Fondul clasei, altă piatră de moară a sistemului de învățământ românesc

Nici nu a început bine noul an școlar, că după cheltuielile pe rechizite, ghiozdane, haine și altele necesare, părinții sunt nevoiți să bage din nou mânile adânc în buzunar. De data asta pentru diverse fonduri – ale clasei, ale școlii, ale grădiniței. Și așa se face că scandalul mocnește deja de zile întregi peste tot, pentru că în vreme ce Ministerul Educației susține că aceste fonduri nu au fundament legal, părinții insistă că li se cer. Și că, dacă nu le dau, sunt priviți cu resentimente, sau mai grav, repercusiunile se abat asupra copiilor.

De partea cealaltă, cadrele didactice admit că astfel de fonduri se strâng dar insistă pe faptul că nu o fac din plăcere ci din nevoie. Și sunt de acord cu renunțarea la a mai strânge astfel de fonduri, cu o condiție: să vină ministrul Educației și să facă el performanță fără niciun material didactic la dispoziție – iar asta înseamnă inclusiv fără măcar o singură coală de hârtie. Căci, susțin cadrele didactice, acesta este adevărul vremurilor noastre: ministerul nu contribuie cu absolut nimic la dotarea claselor de școală și grădiniță, așteptându-se cumva ca profesorii și educatorii să plătească din salariile lunare de 1.000 de lei cele necesare desfășurării orelor.

Sute de lei numai pentru fondurile de clasă ori grupă

În orașele mari, un fond al clasei poate ajunge și la 500 de lei la început de an. La noi în județ, situația e puțin diferită, în acord cu salariile mult mai mici. Dar contribuția unui părinte tot ajunge la vreo 300 de lei, dacă vrea ca al său copil să studieze într-o sală de clasă decentă. Despre cum poți ajunge să cheltui atâția bani cu un școlar de gimnaziu, numai pentru fondul clasei, ne-a povestit Ioana, mama unui băiețel de clasa a II-a la una dintre cele mai prestigioase școli din Sfântu Gheorghe.

„Acum, la fondul clasei s-au cerut câte 10 lei pe fiecare semestru și atât. E o sumă rezonabilă. Dar nenorocirea a fost când a intrat în clasa I și am plătit 300 de lei numai pentru acest fond, din care s-au realizat zugrăveli, schimbarea parchetului, s-au cumpărat perdele și altele necesare, inclusiv tablă nouă. Ceea ce mi s-a părut ciudat, pentru că în condițiile astea nu-mi dau seama ce se întâmplă cu parchetul, tabla sau perdelele atunci când copilul meu termină clasa a IV-a și pleacă din clasa respectivă… Pot presupune că le va lua cineva acasă, pentru a le putea cumpăra din nou, părinții următoarei generații, nu? Chiar nu înțeleg de ce e necesar să cumpărăm noi lucruri care, în mod normal, trebuiau să existe la școală”, ne-a spus femeia.

O tânără mamă din Sfântu Gheorghe și-a dus copilul pentru prima dată la grădiniță pe 16 septembrie. Desigur că au apărut și diferitele costuri, cu care deși nu este de acord, spune că le va plăti.

„Mi s-au cerut 50 de lei pentru rechizite pe tot anul. Această sumă mi se pare bună, mai ales că noi nu a trebuit să luăm nici creioane nici acuarele nici nimic. Plus, toți copiii vor avea rechizite la fel și nu vor exista discuții că unul are creioane de firmă și altul de la magazinul de 1 leu, că de acolo și-au permis părinții. De asemenea, trebuie să plătim fondul grupei, 10 lei pe lună, ceea ce mi se pare cam mult având în vedere faptul că în grupă sunt 27 de copii, iar din acești bani nu se cumpără hârtie igienică sau săpun, astea le ducem tot noi. Dacă vor merge copiii în excursie sau la un spectacol, asta se plătește separat. Eu stau și mă gândesc, oare învățământul gratuit de ce nu mai este gratuit... ?” – ne-a declarat femeia.

Învățământ „gratuit” cu cotizație lunară

Tot 10 lei pe lună se plătește și la o altă grădiniță. Scenariul este cam același, iar dacă punem la socoteală faptul că unii părinți au și câte doi sau trei copii la școală și grădiniță, costurile cresc simțitor.

„Nu știu dacă să mă consider sau nu norocoasă că dau doar 10 lei pe lună. Am auzit că în alte locuri părinții cumpără și mobilier, ceea ce la mine nu este cazul. Într-un fel înțeleg și cadrele didactice, dar atunci când au primit bani pentru materiale didactice sau cărți de specialitate, de ce unii și-au cumpărat cărți pentru ei și nu pentru școală? Sunt în situația în care îmi permit să dau acei 10 lei pe lună, dar dintr-un salariu minim mi se pare chiar un efort. Cu banii aceia poate omul lua pâine” – spune o altă mamă a unei fetițe de 4 ani.

Angajat la o firmă de construcții, Andrei, tatăl a 2 copii, ne-a spus că nu e de acord cu fondul clasei. Bărbatul este de părere că ministerul sau școlile ar trebui să rezolve problemele legate de hârtie și materiale didactice din fonduri proprii și nu pe spinarea părinților. „Sincer vă spun că atunci când vin copiii acasă și spun că mâine trebuie să duc 5 lei sau 10 lei, mă enervez. Cu toate acestea le dau banii pentru că altfel poate ai mei vor fi marginalizați sau arătați cu degetul” – afirmă bărbatul.

