STIREA ZILEI 16 decembrie 2020

„Sper să pot să realizez un sanctuar unde poate să vină orice animal care are nevoie de ajutor”

de Iulia Drăghici - Taraș | 1775 vizualizări

Interviu cu Pora Kinga, de la Asociația pentru câini fără stăpân AMY

Pora Kinga este nu doar una dintre cele mai cunoscute activiste pentru drepturile animalelor din județul Covasna, ci și tânăra care inspiră generații întregi prin exemplul ei de devotament față de necuvântătoare. A renunțat la un trai confortabil, un serviciu de 8 ore pe zi și la tot ce înseamnă, pentru majoritatea dintre noi, viață „normală” pentru a se dedica salvării câinilor abandonați. E greu până îl salvezi pe primul, apoi nu te mai poți opri, mai ales având în vedere la câtă suferință e pe străzi, spune aceasta. Acum îngrijește, cu ajutorul prietenilor și sponsorilor care i-au înțeles misiunea, peste 100 de câini. Doar pentru că o învață zilnic să iubească necondiționat și fără măsură. Chiar dacă efortul nu e deloc mic, având în vedere că are nevoie, de exemplu, de 90 de kilograme de mâncare pentru câini în fiecare zi. Dar așa simte că trăiește, că există cu un scop pe acest pământ și zilele nu i se duc în van. Pentru ea, anul 2020 a fost unul bun. Numai ca să spui asta trebuie să fii un munte de optimism, având în vedere și faptul că acesta a fost anul în care autoritățile care au găsit nereguli la adăpostul pe care îl administrează și, în consecință, i-au aplicat o amendă usturătoare. S-a repliat repede și de dragul câinilor ei, cărora de-a lungul timpului le-a găsit case și familii iubitoare după ce i-a adunat de pe străzi, acum luptă să pună bazele unui „sanctuar”, conform cu cerințele autorităților, dar și cu viziunea ei. Pe cei care nu o cunosc încă pe Kinga Pora, îi invităm să o descopere în următoarele rânduri. 

Cum a fost anul 2020 pentru tine?

A fost bine. Nu pot să mă plâng. Ori de câte ori am cerut ajutor, bani, mâncare, paleți, orice a fost nevoie, am primit. Nu pot să zic că a fost un an rău. 

Cu excepția amenzii. 

Da, și cu stresul care a venit după. Dar altfel, parcă dacă oamenii au stat mai mult acasă, nu au putut cheltui, nu au putut merge în concediu și așa mai departe, le-au mai rămas bani și au stat pe Facebook. Foarte mulți au văzut apelurile și ne-au ajutat, foarte mulți oameni noi. De asta spun că a fost un an bun. Nu pot să zic că a fost un an rău. 

Știu că atunci și când am vorbit despre amenda pe care ai primit-o, de 40.000 de lei, spuneai că în tot răul e și un bine, că astfel reușești să faci pasul spre a construi un adăpost autorizat, așa cum îți doreai de mult timp, dar nu ai reușit din lipsă de fonduri. Cum mai merge acest plan?

Anul ăsta am reușit să dau un avans pentru teren, 5.000 de euro. Am vrut să fac și gardul, dar nici nu s-au adunat destui bani și am vorbit cu câteva firme și au zis că e frig și nu mai pot să facă, pentru că, probabil, e nevoie de beton în anumite locuri. Primul lucru pe care îl voi face în primăvară este gardul. 

Câți câini ai în grijă acum?  Ce s-a mai întâmplat cu ei după ce ai avut controlul autorităților? 

116. Nu s-a întâmplat nimic. Am contestat amenda și totul s-a oprit. Până nu zice judecătorul „faceți așa sau așa” eu tot așa lucrez mai departe, tot așa îi îngrijesc, încerc să fac cât mai mult, chiar și singură, dar nu îi dau. 

Unde găsești motivația de a face bine acestor animale care nici măcar nu pot cere ajutor? 

De la ei. Cea mai grea este prima salvare, pentru că nu știi ce să faci. În momentul în care te-ai decis să salvezi un animal, totul vine natural. Ai salvat unul, parcă vrei să ajuți cât mai mulți. E un sentiment că ai realizat ceva, că nu trăiești degeaba. Dacă ai și reușit să salvezi un animal, ai o senzație că ai realizat ceva, nu treci peste viața așa cum foarte mulți trec: merg la muncă, vin acasă, fac copii, mâncare, curățenie, copilul se căsătorește, mă pensionez, îmbătrânesc, mor și cu asta basta. Eu nu vreau și nu am vrut niciodată o viață așa. De aia mi-am și dat demisia. Am lucrat la foarte multe firme, dar simțeam că trăiesc degeaba. 

Dar cum reușești să te descurci acum, dacă zici că ți-ai dat demisia și te ocupi numai de asta?

Mă ajută prietenul, mama mea și câțiva sponsori care, în afară de faptul că mă ajută pentru căței, mă ajută și personal. Mă întreabă ce am nevoie. De exemplu, prânzul zilnic mi-e asigurat de Bastion. 

