SOCIAL 15 martie 2022

Peste 1.000 de cereri pentru lemne de foc, la Primăria Întorsura Buzăului

de Iulia Drăghici - Taraș | 1758 vizualizări

În ultimul an, numărul solicitărilor a crescut considerabil și nu vor putea fi onorate toate 

Primăria Întorsura Buzăului a înregistrat anul acesta o creștere majoră a cererilor pentru furnizarea lemnului de foc. Dacă până anii trecuți, în medie, erau aproximativ 300 de solicitări pe an, după creșterile de preț din privat, cererea s-a majorat și ea considerabil. Acum, autoritățile locale au peste 1.000 de solicitări înregistrate. Nu toate vor putea fi onorate anul acesta, a punctat primarul Raul Urdă, care a explicat că nici amenajamentul silvic nu permite extragerea cantității de lemn cuprinsă în cereri, nici hotărârea Consiliului Local în vigoare. 

Anul trecut, până în luna martie, prețul lemnului de foc aprobat de Consiliul Local a fost de 150 de lei metrul ster. Au fost vreo 300 de cereri. În același timp, privații aduceau acasă lemne de foc cu 160 – 170 de lei. La noi era prețul în pădure. Oamenii erau nevoiți să plătească și transportul. Așa că ne-au spus că nu vor, că e prețul mare. Am fost obligați să luăm noi, primăria, pentru Serviciul Termic, vreo 800 – 1000 de metri cubi și să îi ducem la centrală”, a explicat primarul Raul Urdă, cu mențiunea că nu fost o alegere convenabilă, având în vedere că buștenii sunt mai greu de prelucrat în mașinăriile de tocat ale serviciului termic și că ar fi preferat să preia doar lemnul mai subțire. 

Nu am avut decât să luăm așa, pentru că ne-au zis pădurarii că se strică lemnul în pădure. După care a venit criza lemnului, a crescut prețul și au început să vină sute de cereri în fiecare lună. De anul trecut au rămas vreo 300 de cereri neonorate. Pe acestea le-am considerat ca prioritare pe anul ăsta. În total sunt în jur de 1.000 de cereri, 1.100. Dar ceea ce se poate tăia este conform amenajamentului silvic. Nu putem tăia cât vrem noi. Avem în total vreo 1.000  - 1.500 de hectare de pădure, parcă, dar nu avem voie să tăiem decât, în primul rând, cât aprobă Consiliul Local. (...) Pentru anul acesta avem aprobat să se taie 4.000 de metri cubi, maxim. Conform cererilor, ar trebui să tăiem peste 10.000 de metri cubi de lemn de foc. (...) Nu putem să tăiem mai mult decât avem aprobat în Consiliul Local și decât ne permite amenajamentul silvic”, a punctat primarul. 

Potrivit regulilor de la nivel local, pentru fiecare cerere depusă s-ar putea acorda maximum 10 metri steri. Pot depune cereri cetățenii orașului Întorsura Buzăului care locuiesc la casă. 

Prețul lemnului de foc la privat ar fi, în prezent, undeva între 270 – 330 de lei metrul ster. 

Cât despre posibilitatea, discutată în trecut, de a racorda și casele la serviciul termic oferit de oraș, pentru că oricum se discuta că centrala orașului este prea mare pentru necesitatea actuală, edilul spune că nu va mai putea fi posibil, din motive tehnice. 

Pe acest subiect vom relata mai pe larg într-un articol separat, care va fi publicat într-o ediție viitoare a ziarului Observatorul de Covasna. 

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.