STIREA ZILEI 17 septembrie 2018

Ziua în care județul Covasna a urât, concret și faptic, mizeria

de Iulia Drăghici - Taraș | 2019 vizualizări

Peste 3.450 de covăsneni s-au mobilizat într-una dintre cele mai mari acțiuni de voluntariat

De la Sfântu Gheorghe, până la Întorsura Buzăului și de la Târgu Secuiesc, până la Sita Buzăului. Întreg județul Covasna s-a unit, cu lucrul și cu gândul, sâmbătă, 15 septembrie, pentru a fi parte activă în cea mai mare acțiune de ecologizare din lume, coordonată la nivel național de Let’s Do It, România. Astfel, cei peste 3.450 de voluntari covăsneni, organizați în 170 de echipe pe aproape toată suprafața județului, au adunat din păduri, albii ale râului sau margini de drumuri, orașe și sate aproximativ 3.220 de saci plini cu gunoaie.

Cu mic, cu mare, copii și părinți, elevi și profesori, tineri și bătrâni și-au tras în mâini mănușile de lucru și, încă de dimineață, începând cu ora 09:00, s-au pus pe strâns gunoaiele care sufocă mediul înconjurător.

Numai la punctul de înregistrare din centrul municipiului Sfântu Gheorghe, din fața Biroului de Informare Turistică, au venit sâmbătă dimineața peste 200 de persoane care s-au trecut pe liste, și-au luat materiale și au pornit, în grupuri mai mici sau mai mari, pe cele 7 trasee stabilite de organizatori (spre Şugaş Băi, spre Vâlcele, spre Arcuş, spre Ilieni).

„Salut inițiativa și mi se pare extraordinar că sunt din ce în ce mai mulți oameni care se implică în acțiunile ecologice. Este un lucru deosebit pentru că Dumnezeu ne-a dat lumea aceasta ca să avem grijă de ea. Atunci este frumos că se întâmplă astfel de lucruri. (...) Eu zic că e de bine, că lumea începe să se miște. Până acum mulți ziceau că nu se organizează nimic. Iată că se întâmplă acțiuni în care putem să ne implicăm cu toții, cu mic, cu mare, în aer liber. Oamenii reacționează. Ar fi un element extraordinar să continuăm și cu partea de educație, ca să nu murdărim ceea ce curățăm și să diminuăm procentul celor care aruncă pe jos, care poluează și care nu au grijă de casa noastră, pentru că, până la urmă, Pământul este casa noastră, a tuturor”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, sâmbătă dimineața, preotul Bisericii Ortodoxe din Sfântu Gheorghe, Sebastian Pârvu, venit la centrul de înregistrare cu copiii săi, dornici să participe la acțiune.

În proiect au luat parte în număr mare autorități publice locale, instituții, ONG-uri, firme și grupuri informale, susțin coordonatori acţiunii de la nivelul județului Covasna, respectiv Grüman Éva-Orsolya și Béres Márton Nobert din Sfântu Gheorghe și Teodora Ungureanu din Întorsura Buzăului.

„Doresc să mulțumesc partenerilor și celor peste 3.000 de voluntari, care au participat la program și au depus eforturi pentru un județ Covasna mai curat. Fără îndoială acest eveniment a adunat cel mai mare număr de voluntari. Sper ca dincolo de rezultatul concret de azi, să putem ridica și gradul de interes față de protecția mediului în rândul populației din județ”, a declarat coordonatorul județean al proiectului „Let’s Do It, Covasna”, Grüman Éva Orsolya.

Școlile, element important în organizarea acțiunii

Interesul pentru protecția mediului a fost cu siguranță crescut în rândul populației școlare din județul Covasna pentru că multe unități de învățământ de aici și-au pus amprenta în derularea Zilei Mondiale de Curățenie. Iar alături de acestea au fost, bineînțeles, și părinții.

„Din partea instituției noastre au participat peste 120 de persoane, elevi, părinți și cadre didactice. Echipa noastră a strâns gunoiul la ieșirea spre Vâlcele din oraș. Poate că am adunat gunoiul altora, dar am făcut-o împreună și pentru noi, pentru un mediu înconjurător mai curat, sper ca la anul să putem participa în număr mai mare la program”, a declarat profesoara Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, Mihaela Vulpe. Alături de grupul de la CNMV, pe teren a fost și un  grup de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”.

În altă parte a județului, alături de 30 de elevi și părinți a spus „Prezent” și învățătoare de la Școala Gimnazială „Molnár Józsiás” din Târgu Secuiesc, Péter Ildikó. „Este important să trăim într-un mediu înconjurător curat, dar să depunem eforturi pentru acest mediu curat zi de zi. Copiii au putut învăța cu prilejul acestei zile despre importanța ocrotirii mediului cât și a voluntariatului”, a spus aceasta.

