STIREA ZILEI 17 septembrie 2019

Romulus Cioflec a revenit printre elevi

de Iulia Drăghici - Taraș | 3273 vizualizări

CNMV promovează profesorul și scriitorul prin concursul european „Euroscola” 

Profesorul, scriitorul și călătorul Romulus Cioflec, ale cărui origini sunt în satul covăsnean Araci, se întoarce acolo unde i-a plăcut cel mai mult, la școală, printre tinerii curioși și dornici de cunoaștere. Revenirea lui în sânul elevilor se datorează Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, care s-a înscris într-o nouă „aventură” Euroscola, un concurs european care pune la bătaie o excursie la Parlamentul European de la Strasbourg și care l-a ales ca „mentor” pe Cioflec. 

În Sala Albastră a Bibliotecii „Bod Péter”, luni, 24 de elevi din clasele a X-a și a XI-a, profesoarele lor, Maria Băilă și Constanța Balog și invitații acestora s-au întâlnit, prin intermediul profesoarei dr. Luminița Cornea, cu Romulus Cioflec. Sigur că nu a fost vorba de vreo ședință de spiritism, pentru că acesta a trăit între anii 1882 – 1955, ci a fost prezentă viața și, îndeosebi, activitatea profesională a profesorului – scriitor născut în satul Araci. Activitatea, care s-a numit „O jumătate de veac cu Romulus Cioflec, scriitor și călător în toată Europa”, se înscrie ca etapă într-un nouă ediției a competiției „Euroscola”.  

Este o idee minunată pentru că este absolut necesar să ne cunoaștem personalitățile locale și nu numai cele românești, ci toate. Eu întotdeauna am mers pe principiul că dacă locuiesc aici și stau pe strada Kós Károly, de exemplu, indiferent dacă sunt român sau maghiar trebuie să știu cine a fost acesta. Și Romulus Cioflec are o stradă în Sfântu Gheorghe. Mă întreb, câți dintre locuitori ai străzii știu cine a fost acesta? Așa că este foarte important nu să intri în amănunt, să cunoști detalii despre opere și viață, ci să știi cine a fost. Romulus Cioflec a fost un scriitor, un profesor, un om căruia i-a plăcut să călătorească, a scris despre călătoriile lui, a scris frumos, cu dăruire. De ce? Nu numai pentru că i-a plăcut, dar pentru că a vrut să transmită și altor oameni, cititorilor, ceea ce el a văzut și i-a plăcut și a făcut multe legături cu țara. Deci acest proiect este un lucru formidabil. Așa că eu îi laud din suflet pe acești elevi și pe profesorii lor coordonatori că s-au gândit la asemenea proiect. De fapt, am înțeles că proiectul le solicita o personalitate, care a călătorit, care a transmis, deci Romulus Cioflec, cu opera lui, s-a potrivit ca o mănușă. Așa am spus de la început și mă bucur că a fost așa. E extraordinar și le mulțumesc foarte mult”, ne-a declarat unul dintre profesorii covăsneni, expert în viața și opera lui Romulus Cioflec, Luminița Cornea. 

Cât despre sfaturile către elevii implicați, aceasta a spus: „Să citească în primul rând opera, cu creionul în mână și să facă însemnări. Toate călătoriile pe care Romulus Cioflec le-a făcut în Europa sunt absolut convinsă că le-a făcut cu harta în mână. Deci și acești elevi să citească nu numai cu creionul în mână, dar și urmărind pe hartă călătoriile lui Romulus Cioflec. Ăsta mi se pare un lucru esențial”. 

A doua participare la Euroscola 

Romulus Cioflec nu a fost ales întâmplător ca subiect central al proiectului, ci decizia a fost una cât se poate de argumentată, după cum au precizat participanții. 

Scopul Euroscola este acela de a forma tinerii și noua generație în spiritul valorilor europene, a integrării europene, astfel încât să demonstrăm că prin educație putem să ne dezvoltăm și să ne găsim drumul în viață. Tema de anul acesta este „Educația schimbă vieți”. În cadrul acestei teme, fiecare școală care se înscrie în competiție trebuie să promoveze o personalitate locală sau națională care a contribuit cu ceva la dezvoltarea comunității, la dezvoltarea tinerei generații sau care a lăsat ceva în urmă. Noi am considerat că Romulus Cioflec este personalitatea locală pe care noi ar trebui să o popularizăm, să o cunoaștem pentru că are o legătură strânsă cu școala”, a spus, în debutul evenimentului de luni, unul dintre coordonatorii proiectului, profesoara și directoarea adjunctă a CNMV, Maria Băilă. 

