SOCIAL 12 iunie 2020

Accesibilitate web pentru persoane cu dizabilități din județ, mai mult vis decât realitate

de Daniela Luca | 2078 vizualizări

Doar două dintre cele 45 de primării din județul Covasna au implementat această componentă pe paginile virtuale

Despre subiectul accesibilizării pentru persoanele cu dizabilități se vorbește destul de des în spațiul public, fie că se referă la borduri înalte, trepte imposibil de urcat sau la rampe prost construite. Accesibilitatea web însă este un concept necunoscut pentru mulți, deși în țările mai dezvoltate este o normalitate. Asta în condițiile în care utilizarea site-urilor este necesară pentru ca și persoanele cu dizabilități de vedere, de exemplu, să participe pe deplin la toate aspectele vieții sociale. La nivelul județului Covasna, se pare că doar două dintre cele 45 de primării au un astfel de serviciu.

Accesibilitatea web este forma prin care se oferă acces la informația disponibilă pe internet persoanelor cu diferite deficienţe: afecţiuni fizice, senzoriale sau cognitive, se arată într-un studiu al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică.

Incluziunea prin mijloacele tehnologiei informației și a comunicațiilor are ca scop eliminarea excluziunii,  facilitarea posibilităților de angajare, participarea și coeziunea socială, informează același studiu. Sună bine, însă de la vorbe până la fapte adesea e o cale lungă sau mai degrabă o cale neglijată de cei care dețin controlul.

Acest lucru poate fi confirmat și de puținele site-uri ale primăriilor din județul Covasna care au implementat serverul de accesibilitate.

Până în 2020, niciunul dintre site-urile primăriilor din județ nu a fost accesibilizat 

Secretariatul General al Guvernului a derulat în luna decembrie 2019 o rundă de monitorizare privind gradul de conformare a autorităților și instituțiilor publice față de standardele cuprinse în legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public.

Și primăriile din cele cinci orașe din județul Covasna au fost vizate de monitorizarea respectivă, iar rezultatele au fost transmise către autoritățile locale pentru ca acestea să remedieze disfuncționalitățile care existau la acel moment pe site-uri. Printre neregulile semnalate se număra și lipsa accesibilizării pentru persoanele cu dizabilități.

Primul site care s-a conformat cerințelor a fost cel al Primăriei Târgu Secuiesc. Meniul de accesibilitate poate fi activat printr-un simplu click dat pe pictograma din partea de jos a paginii.

Reprezentanții primăriei ne-au spus că acest pas nu presupune costuri în plus pentru întreținerea site-ului. Totodată, aceștia precizează că nu există modalități prin care să se poată identifica numărul persoanelor care au beneficiat de acest serviciu.

„Noi la sfârșitul lunii ianuarie am primit o adresă din partea Ministerului Administrației că avem niște greșeli pe pagină. Am primit de fapt o monitorizare cu ce lipsește de pe pagina noastră de internet și acolo scria că, printre altele, lipsește și accesibilitatea pentru persoane cu dizabilități. Am vorbit cu cei de la IT și apoi am verificat cum este pe alte site-uri ale altor primării și am procedat la fel”, ne-a explicat șefa Biroului Relații cu Presa din cadrul Primăriei Târgu Secuiesc, Ménessy Kinga.

Primăria Sfântu Gheorghe va implementa meniul de accesibilitate pe pagina nouă

Celelalte patru primării vizate de monitorizare, respectiv Sfântu Gheorghe, Covasna, Baraolt și Întorsura Buzăului încă nu s-au conformat cerințelor Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, deși termenul limită dat de acesta a fost 15 februarie a.c..

În cazul Primăriei Sfântu Gheorghe, funcția de accesibilizare va apărea odată cu lansarea noului site, la care se lucrează în prezent.

„Site-ul actual este vechi şi depăşit din punct de vedere al cerinţelor actuale atât din punct de vedere al opţiunilor şi posibilităţilor de digitalizare, cât şi ca nivel estetic şi de design, motiv pentru care Primăria Sfântu Gheorghe a contractat o firmă specializată în design web pentru crearea unui nou site pentru municipalitate. Am întâmpinat destul de multe probleme cu transferarea conţinutului foarte bogat de pe actualul site, iar între timp au apărut noi obligaţii odată cu schimbarea Codului Administrativ. Însă în momentul actual se lucrează la noua interfaţă, la implementarea tuturor cerinţelor, inclusiv la accesibilitate pentru persoanele cu dizabilităţi. Din acest motiv există o întârziere în finalizarea noului site, dar sperăm să fie gata cât mai curând şi să îl putem prezenta tuturor locuitorilor oraşului” ne-au transmis reprezentanții primăriei.

Pagina Primăriei Zăbala, printre exemple

O altă platformă web accesibilă pentru persoanele cu dizabilități este site-ul primăriei Zăbala. Această componentă special a fost introdus în luna martie a acestui an la inițiativa firmei care administrează pagina.

„Se poate face și pentru alte site-uri, pentru că este vorba despre un component care se instalează pe baza de date a site-ului respectiv. Am făcut acest lucru din propria inițiativă, de probă, ca să văd cum funcționează, dar s-ar putea să fie implementat și pentru alte site-uri. A fost o recomandare anul trecut din partea Ministerului în acest sens, dar a rămas la nivel de recomandare”, ne-a spus reprezentantul firmei, Mike Sándor.

La fel ca și în cazul site-ului Primăriei Târgu Secuiesc, meniul de accesibilitate este disponibil în partea stângă a paginii. Printre funcțiile disponibile se numără citirea paginii, în română și maghiară, posibilitatea de a schimba contrastul culorilor, mărirea și schimbarea fontului, spațiului dintre litere sau utilizarea unui cursor mare.

„Pentru nevăzători este foarte important acest aspect, dar sunt și mulți care nu pot folosi nici computerul și folosesc niște telefoane personalizate pentru ei. Bineînțeles că sunt utile aceste funcții pentru acele persoane care pot să le folosească”, ne-a spus unul dintre reprezentanții Asociaţiei Nevăzătorilor din România Filiala interjudeţeană Harghita – Covasna, Veres Klára.

Deși pot cere ajutorul celor din jur, persoanele cu dizabilități își doresc și au tot dreptul să fie independente, spune psihologul din cadrul Fundației Creștine Diakonia Filiala Sfântu Gheorghe, Olcsvári Tünde.

„Persoanele cu dizabilități, deși au drepturi egale, nu au acces la multe dintre site-uri și nu știu de unde se pot informa nici măcar despre drepturi de bază cum ar fi indemnizația pentru persoane cu dizabilități sau de ce acte au nevoie pentru a se angaja, de exemplu. Ar trebui să aibă acces și persoanele cu dizabilități mintale care au probleme cu interpretarea informațiilor complexe. Ceea ce i-ar ajuta ar fi easy read, adică informații scurte, însoțite de pictograme, imagini”, ne-a declarat Olcsvári Tünde.

Nu doar site-urile primăriilor, ci și alte pagini web ale autorităților publice sunt obligate să fie accesibile.

Obligativitatea este cuprinsă în Legea nr. 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Art. 71 specifică faptul că autoritățile publice au obligația să ia măsuri pentru accesibilizarea paginilor de internet proprii, în vederea îmbunătățirii accesării documentelor electronice de către persoanele cu handicap vizual și mintal.

Accesibilitatea web înseamnă pe de altă parte și beneficii pentru alte categorii, cum ar fi vârstnicii. În prezent însă, majoritatea site-urilor continuă să aibă o serie de bariere de accesibilitate care fac dificilă sau chiar imposibilă utilizarea lor de către oricine. 

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.