STIREA ZILEI 26 septembrie 2019

O nouă împuternicire în conducerea IPJ Covasna

de Iulia Drăghici - Taraș | 5719 vizualizări

Postul de șef al Serviciului Rutier întârzie să fie scos la concurs, deși numărul accidentelor grave în județ a crescut îngrijorător

Județul Covasna, zonă de risc din punct de vedere al evenimentelor rutiere, unde numărul accidentelor grave a crescut în ultimul an cu 17 cazuri, în urma cărora numărul morților aproape că s-a dublat, își schimbă, de câțiva ani, șefii de la Rutieră pe bandă rulantă. Funcția este temporar vacantă din 2016 și vacantă oficial din august 2019, dar nici până azi nu a fost scoasă la concurs. Luna aceasta, un nou ofițer a fost împuternicit pe post.  

De mai bine de trei ani, adică din aprilie 2016, Serviciul Rutier din cadrul IPJ Covasna nu mai are șef plin pe funcție. Postul a fost pe rând ocupat prin împuterniciri și invocând legislația în vigoare, funcția de conducere nu este nici astăzi scoasă la concurs. Situația se leagă de actualul inspector șef împuternicit al IPJ Covasna, Marius Daniel Ivașcu, care nu de mult a fost în centrul unui scandal național.  

La data de 1.10.2015, în urma concursului susținut, comisar – șef de poliție Ivașcu Marius Daniel, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, a fost mutat la Inspectoratul de Poliție Județean Covasna și numit în funcția vacantă de șef Serviciu Rutier. Începând cu data de 15.04.2016, ofițerul a fost numit succesiv la comanda Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, funcția de șef de serviciu rutier fiind vacantă temporar pe durata preluării altor sarcini de conducere de către titularul postului. 

Pentru a se demara orice procedură de ocupare a unui post de conducere se impune ca acesta să fie vacant, iar funcția de șef de serviciu a devenit vacantă cu data de 12.08.2019, când domnul comisar -șef de poliție Ivașcu Marius Daniel a fost numit în funcția de adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Covasna”, ne-au transmis, într-un răspuns la o solicitare a ziarului Observatorul de Covasna, reprezentanții IPJ Covasna. 

Între timp, postul de conducere a fost ocupat prin împuternicire.  

În cazul postului de conducere temporar vacant, împuternicirea se poate dispune până la încetarea situației care a condus la vacantarea temporară a postului, astfel că în intervalul 15.04.2016 – 24.04.2019, funcția de șef serviciu rutier a fost ocupată prin împuterniciri succesive de comisar șef de poliție Nițu Sebastian George, iar în perioada 24.04 – 03.07.2019 îndeplinirea sarcinilor de șef de serviciu a fost preluată de doi ofițeri din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Covasna”, arată informațiile de la IPJ. 

Ceea ce înseamnă că în perioada 3 iulie – 1 septembrie 2019, postul a fost liber „ca pasărea cerului”, nici cu numire prin împuternicire, nici cu post scos la concurs, după cum ne arată chiar datele prezentate de IPJ Covasna. 

Numărul morților în accidentele rutiere din județ aproape s-a dublat în ultimul an 

În acest timp, în care funcția a fost transmisă de la un polițist la altul, numărul accidentelor a crescut, punând siguranța covăsnenilor în pericol. 

De exemplu, doar în ianuarie - august 2019, numărul accidentelor grave a crescut cu 17 cazuri față de aceeași perioadă a anului trecut, de la 57 la 74, arată situația înregistrată la nivelul județului Covasna. 

De parcă nu ar fi suficient de îngrijorător, aceeași statistică arată și că numărul morților în evenimentele rutiere petrecute pe raza județului nostru aproape că s-a dublat în perioada amintită, de la 9 la 16! Dintre cei care au scăpat cu viață în accidentele de anul acesta, 70 au fost răniți grav, cu 10 persoane mai multe decât anul trecut. 

Prevenirea, atribut al Poliției Rutiere 

Sigur că nu polițiștii sunt de vină că se întâmplă accidentele, dar organizarea de acțiuni care să ducă la prevenirea lor e în atribuțiile celor de la rutieră. De aceea nu sunt de neglijat schimbările frecvente de la conducerea Serviciului Rutier, care numai bine nu pot să facă. 

De reținut și că principalele atribuții ale Serviciului Rutier, potrivit Poliției Române, sunt: de a răspunde de executarea atribuțiilor ce revin poliției cu privire la siguranța circulației pe drumurile publice;  de a organiza acțiuni și controale pentru respectarea normelor de circulație de către participanții la trafic și prevenirea accidentelor de circulație; de a organiza măsurile de ordine pe linie de circulație în cazul unor manifestații, mitinguri, adunări cetățenești în scopul desfășurării fluente și în siguranță a traficului; de a asigura urmărirea celor care după comiterea unor accidente de circulație au părăsit locul faptei; de a ține evidența evenimentelor rutiere produse pe raza județului.  

