ACTUALITATE 10 februarie 2023

Kátai Jocó a adoptat bucurie

de Daniela Luca | 4099 vizualizări

„Dintre toți câinii din lume, Zserbó are cei mai frumoși ochi”

Doi ani și jumătate în adăpost. Aproape o mie de nopți petrecute în boxă, cu speranța că va veni într-o zi un stăpân care să îi ofere sentimentul că e iubit, că e în siguranță și că n-a greșit cu nimic. Atâta l-a așteptat Zserbó pe Kátai Jocó, iar viața câinelui s-a împărțit atunci în două – înainte și după întâlnirea cu omul lui. Bărbatul din Sfântu Gheorghe, fotograf de profesie, spune că îi va fi recunoscător pe viață blănosului că a avut răbdare, că l-a așteptat anume pe el și că i-a oferit șansa să îl iubească din toată inima. 

A trecut un an de când cățelul pe nume Zserbó este membrul familiei Kátai. De atunci, animalul de companie și stăpânii sunt de nedespărțit. Kátai Jocó își amintește că vizita la adăpost, pe care a făcut-o în ziua de 15 ianuarie 2022, a fost o fericită coincidență, sau poate chiar mai mult de atât. 

„Din pură întâmplare am ajuns la adăpostul din Câmpul Frumos, pe 9 ianuarie. M-am plimbat printre boxe și Zserbó era în boxa numărul 25. Până să ajung la el, am mai văzut câini frumoși. Unii erau mai fricoși, alții lătrau și de la vreo trei boxe distanță am observat cum câinele de la boxa 25 sărea până în tavan. Când am ajuns la el, s-a pus pe fund și m-a vrăjit pe loc. M-a lins pe mână prin gard și era foarte, foarte prietenos. I-am făcut o fotografie și am mai stat puțin acolo, după care m-am uitat și la restul cățeilor. Am făcut atunci o fotografie și la orarul de pe poartă, dar nu știu de ce, pentru că atunci încă nu aveam nicio intenție, nimic”, ne-a povestit Kátai Jocó.

Nu știa cum să spună familiei că i-a căzut cu tronc un cățel de la adăpost, așa că le-a arătat fotografia pe care a făcut-o, iar reacția pe care au avut-o soția și cele două fete ale lui l-a făcut să fie și mai sigur de faptul că vrea să îl ia acasă cât mai curând. 

„Când am ajuns acasă, le-am arătat fetelor mele unde am fost și cu cine m-am întâlnit. Le-am arătat fotografia și ele au zis – «Vai, ce drăguț e, ne trebuie!». Eu le-am zis – «Pe bune? Că eu n-am avut curajul să vă spun». Și nevasta, și cele două fete au zis să sun la adăpost și să rezerv câinele. Ne-am dus în aceeași zi și a fost dragoste la prima vedere și pentru toți ceilalți membri ai familiei. Ne-au dat o lesă și l-am plimbat pe acolo. Asta a fost duminică. Luni și marți, iar am fost. Apoi, miercuri a fost sterilizat, iar sâmbătă l-am adus acasă”, își amintește bărbatul. 

Nu știe câți ani are câinele. Știe doar că a fost capturat de pe stradă și că a stat în adăpost doi ani și jumătate. De când l-a luat acasă, spune că încearcă să îi ofere toată iubirea pe care o are, iar în schimb ghemul de blană îi oferă înzecit. 

„Anul trecut, cinci zile am fost la mare și doar atunci nu m-am văzut cu câinele, iar de atunci nu trece o zi să nu îi mulțumesc pentru că mă așteaptă. Deja știu și prietenii, și cei apropiați că, atunci când vorbesc de Zserbó, mă emoționez și plâng. Toți spun că ce norocos e Zserbó că am dat de el, iar eu spun că noi suntem norocoși că ne-a așteptat. Putea să plece cu oricine. Câinele ăsta mișcă ceva pe dinăuntru în noi, niște sentimente de care nici nu știam că există. Pe 7 mai, am cumpărat un pui de ciobănesc de Berna pentru fata mică, Sűtike. E mai bine și pentru Zserbó să aibă companie, pentru că se joacă împreună și nu se plictisesc. Dintre toți câinii din lume, Zserbó are cei mai frumoși ochi, cu toate că Sűtike e de rasă și e extraordinar de frumoasă și ea. Ambii câini stau afară, într-o curte de 900 de metri pătrați. Dacă plouă, ninge sau dacă bate soarele, dacă e dimineață sau e noapte, atunci când aude mașina, de la vreo 100 de metri, fuge spre poartă și mă așteaptă. Ei stau afară, dar când nu e noroi, îi mai lăsăm și în casă, iar de câteva zile, din cauză că e foarte frig afară, dorm înăuntru, chiar dacă au cușcă izolată, cu fân pe jos. M-am mutat în living și dorm cu ei. Se pune ca un copil lângă mine. Simt uneori că am nevoie să pună capul pe mine și să îl mângâi și cred că se simte foarte bine la noi”, a mai adăugat Jocó. 

El îi îndeamnă pe toți cei care au posibilitatea să nu stea prea mult pe gânduri și să meargă să adopte un câine, pentru că doar astfel, spune el, poți câștiga un prieten de nădejde, care te iubește necondiționat și care te face să fii un om mai bun. 

„Eu mereu am vrut să am doar rasă, dar am înțeles că asta e cea mai mare prostie. Un câine e la fel de frumos și dacă nu e de rasă. Ei sunt extraordinar de fideli. Dacă te iubește, o să o facă până la sfârșitul vieții. În plus, știi că salvezi un suflet de care știi că nu are nicio vină că s-a născut pe stradă și care o să îți devină cel mai bun prieten. Odată ce faci asta, vei deveni un om mult mai bun. Înțelegerea noastră cu el a fost că vom îmbătrâni împreună”, a mai spus bărbatul. 

Asociația pentru câini fără stăpân AMY și voluntarii de la adăpostul de câini din Câmpul Frumos desfășoară sâmbătă, pe 11 februarie, între orele 10:00 și 13:00, o acțiune la care sunt așteptate cât mai multe persoane interesate să adopte. Demersul are ca scop limitarea numărului de căței care ar urma să fie eutanasiați, pentru a elibera boxele pentru alții. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.