Practic, în momentul de față, viața ta este 100% dedicată acestui scop, de a salva animăluțele abandonate? 

Da. 

Ai înființat asociația AMY în 2016. Anul viitor sunt cinci ani de când ai început oficial. Puteai și tu, ca și alții, să aștepți ca autoritățile să rezolve problema câinilor comunitari. Ce te-a determinat totuși să iei atitudine în această problemă atât de dificilă?

Am văzut prea multă suferință și în adăposturile publice și pe străzi, și în curți, și peste tot. Și efectiv sunt așa de mulți căței abandonați, născuți pe străzi, că nu are cum să facă față un singur adăpost. Numai dacă se aplică eutanasierea după 14 zile. Dar în rest, nu. Nu există un adăpost care poate să facă față la un astfel de surplus care există și care încă o să mai fie, pentru că nu se aplică legea sterilizării. Pentru că nu sunt norme de aplicare, o să fie și peste cinci ani tot așa, din păcate. 

Ce ai face diferit dacă te-ai întoarce la perioada de început? 

Nu aș face nimic diferit. Încerc întotdeauna, indiferent de ce decizie iau, să mă gândesc bine, iar dacă am luat o decizie, nu mă mai uit înapoi. Dacă iese bine, foarte bine, dacă nu tot scot ceva bine din tot acel rău. Eu așa sunt. Încerc să găsesc soluții la orice. 

Cât timp îți ocupă într-o zi grija pentru câini? 

Doar ca să le dau mâncare și apă, să curăț la pui, că la ei curăț în fiecare zi și le pun paie și de toate, și ei mănâncă de două ori pe zi, undeva la 6 ore. Dacă mai am putere, mai fac și altceva. De fapt asta era și problema autorităților care m-au amendat, că nu pot face curățenie în fiecare zi. Nu îmi ajunge toată ziua, mai ales când se întunecă la 17, nu e curent, nu fac față singură. Atunci îi iau pe rând: în fiecare zi câte două, câte trei, câte apuc. Până ajung la capăt, totul arată la fel. Asta e. Nici eu nu am vrut să rămân singură, dar așa s-a întâmplat. Și acum ce să fac? Să mă plâng? Sau să las totul baltă? Nu, în niciun caz. 

Ce costuri implică lunar activitatea de îngrijire a animalelor?

Depinde. Iarna am nevoie de 90 de kilograme de bobițe pe zi și undeva la 10 conserve de 1,24 kilograme. Bătrânii și puii mănâncă și conservă. Puii mici, mici mănâncă și conservă cu orez. 200 de lei pe zi mă costă doar mâncarea. Și aici nu am vorbit de costuri veterinare. În lunile în care trebuie să vaccinez câte 20, 30 de căței, sau puii  pe care trebuie să îi vaccinez din două în două săptămâni sau să nu zic de deparazitare. Costă enorm. Și când faci deparazitare internă, trebuie să faci la toți, dintr-o dată. Atunci am costuri foarte mari. Sau dacă e nevoie de vreo operație sau tratamente, e mai greu. Dar cum am zis, anul ăsta nu pot să mă plâng. Pentru că am primit ajutor. Ori de câte ori am cerut, am primit. 

Animalele care ajung la tine sunt traumatizate, în suferință, unele bolnave. Cum reușești să nu pui tu la suflet și să nu acumulezi energia asta? 

Nu este ușor, dar am avut destul de multe exemple de succes cu câini traumatizați. Cu răbdare, cu iubire, cu îngrijire, trauma lor, într-un fel sau altul, trece. Inițial trebuie să văd ce fel de traumă are. Dacă îi e frică de alți câini sau de oameni, sau de lesă, sau când e închis. Atunci încerc să le arăt că nu toți oamenii sunt răi. În momentul de față am trei câini pe care îi am de mai mult de doi ani, dar n-am reușit să fac nimic, în sensul că pe doi dintre ei nici nu pot să îi ating, iar a treia e așa de fricoasă că fuge și de mine. Eu merg pe instinct și pe sentimente. Eu învăț de la ei să fac treaba asta. Probabil că un psihoterapeut pentru animale și-ar da seama cum să îi ajute. Oricum, ce știu sigur e că pe ei nu îi pot da în adopție. 

Dar ai avut cazuri în care ai fost mușcată de câini? 

Da, dar nu din agresivitate. De obicei de dureri sau de frică. Dar niciodată nu am fost mușcată de un câine agresiv. Bine, dacă văd că nu merge cu frumosul, eu nici nu insist. Asta e și ideea, că trebuie totul cu răbdare, treptat, ușor, zilnic câte puțin, câte puțin. 

Campania de sterilizare, organizată împreună cu Tega și Primăria Sfântu Gheorghe, va mai continua?

Da. Chiar săptămâna trecută am vorbit cu directorul de la Tega. Am vrut să facem cel târziu în octombrie, dar nu am reușit pentru că au fost alegerile locale, apoi parlamentare, așa că nimeni nu s-a ocupat cu asta. Mai mult decât atât, nici eu nu vreau să facem în decembrie, pentru că este frig și nu toată lumea o să ducă în casă cățelul. Probabil că mulți o să fie înapoi pe lanț, la minus nu știu câte grade. Dacă o să pățească ceva, o să spună că de la sterilizare. Și iarăși facem reclamă negativă pentru sterilizare. Atunci am zis că nu acum. Cândva în primăvară vom face, poate chiar în februarie dacă e cald. Depinde de vreme. 

