ACTUALITATE 31 iulie 2013

Întorsura Buzăului – un oraș în dezvoltare

de Székely Emőke | 926 vizualizări

Primăria va termina anul acesta mai multe proiecte

Locuințe pentru peste 40 de familii, apă și canalizare, cămin cultural la Brădet sau Liceul Teoretic „Mircea Eliade” sunt câteva din proiectele la care se lucrează la Întorsura Buzăului. Primarul Leca Băncilă ne-a povestit despre ele, adăugând că va continua munca și în perioada următoare, în cei 3 ani pe care îi va mai petrece ca edil al orașului.

Blocuri ANL

Au fost terminate lucrările de construcție la cele 4 blocuri ANL din localitate, iar în următoarele săptămâni 42 de familii se vor muta în casă nouă. „Patru locuințe au fost modernizate și reabilitate din banii primăriei, iar restul prin ANL. Avem în jur de 200 de cereri, dar cu voia lui Dumnezeu mai dăm 100 de apartamente în lucru. Vreau să fac un cartier pe malul Buzăului, în aceeași zonă, pentru că mi-ar fi greu să aduc utilitățile în altă zonă. Cererea pentru aceste 100 de apartamente este înaintată, așteptăm aprobarea. În viitorii 3 ani, cât mai sunt aici, vreau să plecăm și în această direcție. Cererea este mare pentru că azi nu e lucru puțin să-ți dea cineva un apartament frumos doar cu urarea să fii fericit” – spune Leca Băncilă. Primarul a adăugat că această investiție a costat peste 7 milioane de lei, din care peste 1 milion a fost partea de co-finanțare.

20 de km de apă și canalizare

Întorsura Buzăului face parte din proiectul județean de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare. La Întorsura din cei 67 de km au fost deja făcuţi 20, iar lucrările sunt în grafic. „Sunt în jur de 15 echipe în teritoriu, vom face mai mult de jumătate anul acesta, iar în toamna anului viitor vom termina, astfel că în ianuarie 2015, când se termină programul, vom avea lucrările finalizate” – explică edilul din Întorsura Buzăului. Acesta a spus că au început și construirea stației de epurare și au închis rampa de gunoi a orașului, unde se vor planta flori.

Primarul Leca Băncilă

Cămin cultural terminat, dar nerecepționat

Lucrările sunt terminate și la Căminul Cultural Brădet, recepția însă se lasă așteptată. Primarul a explicat spunând că Compania Naţională de Investiţii nu a primit obligațiile către constructor, deși Primăria și-a plătit obligațiile spre CNI, iar constructorul nu vrea să organizeze recepția până nu încasează banii. „Am discutat această problemă și cu ministrul Liviu Dragnea și i-am explicat că așa ceva nu se poate, ca o investiție care este de fapt a poporului, să nu fie folosită. Am câștigat un proiect de 3.100.000 de lei, m-au chemat și mi-au spus că mă aprobă la plată dacă tai jumătate din cheltuieli. Am acceptat, au tăiat 1.500.000. Dintr-o chestie elegantă am făcut una întemeiată, dar fără frumusețea pe care am gândit-o eu la un lăcaș de cultură. A trebuit să ne mulțumim cu consolidări, dar și așa a ieșit o lucrare frumoasă. Sper să o putem recepționa cât de curând” – povestește primarul.

Liceul, gata la toamnă

Se lucrează și la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din localitate. Potrivit primarului Leca Băncilă, lucrările vor fi terminate cel târziu în luna noiembrie, și astfel elevii se vor putea întoarce la liceu, întrucât în anul școlar trecut aceștia au fost nevoiți să se mute la alte școli și să urmeze cursuri după masă din cauza lipsei de spațiu. La liceu muncitorii lucrează la fațada clădirii, dar și în interior. „Noua școală nu va mai fi supraaglomerată, ci va fi o instituție modernă și elegantă, conform cerințelor vremurilor în care trăim. Astfel vom avea o școală cu pretenții, care va oferi elevilor învățământ de calitate. Totul începe de la educație, de la o educație bună poate veni salvarea acestei țări” – este de părere Leca Băncilă. După ce nu a putut accesa un credit bancar, Primăria a găsit înțelegere atât la constructor, cât și la Guvern, astfel cei de la firma de construcții care a câștigat licitația au așteptat cu plata, iar Guvernul a plătit o factură de 4.200.000 de lei.

Parcuri între blocuri

Primarul a spus că au amenajat și spațiile între blocurile din oraș, iar astfel aceste zone sunt mai prietenoase atât pentru copii, cât și pentru adulți. În perioada următoare Primăria va trebui să găsească finanțare pentru un alt proiect, și anume pentru reabilitarea grădiniței din Floroaia, unde partea de co-finanțare a administrației publice este de 70.000 de euro. Leca Băncilă nu concepe să nu facă rost de acești bani, spunând că nu trebuie să lasă să se piardă fonduri accesate.

Oamenii pleacă

Lipsa industriei și a investițiilor își face simțită însă efectele și la Întorsura Buzăului. Neavând un loc de muncă, oamenii aleg să plece să lucreze în străinătate. Primarul spune că oameni pleacă de peste tot, dar admite faptul că aici, sub poalele munților, la polul frigului, în lipsa unor investitori, a unor fabrici, nu ai ce face. O posibilă soluție ar fi, în opinia lui, construirea unui parc industrial. Dacă acest lucru se va concretiza, și când anume, rămâne de văzut.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.