Fiecare ediție are o altă temă. Cea de anul acesta este „Educația schimbă vieți”. (...) Orice vom încerca pentru a întrece această barieră, între întuneric, adică între ignoranță, și lumină – adică cunoaștere, va fi în beneficiul vostru. Iar parcursul vostru școlar are tot acest rol, de a vă scoate dintr-o formă de întuneric, către lumină, către cunoaștere, către valori morale sau democratice. (...) Orice obținem, fie că este activitatea de zi cu zi, fie că este implicarea în aceste proiecte, unde avem rezultate, nu se poate face decât printr-un efort constant și continuu”, a spus și profesoara Constanța Balog în debutul întâlnirii de luni. 

Gândul de a câștiga o nouă șansă de a vizita Parlamentul European de la Strasbourg este un bun factor motivator pentru cei 24 de elevi implicați în proiect, însă, cu toate acestea, tinerii sunt ancorați în realitate. 

E un ideal frumos, pentru care știm că trebuie să muncim enorm dacă vrem să îl realizăm. (...) Am aflat de la doamnele profesoare de acest proiect și chiar am fost fericită să am ocazia să particip, deoarece mi se pare o idee foarte bună și este util atât pentru noi, ca elevi, să descoperim, valorile pe care le avem în județ și care, din păcate, nu sunt îndeajuns promovate, cât și pentru concetățenii noștri care, cred eu, cu ajutorul nostru vor mai afla câte ceva despre Romulus Cioflec, despre care eu consider că nu s-a vorbit atât cât trebuia să se vorbească”, ne-a împărtășit unul dintre elevii implicați în proiect, Mara Negoiță. 

Activitatea de luni, care nu a fost prima din proiect, s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri despre viața lui Cioflec. 

Munca a început încă din vară 

De precizat este că munca tinerilor de la CNMV a început încă din vară, cu etapa de alegere a personalității promovate și de realizare a materialelor „didactice”. Ulterior, elevii au realizat și aplicat și un chestionar din care a reieșit că nu se cunosc foarte multe despre Romulus Cioflec. 

Proiectul este abia la început și va continua în această săptămână cu alte două activități. Prima se va derula la clasele pregătitoare, unde elevii de liceu vor citi celor mai mici din operele scriitorului cu origini covăsnene, iar cei mici vor reprezenta vizual, prin desene întâmplările auzite. Ulterior, „lucrările” vor fi expuse. Totodată, pe 19 septembrie, va avea loc o dezbatere cu tema „Educația schimbă vieți”, la care va participa și clubul de debate al școlii. 

Săptămâna viitoare, elevii vor face o vizită la Araci, la Casa Memorială, unde vor afla și mai multe detalii interesante despre viața și operele lui Romulus Cioflec. 

Dar activități sunt programate până în 24 octombrie, când managerii de proiect vor avea de trimis toate materialele spre a fi analizate și jurizate. În decembrie, cei 24 de elevi și coordonatorii vor afla dacă se încadrează în cele câteva școli câștigătoare din România. Marele premiu, vizita la Strasbourg, este programată pentru anul 2020. 

Locul 1 din peste 100 de școli 

CNMV nu este la prima experiență de acest gen. Pe lângă faptul că a mai participat la Euroscola și în urmă cu doi ani, în perioada 2017/2018, școala covăsneană s-a clasat pe locul 1, poziție pentru care s-a luptat cu peste 100 de școli din România. 

Ce am învățat este că e foarte important să te informezi înainte să îți formezi un punct de vedere și cel mai important e să vrei și să ai curajul să vorbești. Sfatul meu, în cazul în care ajungeți să câștigați și să luați parte la ședințele din Parlamentul European, este să pregătiți din temele propuse pentru că aveți posibilitatea să vă expuneți punctul de vedere și oamenii chiar o să vă asculte, ceea ce nu se întâmplă întotdeauna la noi”, a spus tot luni, un fost participant la concursul Euroscola de acum doi ani, Alexandru Lucanu. 

Ediția de atunci a competiției „Euroscola” s-a desfășurat sub tema „Rolul patrimoniului românesc în consolidarea identității europene”. Fiecare echipă a avut de găsit și promovat un obiect de patrimoniu din comunitatea în care trăiește. Fără să stea foarte mult pe gânduri, elevii și profesorii au ales ca punct central al proiectului chiar locul în care își petrec foarte multe ore din viață, „a doua casă”, respectiv clădirea Colegiul Național „Mihai Viteazul”.

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.