SPORT 2 octombrie 2017

Vlad Lascu, de două ori pe podium la Openul Germaniei la Ju-Jitsu

de Covasna Media | 711 vizualizări

Rezultate foarte bune obținute de Vlad Lascu, sportiv legitimat la CSM Sfântu Gheorghe la Openul Germaniei la Ju-Jitsu 2017, competiție JJIF GRAND-SLAM TURNAMENT.

În perioada 30.09.2017-01.10.2017 în Germania s-a desfășurat una dintre cele mai tari competiții de Ju-Jitsu din lume, organizată sub egida Federației Internaționale de Ju-Jitsu „GERMAN OPEN JJIF GRAND-SLAM TOURNAMENT 2017”, competiție la care au participat 592 sportivi din 17 ţări.

România a participat la această competiție cu patru sportivi şi un antrenor, printre aceştia numărându-se şi sportivul Vlad Lascu legitimat la Clubul Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe, înscris la probele de fighting şi ne-waza.

Sportivul de la CSM Sfântu Gheorghe, Vlad Lascu a avut o prestaţie foarte bună la această competiție reușind să urce pe podiumul de premiere la ambele probe la care a fost înscris, cumulând la finele competiţiei următoarele rezultate: locul II - medalie de argint la Ju-Jitsu ne-waza -60 kg şi locul III - medalie de bronz la fighting, descalificat în semifinală pe nedrept de arbitrii în fata unui sportiv din Belgia. Acest sportiv belgian fiind favorizat de arbitri şi la Campionatele Balcanice din Muntenegru numai că de data aceasta ne vom adresa federației internaționale print-o contestație cu meciul filmat. Suntem dezamagiţi de prestaţia arbitrilor la o asemenea competiţie dintr-o ţară bine dezvoltată.

Sportivul Vlad Lascu a participat la această competiție cu finanțare proprie în scopul verificării înaintea campionatelor europene care se vor desfășura în România la sfârșitul acestei luni.

(Petru Oltean)

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.