Știu că de asemenea colaborezi cu o asociație din străinătate, din Olanda, dacă nu mă înșel. Te ajută prin adopții internaționale, cu fonduri, mâncare pentru căței. Cum a început acest parteneriat? 

Undeva în 2014 am devenit și eu voluntară la adăpostul din Câmpul Frumos. Doamna care este președintele asociației a fost cândva acolo. Apoi eu am început să postez pe pagina de Facebook poze cu câinii. Ea a început să se intereseze cine sunt și așa am început să colaborăm, să îmi trimită mâncare pentru cățeii de la adăpost pe care îi țineam la mine, mai făceam, mai ales iarna, zile în care adunam și alți voluntari și mergeam și dădeam noi mâncare, mai ajutam îngrijitorii, mai făceam zile de plimbat cățeii și făceam totul public ca să adun cât mai mulți oameni. Acum s-au mai calmat lucrurile, dar acum 5 ani toată lumea era supărată în legătură cu animalele de la adăpost. Nimeni nu se ducea, pe nimeni nu interesa. Atunci eu încercam să adun oamenii să vadă că da, sunt probleme, dar dacă nu ajutăm, problemele o să rămână. Dacă vrem schimbare și noi trebuie să facem ceva. Tega atunci preluase. Era o firmă. Nu știa ce și cum, mai ales în primul an. Dar acum au învățat. Atunci am început o colaborare foarte bună cu ei. Sunt foarte deschiși. 

Ce fac mai bine decât noi străinii, când vine vorba de oprirea abandonului animalelor? 

În primul rând, sterilizarea. Și ei așa au început. Prin lege, ești obligat să sterilizezi animalul, dacă nu ești crescător autorizat. Acolo sunt reguli foarte stricte. Dacă ai o femelă, e gestantă, mergi la veterinar și îți spune: ai atâția pui. Și dai socoteală pentru fiecare. Așa ar trebui și aici. Doar că la noi sunt foarte mulți crescători neautorizați. Și dacă puiul nu iese cum ar trebui să iasă, atunci e aruncat în adăpost sau pe câmp, că nu ne mai trebuie, că nimeni nu dă bani pe el. Asta e marea problemă. Ei au rezolvat treaba asta. Până la urmă și noi avem lege, dar nu se aplică. Sunt anumite articole la care nu sunt norme de aplicare. Efectiv, nu se știe cum trebuie să se procedeze în anumite cazuri. Pentru că nu există poliția animalelor. Și polițiștii nu au cum să le știe pe toate: și la furt, și la crimă, și la câini, și la pisici. Ar trebui să fie totul separat și să existe specialiști pentru aceste probleme. Și mai este o problemă, care nu se referă doar la autorități, ci la toată lumea: alegem drumul cel mai ușor. 

Cum ar arăta țara, județul, comunitatea ideală în care tu ai vrea să trăiești? 

În fiecare zi văd oameni care sunt răi chiar și cu oamenii, nu mă refer numai la animale. Sunt răi cu vecinul, cu omul care cerșește pe stradă. Suntem reținuți față de restul lumii, gândim cu prejudecăți și nu ne interesează de alții. Asta în toate domeniile. Așa că eu cred că ar trebui să fim mai atenți cu mediul care ne înconjoară și să încercăm să rezolvăm problemele, nu să așteptăm să se rezolve singure și să ne ajutăm unul pe altul. Se poate. La mine funcționează. Sunt sigură că s-ar putea și la alții. Sunt multe asociații care arată asta. Trebuie să deschidem ochii oamenilor, dar mai ales sufletul, să vadă dincolo de un om sau de un câine, să vadă un întreg. Eu așa aș vrea. Ca lumea să fie mai bună cu tot ce ne înconjoară. 

Care e principala lecție de viață pe care ai învățat-o din toți aceștia ani de lucru cu animalele abandonate?

M-au învățat cum să iubesc. Mai exact, ce înseamnă a iubi necondiționat. Ele asta fac. Pe câini nu îi interesează dacă sunt machiată, dacă am unghiile făcute. Mă iubesc așa cum sunt. Și eu încerc să fac la fel. Nu contează dacă un cățel are trei picioare, un singur ochi sau e mai agresiv pentru că e fricos. Eu tot așa mult îl iubesc, ca și pe restul. Asta am învățat de la ei. 

Care e mesajul pe care ai vrea să îl transmiți acum, în prag de sărbători și la finalul unui an greu, celor care îți sunt, mai din umbră, aproape? 

Le mulțumesc pentru faptul că sunt alături de mine și că mă ajută încontinuu, persoane fizice și firme. Eu sper că tot cu ajutorul lor o să pot să realizez un sanctuar, unde poate să vină orice animal care are nevoie de ajutor. 

Sursa foto: arhivă personală. 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.