Interviu cu părintele paroh din Ciumernic, Claudiu Lihor

„Un preot cu har!”, „Un om tare bun și implicat!”, „Blând și minunat!”. În felul acesta este descris preotul paroh Claudiu Lihor, de către credincioșii din satul Ciumernic, după nici doi ani de când a venit în parohia „Sfinții 40 de Mucenici”. Într-un timp atât de scurt, acesta a reușit să apropie credincioșii de Biserică. Însă, poate cel mai important aspect este faptul că a reușit să apropie zeci de copii de Dumnezeu, prin activități de tot felul, jocuri și blândețe. În locul în care își petrece marea majoritate a timpului, locul pe care a ajuns să îl îndrăgească, părintele a acceptat să răspundă la câteva întrebări după terminarea slujbei, iar discuția s-a concretizat în interviul care urmează.

- Ați venit în Ciumernic acum aproape doi ani, cum vi se pare comunitatea din zonă, oamenii? Ați fost acceptat ușor?

- Da, am venit aici acum aproape doi ani de zile. În ceea ce privește comunitatea de aici, nu e mare diferență față de comunitatea din Acriș de unde am venit, pentru că e zona Buzaielor, iar oamenii sunt cam la fel. Am stat 16 ani acolo, am construit o biserică, casa parohială, iar aici am venit cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Andrei. Cum am fost îmtâmpinat în comunitate? După ce părintele Remus a slujit 30 de ani, era firesc să întâmpinăm anumite greutăți și încă nu s-au terminat multe dintre ele, dar eu zic că am fost primiți bine. Este firesc ca oamenii să fie mai reticenți la început, când se schimbă ceva omul se adaptează după un anumit timp. Suntem preoți toți dar fiecare preot are rânduiala lui. Părintele Remus a avut o lucrare frumoasă aici. Eu am găsit aici o comunitate închegată, un fond sufletesc foarte bun, semn că părintele și-a făcut datoria și că a fost respectat de oameni, iar pe mine asta m-a ajutat pentru că oamenii fiind formați, lucrurile au mers de la sine. Și mie mi-a fost greu, după 16 ani petrecuți acolo, în comunitatea de credincioși pe care am format-o, mi-a fost greu să mă rup de acolo și să vin aici. Mulțumesc Lui Dumnezeu, ca ostașul, când zice generalul că trebuie să mergi într-un loc, te duci.

- Au venit mulți oameni la început?

- Au venit destul de mulți. La început oamenii au venit de curiozitate să vadă care este noul preot, după aceea comunitatea a început să își revină și să se sudeze. M-a bucurat faptul că au venit foarte mulți oameni de la început și încă vin, mulțumesc Lui Dumnezeu. Totuși, trebuie să înțelegem că trăim la sat, iar vara oamenii muncesc mult. Poate că abia așteaptă duminica să se odihnească. Unii se rup și vin la biserică, iar cine nu poate să vină e de înțeles, dar când se termină lucrările agricole, am văzut că numărul oamenilor sporește și vin mai mulți.

- Dacă la început oamenii au fost reticenți, acum se vede că au ajuns să vă îndrăgească. Am văzut că la slujba de astăzi, i-ați făcut pe unii să plângă, pe alții să zâmbească.

- Acesta e rolul preotului! (râde). Preotul trebuie să empatizeze cu bucuriile și cu durerile omului. Oameni care au nevoie de preot și de Dumnezeu și care cel mai ușor Îl văd pe Dumnezeu prin preot. Poate v-ați întrebat de ce preotul se îmbracă în negru și i se văd numai fața și mâinile? Pentru că fața, capul este rugător pentru oameni, iar mâinile lucrează pentru Dumnezeu. Cel mai mult mă bucur pentru că i-am apropiat și pe copii de Dumnezeu, iar asta e un lucru deosebit.

- Ați organizat multe evenimente împreună cu doamna peroteasă, în care au fost implicați copiii din sat. Care este scopul acestor evenimente?

- În primul rând am vrut să îi cunoaștem. Cel mai ușor cunoști o comunitate prin rodul ei. Pomul îl cunoști după roade, la fel și pe părinți. Așa ne-am dat seama că în comunitate avem părinți buni. Îmi pare rău că nu am reușit să adunăm mai mulți copii, dar noi îi așteptăm pe toți să vină.  Când eram la Acriș, făceam și acolo tot felul de activități cu copiii pentru că ei sunt viitorul nostru. Dacă vrem ca peste 10-20 de ani să avem oameni la biserică, cum vin cei de astăzi, trebuie să îi formăm de mici să vină la biserică și îi formăm prin astfel de activități. Fie ne întâlnim la casa parohială și ne uităm la un film, fie prin școala de vară, fie prin tot felul de jocuri.

- Dacă cei mici sunt receptivi la astfel de activități, adulții ce atitudine au?

