STIREA ZILEI 5 noiembrie 2021

Proiectul Parcului Zoologic de la Șugaș Băi se oprește… deocamdată

de Iulia Drăghici - Taraș | 1301 vizualizări

Planurile privind construirea unui Parc Zoologic la Șugaș Băi se opresc, anunță primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Árpád. Nu există convingerea că demersul nu va afecta mediul natural de acolo - este motivația din spatele acestei decizii. Totuși, pentru că trebuie creat un punct de atragere a turiștilor în reședința de județ, în continuare se va realiza un studiu de impact, pentru a se găsi soluția de echilibru între natură și economie, a mai punctat edilul. 

Eu am decis ca în acest moment să opresc acest proiect și să comand un studiu de impact. În momentul în care vom avea acest studiu de impact vom vedea cum vom proceda mai departe”, a declarat joi, într-o conferință de presă, primarul Antal Árpád. 

Tot acesta a punctat și că un astfel de demers este important pentru municipalitate, pentru că este nevoie de atracții turistice în zonă, dar că acestea nu vor fi construite în detrimentul naturii, ci se vor căuta soluții care să ducă la echilibru. 

Pe de o parte, am avut o întâlnire zilele trecute cu reprezentanții hotelierilor, de exemplu, și acolo am discutat despre atracții turistice. Trebuie să găsim un echilibru. Este opinia mea. Dar acest echilibru trebuie să îl găsim fără a face lucruri ireversibile în ceea ce privește natura, pentru că sunt cu siguranță pe această lungime de undă. (...) Dacă noi nu facem atracții turistice, atunci oamenii merg în alte localități, în alte orașe, își duc banii acolo, își petrec timpul acolo, în loc să rămână banii aici și să mai vină și alții. Aici trebuie să găsim un echilibru foarte inteligent. Lucrurile sunt fragile și de aceea spun că trebuie să găsim soluții pentru a atrage turiști, de a atrage turiști de bună calitate și să avem și noi atracții turistice, pentru că după aceea stăm și ne plângem că oamenii nu stau la hotel, că restaurantele nu au consumatori și așa mai departe. Dar asta nu înseamnă că eu aș vrea să subordonez sau pentru mine sunt mai importanți hotelierii decât natura, dar trebuie să găsim un echilibru în acest sens. Nu luăm decizii pripite. Am oprit acest proiect. Și eu vreau să fiu 100% sigur că această investiție, dacă se va realiza, va aduce doar beneficii comunității și orașului”, a punctat Antal Árpád. 

Edilul a spus și că înainte de a începe demersurile birocratice în cazul acestui proiect, coordonatorul, adică Asociația Vadon, ar fi făcut promisiuni că s-au purtat discuții cu reprezentanții asociațiilor de protecția mediului. 

Atunci când reprezentanții acestei asociații (n.red. Vadon) m-au contactat în legătură cu această idee, i-am rugat să se consulte cu acele persoane din oraș despre care știm că sunt foarte sensibile în ceea ce privește aceste tipuri de proiecte. Feedback-ul pe care eu l-am primit a fost că acest lucru s-a întâmplat. În ciuda acestor lucruri, în momentul în care practic acest proiect ar fi pornit în sens de documentare, nu în sens de investiție, au venit aceste reacții din partea unora”, a precizat primarul Antal Árpád. 

Plângeri la Primărie și cereri la Prefectură

Demersul pentru crearea unui Parc Zoologic la Șugaș Băi, pe un teren de 16 hectare, a fost adoptat în luna septembrie de Consiliul Local Sfântu Gheorghe, dar în jurul ideii s-au născut imediat reacții dezaprobatoare. Un grup de cetățeni a transmis la finele lunii octombrie o scrisoare deschisă primarului Antal Árpád, respectiv conducerii Asociației Vadon, prin care își exprima nemulțumirea pe tema acestui proiect, respectiv teama că el ar putea dăuna mediului înconjurător mai degrabă decât să fie util pentru educație, cum susțineau autoritățile.

Semnatarii scrisorii deschise aminteau astfel și faptul că în urmă cu câțiva ani, zona Șugaș Băi era vizată de un alt proiect care privea un parc de distracții, idee la care s-a renunțat între timp. Atunci, în 2019, peste 1.200 de persoane au semnat o petiție prin care au solicitat autorităților locale să nu dezvolte parcul respectiv în zona pășunilor de lângă Fântâna Honvéd.

Printre argumentele aduse împotriva înființării parcului zoologic la Sfântu Gheorghe, semnatarii evidențiau flora care ar putea avea de suferit, pentru că în zonă este, de pildă, planta rară „Papucul Doamnei”, o floare protejată la nivel național din categoria „Monument al naturii”, brândușa de toamnă (Crocus banaticus), care, deși nu este protejată, se găsește în habitatul său natural doar în Balcani, Serbia și sud-vestul Ucrainei, precum și în Transilvania, respectiv stejari de sute de ani. 

Totodată, în 29 octombrie, semnatarii scrisorii au trimis Primăriei Sfântu Gheorghe și o plângere prin care s-a cerut revocarea Hotărârii Consiliului Local Sfântu Gheorghe nr. 334/2021 pentru că nu s-ar fi respectat anumiți pași birocratici, în special de informare publică, anterior adoptării actului. 

Nu în ultimul rând, și la Prefectura Covasna a fost înregistrată în 2 noiembrie a.c. o cerere prin care s-a solicitat documentația care atestă controlul de legalitate realizat asupra aceleiași hotărâri. 

Toró Attila, unul dintre semnatarii și inițiatorii acestor demersuri a spus joi, pentru Observatorul de Covasna, că încă așteaptă și răspunsurile oficiale și de la Primărie, dar și de la Prefectură. 

În septembrie, când s-a aprobat hotărârea de a merge mai departe cu „Programul de dezvoltare locală în vederea realizării unui Parc zoologic, obiectiv de agrement educațional în domeniul protecției mediului în Municipiul Sfântu Gheorghe”, autoritățile au subliniat că acesta nu prevedea constituirea unei grădini zoologice în reședința de județ, ci că ar fi devenit mai degrabă un spațiu unde să fie aduse animalele care trăiesc oricum în zona Carpaților.

Sursa foto: sepsiszentgyorgy.info

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.