut cu 50% a impozitului pe clădiri.

CL a suplimentat Ajutorul cu 50.000 de lei

Inițial, fondul total pus la dispoziţia firmelor autohtone din bugetul local a fost de 500.000 de lei. În ultima ședință a Consiliului Local (CL) s-a aprobat însă suplimentarea sumei cu 50.000 de lei, tocmai pe considerentul că solicitările s-au înmulțit, iar autoritățile locale au promis, încă de la început, că vor acorda ajutorul tuturor celor care se vor califica din punct de vedere al documentației.

Banii pot fi solicitaţi pentru acoperirea dobânzilor creditelor sau contractelor de leasing, reabilitarea exterioară parţială sau totală a clădirilor, crearea sau modernizarea spaţiilor verzi, reabilitarea termică a clădirilor, instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, participarea la târguri şi expoziţii în ţară ori străinătate pentru promovarea produselor, achiziţionarea unor materiale promoţionale ori informative, efectuarea de studii de piaţă, achiziţionarea de echipamente sau componente hardware sau software, realizarea de site-uri web, servicii de consultanţă, introducerea sistemului modern de plată, achiziţionarea de mobilier pentru dotarea spaţiilor comerciale, de producţie şi servicii și altele.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.