- Încep să se învețe. A fost puțin mai greu la început. Când am făcut „Școala de vară”,  i-am chemat și pe părinții copiilor înscriși, să vină la deschiderea școlii și au venit foarte puțini, dar m-a bucurat nespus, când după terminarea școlii, copii au mers acasă și au povestit ce s-a întâmplat, iar peste câteva zile au venit părinții și s-au bucurat. Deci, încet încep să se formeze și cei mari. De asemenea, pe la începutul anului acesta am organizat o șezătoare. Acolo s-a văzut și participarea părinților. Copiii de la centrul nostru catehetic au transmis părinților ceea ce vrem noi să facem. La Sita Buzăului se organiza șezătoarea de câțiva ani și am hotărât să facem una și la Ciumernic. Prin copii, i-am adus pe părinți, iar prin părinți, pe bunici. S-au implicat toate cele trei generații, toți îmbrăcați în costume populare, am cusut, am scris, am împletit. Toți s-au bucurat și a fost grozav! Iată că se poate să vină și adulții!

- Ați organizat anul trecut prima ediție a școlii de vară „Icoana din sufletul copilului”. Anul acesta când se va organiza?

- Anul acesta o vom organiza pe la începutul lunii septembrie, pentru că din câte am înțeles, copiii au mai fost implicați într-o activitate asemănătoare la școala de la Sita Buzaului și nu am dorit să le suprapunem. De data aceasta am vrea să facem ceva mai deosebit, iar picturile icoanelor să fie făcute pe lemn. Anul trecut le-am făcut pe sticlă, iar copiii știu deja cum se face asta. Au mai pictat de atunci pe sticlă, au participat la diverse concursuri școlare și se descurcă foarte bine. Anul trecut au participat copii de la clasele a II-a, până la studenți.

- Câţi copii vor participa?

- Anul trecut am avut 25 de copii, iar anul acesta sperăm să vină 30. Pentru asta am făcut un proiect care să poată fi finanțat, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Covasna, Primăria Sita Buzăului, Parohia Ciumernic „Sfinții 40 de Mucenici” și Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei. Ne ajută mult primăria și câțiva oameni înstăriți din sat. Anul trecut nu prea am știut la cine să apelăm, însă acum știm. Unul ne-a dat tortul anul trecut la sfârșitul școlii, altul ne-a dat mâncărica dintr-o zi, altul a plătit niște culori și tot așa. Avem și un sprijin deosebit din partea domnului primar Stoica Nicolae, care e un om de suflet. Nu a fost moment în care să îi cerem ajutorul și să ne refuze.

- Ce alte activități s-au mai desfășurat în cadrul școlii de vară?

- Anul trecut am făcut pictură pe sticlă și încondeiere de ouă. Am împletit mătănii, am organizat excursii la mănăstiri, am fost la Vama Buzăului, la Cascada Urlătoarea, am fost la zimbri. Tot felul de activități. A fost frumos! Copiii au primit daruri, au dansat, au cântat și s-au simțit foarte bine.

- Având în vedere proiectele și evenimentele pe care le organizați, nu v-ați gânditi să înființați o asociație?

- Ba da! Și la nivel de protopopiat ni s-a spus că ar fi bine să înfințăm o asociație. Noi acum suntem oarecum subsidiari la Asociația Reuniunea Femeilor Ortodoxe din Întorsura Buzăului. Doamna preoteasă a fost printre membrii fondatori și noi ținem de această asociație oarecum, dar mă gândesc să înființăm o  asociație pe care să o numim chiar „Sfinții 40 de Mucenici”, pentru că acesta e hramul bisericii, sau poate reușim să găsim o personalitate mai deosebită din zonă și să îi dăm numele asociației. Ar fi mai ușor să atragem și fonduri, oamenii ar avea mai multă încredere.

- Se spune că preotul ar trebui să fie modelul unei comunități. Vă considerați un model pentru comunitatea din Ciumernic?

- Un model în formare. (râde). Nu știu dacă preotul trebuie să fie un model, el trebuie să fie între oameni. Într-adevăr, el pare un model. Toți zic să nu faci ce face părintele, ci să faci ce zice el, dar ar fi bine dacă te uiți în familia preotului, să vezi că preotul împlinește multe lucruri, postul, rânduiala, familia. Exemplul pentru oameni trebuie să fie Hristos și Maica Domnului.

- Aveți o familie superbă și o meserie binecuvântată. Vă considerați un om împlinit?

- Cred că întrebarea aceasta se pune când ajungi la o vârstă mai înaintată. Sunt un om bucuros, mă bucur de tot ceea ce mi s-a întâmplat în viață și sunt fericit. Împlinit, încă nu pentru că mai am de terminat câteva proiecte, printre care repararea exteriorului bisericii și gardul din fața acesteia. Poate mai încolo, când copiii vor crește și vor aduce nepoți voi fi un om împlinit, deocamdată sunt un om fericit.

- Care e cea mai frumoasă amintire pe care o aveți de când ați venit aici?

- Nu m-am gândit la asta. Doi ani e un timp cam scurt, însă cele mai frumoase amintiri pe care le am cred că sunt cele în care slujesc. Cea mai mare bucurie pentru un preot este să slujească. Îmi place să slujesc si asta îmi aduce o mare bucurie.

Cătălina Dragomir