Polițiștii, pompierii, jandarmii și militarii covăsneni, nelipsiți în acțiunile de protecție a mediului

Nu doar școlile sau primăriile s-au găsit pe lista partenerilor de nădejde în cea  mai mare acțiune de voluntariat din județ, ci și cei care, de regulă, ne apără și ne salvează, adică polițiștii, pompierii, jandarmii și militarii covăsneni.

„Salvatori din cadrul Detașamentului Sfântu Gheorghe și Secției Târgu Secuiesc s-au alăturat celorlalți participanți la ofensiva împotriva gunoaielor aruncate necorespunzător şi curăţarea arealelor naturale din zona localităților Balvanyos și Sfântu Gheorghe. Prin această modalitate pompierii covăsneni își vor aduce contribuţia la refacerea ecosistemului şi, implicit, la protejarea naturii, dovedind că sunt alături de comunitate nu numai pe timpul executării misiunilor specifice, ci şi în acest domeniu”, ne-au transmit reprezentanții pompierilor de la ISU Covasna.

„O echipă de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna s-a alăturat sâmbătă sutelor de voluntari, în acțiunea „Ziua Mondială a Curățeniei” inițiată de mișcarea socială Let's do it Romania. Polițiștii s-au „înarmat” cu saci și mănuși și au strâns deșeurile de pe o porțiune a malului râului Olt, în Sfântu Gheorghe. Considerând că fiecare dintre noi este responsabil de protejarea mediului înconjurător, oamenii în uniformă s-au alăturat acestei inițiative din dorința de a ajuta pentru un județ mai curat”, spun și polițiștii covăsneni.

Luni, o nouă acțiune la Întorsura Buzăului

Cu toate că și sâmbătă s-a văzut o mobilizare importantă în zona Întorsurii Buzăului, dar și la Sita Buzăului, aici acțiunea își găsește continuitate chiar luni, când o parte din voluntari se reunesc în zona Predeluț pentru a strânge gunoaiele mai voluminoase, care nu au putut fi ridicate pe 15 septembrie.

„M-am organizat un pic mai târziu cu anunțarea evenimentului în zonă, însă școlile au fost extrem de receptive și s-au mobilizat rapid. Am văzut că au primit cu bucurie proiectul și s-au înscris într-un număr destul de mare. De la Școala Generală „Mihail Sadoveanu” au fost în jur de 45-50 de persoane, iar de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” vreo 10. M-am bucurat să îi văd pe copiii de la casa de tip familial. Au dat o lecție tuturor prin dedicare și numărul destul de ridicat în care au venit. Școlile din Sita Buzăului au strâns peste 350 de elevi. Dar nu au fost numai elevi, au venit și întorsureni mutați din oraș pentru că știau de Let's Do It, Romania! și au văzut necesitatea unui asemenea proiect la noi în zonă. Cred că avem nevoie de o asemenea acțiune în fiecare anotimp și mi-ar plăcea ca oamenii să răspundă în număr cât mai mare pentru a acoperi o zonă mai întinsă. Cel mai fain mi s-a părut faptul că am stabilit ca și luni să mai adunăm deșeurile care nu au putut fi ridicate, cel puțin în zona Predeluț unde sunt mai voluminoase, iar accesul voluntarilor s-ar fi făcut mai dificil”, a declarat pentru Observatorul de Covasna coordonatoarea acțiunii din zona Întorsurii Buzăului, Teo Ungureanu.

„Nu mă aștept să nu mai arunce lumea gunoaie, ci mă aștept să facem acțiunea mai des, ca să se micșoreze numărul lor și unele zone transformate în ‘gropi de gunoi’ să dispară”, a mai spus aceasta.

Sigur că acțiunea nu este lipsită nici de acei cârcotași, care spun că nu se vede nimic în urma celor care și-au dedicat aproape toată ziua de sâmbătă Zilei Mondiale de Curățenie, însă participanții ar trebui să știe că natura a zâmbit din nou datorită acestei acțiuni și că exemplul lor va fi, cu siguranță important  pentru cei care chiar contează. Una peste alta, acțiunea este de departe un succes, nu doar la nivel cifric, ci și pentru faptul că a adus la un loc, în jurul unui scop nobil, covăsneni de toate vârstele și etniile, cum rar s-a mai întâmplat, deși „Let’s Do It, Covasna” a marcat anul acesta a VI-a ediție în județ.

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.