Situația e cam la fel și în clasele de liceu, unde nu de puține ori, la începutul clasei a IX-a se adună sume pentru „înfrumusețarea” și „dotarea” claselor, căci de obicei diriginții anteriori pleacă luând cu ei materialele didactice și obiectele cumpărate de alți elevi.

Cadrele didactice acuză inclusiv lipsa strictului necesar

De cealaltă parte, cadrele didactice susțin că ele nu cer decât necesarul, mai ales în condițiile în care, spun ele, de multe ori unitatea de învățământ nu le oferă nimic. Este cazul unei educatoare care ne-a dezvăluit faptul că grupa sa e atât de neglijată de conducere, încât sala de clasă nu a mai fost zugrăvită de zece ani. În concluzie, femeia a pus bani de la ea în vară și a zugrăvit sala.

„Nu pot însă mereu să aduc bani de acasă pentru grupă. Nu primesc nicio coală de hârtie, ca să nu mai vorbesc de alte materiale didactice sau jucării pentru copii; prin urmare am vorbit cu părinții și am ajuns la o înțelegere. Eu nu strâng banii, de asta se ocupă Comitetul de părinți care are inclusiv casier, când e nevoie să cumpăr ceva pentru grupă prezint bonurile fiscale și așa ne descurcăm. Au fost însă ani când am adus de acasă materiale, după cum în ultima vreme am cumpărat, prin contribuția părinților, ceea ce era necesar”, ne-a spus educatoarea.

Performanța costă, nevoile-s pe măsură

Spusele acesteia sunt confirmate de un alt cadru didactic, învățătoare. Aceasta ne-a mărturisit că deși este jenant, nu au încotro și trebuie să apeleze la sprijinul părinților, tocmai în ideea unui act educațional de calitate. Plus că, recunosc și cadrele didactice, nu există nicio bază juridică a acestor fonduri, astfel că unele unități merg pe înființarea de asociații și direcționarea de bani acolo. Și totul pentru performanța unor copii de grădiniță sau clase primare – iar asta e din nou discutabil din punct de vedere al raportului condiții-rezultate.

„Ni se cere mereu performanță, dar asta nu o poți face fără a avea materiale didactice și auxiliare, fără a avea un minim de necesar. Să vină ministrul Educației și să facă el performanță fără a avea ceea ce e necesar!”, ne-a spus Raluca, învățătoare, dezvăluindu-ne că, de fapt, părinții plătesc în general fondul clasei și nu al școlii – adică pe fiecare îl interesează ceea ce-l afectează direct, mai ales când e vorba de dat bani.

În plus, se pare că situația cadrelor didactice din mediul rural e și mai dramatică. Acolo, majoritatea are venituri lunare modeste, astfel că părinții nu pot contribui atât cât ar fi necesar, ceea ce duce la o slabă dotare a unităților de învățământ. Nu în ultimul rând, educatoarele și învățătoarele se plâng că atunci când au inspecții la clasă, materialele necesare le cumpără din banii proprii, nimeni nu le susține financiar în acest sens, dar li se cer permanent rezultate.

Keresztély Irma nu e de acord, dar admite că părinții „pot contribui”

Inspectorul școlar al județului Covasna, Keresztély Irma, s-a arătat cel puțin surprinsă de vestea că fondurile clasei, al grădiniței sau al școlii se cer în continuare. Șefa învățământului covăsnean a respins posibilitatea de a exista anumite unități în care nu se asigură nici măcar strictul necesar, apreciind că acestea pot fi „exagerări”.

„Nu mi se pare corect și firesc ca o unitate de învățământ cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul local, să se folosească de banii părinților pentru diferite activități. Prin lege, fiecare copil are dreptul la cheltuieli financiare, iar școlile și grădinițele au cheltuieli pentru materiale. Admit că nu dispun de fonduri care să permită numeroase achiziții, dar strictul necesar trebuie acoperit. Prin urmare, dacă vorbim de unități unde nu se poate asigura măcar necesarul, atunci vorbim despre un management deficitar”, a explicat Keresztély.

Inspectorul școlar general nu a putut oferi soluții concrete cu privire la acoperirea totală a necesarului pentru cei mici – materiale auxiliare, didactice, jucării. Și a admis că părinții pot contribui, dacă vor. Cu mențiunea că totuși nimeni nu e obligat.

„Niciun copil nu poate fi pedepsit pentru că părinții săi nu pot să contribuie la diverse acțiuni de susținere a clasei, grupei. Repet, unitatea de învățământ trebuie să asigure minimul necesar, după care părinții, în cadrul Comitetului de părinți, pot ajunge la înțelegere prin discuții deschise și consultare”, a insistat Keresztély Irma.

În concluzie, vorbim din nou despre un cerc vicios: poate că aceste fonduri nu sunt legale, dar necesitatea lor este evidentă. Iar părinții, deși nemulțumiți, din dorința de a le oferi ceea ce e mai bun copiilor, nu au ce face și se prind în horă. Problema intervine însă atunci când unii nu-și permit anumite sume și își oferă sprijinul prin diverse activități, fiind refuzați pe motiv că nu se procedează așa. Iar subiectul rămâne permanent deschis, pentru că, se pare, mereu se ivesc noi și noi cheltuieli.