ACTUALITATE 16 iulie 2013

Numai cine n-a vrut n-a intrat la liceu!

de Székely Emőke | 1011 vizualizări

După prima etapă a repartizării elevilor în licee, în judeţul Covasna au fost ocupate doar 73,65% dintre locuri, cea mai mică medie de admitere fiind 3,52

Anul acesta subiectele la examenul de Evaluare Națională au fost mai ușoare ca în alţi ani, dar cu toate acestea nu toți elevii au reușit să obțină măcar media 5. Asta nu înseamnă că acești elevi nu vor învăța la anul într-un liceu. S-a încheiat prima etapă a repartizării elevilor de clasa a VIII-a, toți cei care au vrut au intrat la liceu, și locuri mai sunt chiar și la cele mai prestigioase școli.

Planul de școlarizare va fi greu de atins

După prima etapă a repartizării elevilor în licee au fost ocupate doar 73,65% dintre locuri. Puțin, spune inspectorul șef din cadrul Inspectoratul Școlar al Județului Covasna, Keresztély Irma. Aceasta a dat și explicații. „La începutul anului școlar au fost înscriși 1.987 de elevi în clasa a VIII-a. La finalul anului școlar au rămas 1.971, din care au promovat 1.671 de elevi, adică 84,78%. 106 elevi au rămas corigenți la o materie, 79 la două materii și 24 de elevi au rămas repetenți. La aceasta se adaugă 66 de elevi care au situația neîncheiată și 23 neșcolarizați. Dacă adunăm aceste cifre, vedem că avem 12 clase nerealizabile față de planul de școlarizare propus” – a declarat Keresztély Irma.

Este loc pentru toată lumea

În urma primei etape de admitere la liceu, toți cei 1.581 de elevi care au reușit să obțină medii de peste 5 au fost admişi. La fel au intrat și cei 55 de elevi care nu au avut medie de trecere. Dacă ne uităm pe locurile rămase libere după prima perioadă de admitere, vedem că locuri mai sunt și la liceele bune: la CNMV, de exemplu, mai sunt două locuri în clasa de Matematică-Informatică, 12 locuri la Științele Naturii și două locuri la Filologie. Locuri sunt și la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, 16 la specializarea Comerț și 20 la Economic. La Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Întorsura Buzăului mai sunt 26 de locuri la clasa de Prelucrare a lemnului, 22 la Agricultură și 20 la Industrie textilă și pielărie.

Medii mari şi medii mici

Nouă elevi de clasa a VIII-a au reușit să intre la liceul dorit cu medii între 9,90 și 9,99, așadar în cazul lor este clar că nu au avut concurență. La polul opus se află elevi ale căror medii nu au atins nici măcar 5, ceea ce înseamnă că la Evaluarea Națională au luat note de 2, 3, dar cu toate acestea vor fi de la anul liceeni. Ultima medie de admitere în județ este de 3,52. Un elev din județ a intrat la liceul dorit cu o notă de 1 la Matematică și 2,35 la Limba și literatura română. Media lui de admitere a fost de 4. Exemplele pot continua, la 18 specializări din județ ultima notă de admitere fiind sub 5.

9,35 – ultima notă la Mate-Info la CNMV

Elevii care au vrut să intre într-o clasă bună la un liceu de prestigiu au pus burta pe carte și au intrat pe locurile dorite după luni de muncă. Iată câteva dintre ultimele note de intrare la liceele de renume din județ: Liceul Teoretic „Székely Mikó” (Matematică-Informatică) 9,45, Colegiul Național „Mihai Viteazul” (Matematică-Informatică) 9,35, „Székely Mikó” (Științe ale Naturii) 9,07, Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Întorsura Buzăului (Matematică-Informatică) 9,01. La clasele umane notele au fost mai mici, ultima nota la clasa Filologie de la CNMV fiind 7,68.

Situație specială la Baraolt – un singur elev în clasa română

La Liceul Tehnologic „Baróti Szabó Dávid” din Baraolt există o clasă cu predare în limba română, cu specializarea Fabricarea produselor din lemn. Dintre cele 29 de locuri în urma primei etape de admitere s-a înscris un singur elev. Ce va fi? Probabil nimic. Keresztély Irma spune că de fapt istoria se repetă la Baraolt, unde anual IȘJ dorește să înființeze o clasă pentru elevii români, însă nu se înscrie nimeni. „Ne-am gândit la elevii care au terminat clasa a VIII-a în Doboșeni și Herculian, însă mulți elevi nu doresc să își continue studiile. Astfel probabil clasa nu va porni, iar pentru elevul înscris îi vom propune alte școli” – a declarat Keresztély.

40% dintre notele de admitere sunt slabe

În opinia șefei IȘJ, peste 4 ani vom repeta rezultatele dezastruoase la examenul de Bacalaureat pentru că la admiterea în liceu 40% dintre candidați au avut note slabe. „La liceu intră cine dorește, însă rămâne întrebarea: vor reuși oare acești elevi să recupereze handicapul cu care pornesc la drum? Dacă da, le urăm mult succes la Bacalaureat. Dacă nu, vor fi candidaţi care vor diminua procentul de promovabilitate” – este de părere Keresztély.

Elevii se gândesc la distracție

O elevă de la CNMV ne-a declarat că a intrat la clasa dorită – Filologie, și se bucură în sfârșit de vacanță. „Am terminat școala generală la CNMV, voi continua tot acolo. Aștept anii de liceu, de la care mă aștept să fie frumoși, așa cum aud de la alții. Știu că va trebui să trag tare, să învăț, dar mă voi și distra. Deocamdată mă gândesc la o tabără unde voi pleca în august, vreau să mă odihnesc și să nu mă mai gândesc la școală până în septembrie” – ne-a declarat eleva.

În perioada 17-26 iulie toți elevii admiși la liceu trebuie să se înscrie, să își aducă dosarul de înscriere la liceu, în caz contrar vor pierde locul. Cea de a doua etapă de admitere în liceu începe pe 17 iulie, iar cea de a treia etapă va avea loc în septembrie.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
lili, 17 iulie 2013
Viitor de aur.... Vedem deja la "fauna" ce populeaza Parlamentul Romaniei cum a decazut invatamantul romanesc in astia 20 si ceva de ani.... Mai rau este ca viitorul nu arata deloc bine, citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.