STIREA ZILEI 4 februarie 2020

Trei sensuri giratorii noi la Sfântu Gheorghe

de Daniela Luca | 24675 vizualizări

Șoferii subliniază necesitatea acestor schimbări 

Trei sensuri giratorii noi vor fi amenajate la Sfântu Gheorghe, conform autorităților locale. În vederea asigurării unui trafic mai fluid, unul dintre acestea ar urma să fie situat pe strada Lunca Oltului, în zona centrului comercial aflat în construcție, iar celelalte două în zona sălii polivalente Sepsi Arena. Șoferii spun că aceste măsuri nu sunt doar binevenite, ci și absolut necesare. 

Un contract de colaborare între municipiul Sfântu Gheorghe și investitorul centrului comercial din Lunca Oltului a fost încheiat la sfârșitul săptămânii trecute. În acesta se arată că prin construcția complexului circulația pietonală și auto din zonă va fi intensificată, implicând astfel un grad mare de utilizare și frecventare a parcării, ceea ce face ca accesul la centrul comercial să fie dificil. 

Astfel, pentru a rezolva această problemă, contractul prevede construirea unui sens giratoriu, dar și amenajarea unui drum care va servi la aprovizionarea complexului, iar cheltuielile vor fi acoperite integral de către investitor. 

Primăria Sfântu Gheorghe a vândut terenul din zona Lunca Oltului unui dezvoltator privat, care și-a propus să construiască aici prima galerie comercială, adică un Mall de mici dimensiuni. Acesta va fi însă cel mai mare din județ, conform autorităților locale. Deschiderea galeriei comerciale este programată pentru primăvara anului 2020, însă deocamdată nu se știe data exactă. 

Peste 5 milioane de lei pentru două sensuri giratorii lângă Sepsi Arena 

Totodată, în zona sălii polivalente Sepsi Arena din Sfântu Gheorghe vor fi construite alte două sensuri giratorii. Studiul de fezabilitate pentru acest obiectiv de investiții a fost aprobat de Consiliul Local în luna aprilie a anului trecut, iar în prezent, proiectul e în fază de proiectare, subliniază viceprimarul Tóth-Birtan Csaba. 

Durata de realizare a execuției lucrărilor este de patru luni pentru fiecare sens giratoriu, conform proiectului. Valoarea investiției se ridică la 3.107.900 de lei pentru un sens giratoriu și 2.084.215 pentru al doilea, valori care cuprind TVA. Sursa de finanțare a investiției este bugetul local al municipiului Sfântu Gheorghe. Sensul giratoriu cu raza de 11 metri va fi situat pe DN12, km 12 + 930, iar celălalt, cu raza de nouă metri, pe km 12 + 600. Pe ambele părți ale sensurilor giratorii au fost prevăzute trotuare pietonale și piste de bicicliști, conform proiectului. 

În prezent, accesul spre Sepsi Arena se face de pe DN12, drum cu un flux rutier foarte intens care reprezintă un pericol real pentru participanții la trafic. Investiția propusă prin acest proiect, spun autoritățile, urmărește rezolvarea situației cu privire la siguranța circulației și la accesul spre sala de sport, respectiv spre noile baze sportive aflate în stadiul de construire.

Deocamdată nu se ia în calcul instalarea unor sensuri giratorii și în alte zone 

În ceea ce privește planurile autorităților locale legate de construirea sensurilor giratorii și în alte zone din oraș, viceprimarul Tóth-Birtan Csaba spune că deși s-au luat în calcul și alte variante, deocamdată municipalitatea se limitează la cele trei, respectiv la cel pe de pe strada Lunca Oltului și la cele din zona Arenei Sepsi. Acesta a subliniat că și în proiectul centurii ocolitoare din Sfântu Gheorghe sunt prevăzute  câteva sensuri giratorii. 

„În afară de cele trei sensuri giratorii, nu cred că ar exista deocamdată altele în plan. Nici la intersecția Grigore Bălan cu 1 Decembrie nu va fi până la urmă sens giratoriu. Va rămâne cu semnalizare. Pentru o perioadă se tot vehicula ideea cu sens giratoriu sau intersecție semnalizată și până la urmă în proiectul pe care l-am făcut pentru dirijarea electronică a circulației, am primit din partea  proiectantului recomandarea că dacă vrem să dăm avantaj mașinilor din transportul public local, adică autobuzelor, atunci trebuie să rămână semaforizat, nu sens giratoriu și am rămas la această rezolvare. O să fie din cauza drumului ocolitor sensuri giratorii, dar nu pe teritoriul orașului, ci în afara lui, pe drumul spre intersecția de la Reci o să fie unul, respectiv înainte de Coșeni, unde o să se bifurce și o să înceapă drumul ocolitor”, a explicat viceprimarul Tóth-Birtan Csaba. 