Când se scoate postul la concurs?

„Când se scoate postul la concurs?” este întrebarea care încă nu are un răspuns clar, pentru că la mijloc se implică și birocrația românească.  

Având în vedere legislația în vigoare, în perioada următoare se va solicita Inspectoratului General al Poliției Române aprobarea scoaterii la concurs a funcției de șef Serviciu Rutier și în funcție de răspunsul primit se va iniția procedura de ocupare a postului vacant”, ne-a mai informat IPJ Covasna. 

Șef nou împuternicit de la 1 septembrie 

Între timp, de la 1 septembrie Serviciul Rutier din cadrul IPJ Covasna are un nou șef, împuternicit printr-un mandat de 6 luni. 

Comisar – șef de poliție Cozma Ramona Dorina din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Rutieră- Serviciul de Coordonare în Domeniul Rutier a fost împuternicit pe o perioadă de maximum 6 luni la Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna”, ne-a transmis IPJ Covasna, ca urmare a unei solicitări formulate de Covasna Media.  

Comisarul șef Ramona Dorina Cozma pare să urmeze pașii actualului împuternicit inspector șef, Marius Daniel Ivașcu, pentru că ambii au fost pe rând șefi la Serviciul Rutier din IPJ Brașov și apoi la Serviciul Rutier din IPJ Covasna.  

Ofițerul este născut și domiciliază în municipiul Brașov, a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Europene „I. C. Drăgan”, specialitatea științe juridice, promoția iulie 2002, cu diplomă de licență obținută la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București. În anul 2003 a absolvit studiile postuniversitare de specializare în domeniul „Relații Internaționale” în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, iar în anul 2013 a absolvit studiile de master în domeniul „Legislație Comunitară și Carieră Juridică”, în cadrul Universității Transilvania Brașov”, ne informează IPJ. 

Aceasta a fost încadrată în MAI ca urmare a susținerii unui concurs de încadrare directă, în 15 septembrie 2004. „A îndeplinit sarcini specifice ofițerilor de cercetare penală în cadrul Poliției Municipiului Brașov, la Secția 4 de Poliție, la Biroul de Cercetări Penale și la Biroul de Investigații Criminale, iar începând cu luna noiembrie 2006 și-a desfășurat activitatea în structuri de poliție rutieră având în principal atribuții de cercetare penală și cercetare la fața locului în cazul accidentelor soldate cu victime omenești. Din luna martie a anului 2016 până în luna august a anului curent inclusiv a îndeplinit sarcini de specialitate în cadrul Direcției Rutiere, având și atribuții de coordonare, monitorizare și îndrumare a serviciilor rutiere teritoriale, astfel că dispune de o bună pregătire profesională și de specialitate în acest domeniu”, mai transmite IPJ Covasna. 

Problema este dacă perioada de maximum 6 luni, cât are mandatul comisarul șef Ramona Dorina Cozma, va fi suficientă pentru a-și pune în valoare pregătirea. 

De spus este și faptul că numirea în funcție nu vine însă fără controverse, spun voci din poliția covăsneană care vor să rămână sub protecția anonimatului. Asta în contextul în care împuternicirea a intrat în vigoare la mai puțin de două săptămâni de la scandalul din fruntea IPJ Covasna. Adică s-a făcut în perioada în care conducerea poliției covăsnene era acuzată de abuzuri, controale cu dedicație, dosare penale, măsluirea de concursuri, numiri ilegale pe funcții de conducere, pentru care nici până astăzi nu s-au adus lămuriri oficiale și care, în fond, nu au schimbat absolut nimic, în afară că au adus o pată mare pe imaginea poliției covăsnene. 

Totodată, actuali și foști polițiști susțin că programul fix de opt ore, de la 8:00 la 16:00 și atât, nu ar fi specific polițiștilor dedicați meseriei și că serviciul acesta necesită mult mai mult decât a marca niște ore petrecute la locul de muncă. Mai mult, susțin aceștia, un om al legii profesionist domiciliază în locul unde își are locul de muncă, tocmai pentru a putea cunoaște îndeaproape specificul zonei și populația, astfel că naveta Brașov – Sfântu Gheorghe nu le este de ajutor polițiștilor care vor să fie buni în ceea ce fac, sunt de părere oameni ai legii cu experiență în domeniu.  

Menționăm și că la întrebarea „Cât de important este pentru IPJ Covasna ca un șef de la Serviciul Rutier să cunoască în detaliu fiecare zonă, stradă, locație din teritoriul pe care îl reprezintă?” nu am primit niciun răspuns din partea conducerii IPJ Covasna. 

Însă dincolo de conflictul mocnit care se mai simte în sânul IPJ Covasna și despre care nu se vrea a se vorbi deschis, siguranța cetățenilor pe drumurile din județ trebuie să rămână sau să devină prioritară. 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.