Șoferii din Sfântu Gheorghe vor cât mai multe sensuri giratorii 

Necesitatea fluidizării traficului în mai multe zone din oraș, cu ajutorul sensurilor giratorii, dar în special pe strada Lunca Oltului, a fost subliniată de mai mulți șoferi din Sfântu Gheorghe. 

„La ieșirea din Kaufland ar fi foarte necesar un sens giratoriu. Ar mai prinde bine unul la intersecția din strada Ciucului, capătul de lângă Electrica. În rest nu mi se pare să avem un trafic foarte blocat în Sfântu Gheorghe. De fapt cred că ar prinde bine și la ieșirea din oraș , la ieșirea spre Târgu Secuiesc, Brașov, dar având în vedere că acolo sunt două benzi e destul de ok. Și la intersecția Sporturilor cu 1 Decembrie ar trebui, pentru că acolo nu e ok, ori semafor ori ceva pentru că e jale pentru pietoni”, ne-a spus Marius, un șofer din Sfântu Gheorghe. 

Alții se raportează la „raiul” sensurilor giratorii – orașul Brașov. 

 „E nevoie de sensuri giratorii noi la Sfântu Gheorghe. În Brașov s-a fluidizat foarte mult traficul datorită sensurilor giratorii și orașul are unul dintre cele mai eficiente moduri de a rezolva traficul pentru că cel din stânga are prioritate și merge mai repede treaba. Intri și ieși fără să îți dai seama și nu stai nici 30 de secunde. Ar fi mare nevoie de un sens giratoriu pe Lunca Oltului și în față la Liceul Mikes sau de fapt oriunde sunt semafoare în oraș ar fi mai bine să pună în loc sensuri giratorii și ar fi mult mai simplu. Și estetic ar arăta mai bine, nu s-ar consuma atâta electricitate, nu ți se strică semafoarele. Am înțeles că la semafoare e un întreg sistem care trebuie întreținut”, ne-a spus un alt șofer din municipiu. 

Există și șoferi care și-ar dori să existe mai multe sensuri giratorii, însă spun că acest lucru nu ar fi posibil în Sfântu Gheorghe. 

„În Sfântu Gheorghe sunt locuri unde ar putea sa se construiască sensuri giratorii, dar drumurile noastre sunt mai înguste față de cele din Brașov. Și este cu dus și întors. Ar putea facilita circulația, dar ar putea să o și îngreuneze. Deci sensurile giratorii nu au ce căuta în zona centrală în niciun caz. De exemplu în față la Sugas cât de mult îngreunează chestia aceea în mijloc, că nu poate fi numită sens giratoriu. Tot timpul se blochează traficul acolo pentru că e prea aproape de semafor. Se blochează iarăși în zona Liceului Brâncuși. (...) Un sens giratoriu ar fi bun și în zona Berăriei. La intersecția străzilor Sporturilor și 1 Decembrie”, a spus George, un alt șofer din reședința de județ.  

În prezent, în Sfântu Gheorghe sunt opt sensuri giratorii, conform administratorului public al municipiului Sfântu Gheorghe, Czimbalmos Csaba. Acestea sunt binevenite, spun șoferii, însă nu au cum să facă față traficului de la orele de vârf, în contextul în care numărul mașinilor din reședința de județ crește de la o zi la alta. Numărul autoturismelor înmatriculate în Sfântu Gheorghe este de peste 20.000 de unități, conform datelor actualizate, însă autoritățile spun că cifra reală este mult mai mare. În această cifră nu intră autoturismele luate în leasing ale acelor societăți care nu au sediul principal sau punct de lucru în Sfântu Gheorghe. De asemenea, nu sunt luate în calcul autoturismele înregistrate în străinătate, prezente într-un număr mare pe străzile din municipiu. 

Anul în care numărul autoturismelor a început să crească dramatic este 2016. Atunci în municipiu au fost înregistrate peste 1.400 de mașini noi, conform datelor prezentate de autoritățile locale la sfârșitul anului trecut. În anul următor, s-au adăugat încă 190 de mașini, iar în 2018 un număr de 840 de vehicule noi au apărut pe străzi. 

În aceste condiții, infrastructura nu mai poate face față creșterii galopante, iar la problema traficului tot mai aglomerat, se adaugă și cea a insuficienței locurilor de parcare.  

 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.