SPORT 7 septembrie 2023

Vlad Artene: „Datorită sportului am devenit o persoană mult mai calmă și înțelegătoare”

de Daniela Luca | 1376 vizualizări

Vlad Artene are 19 ani și este absolvent al Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe. La șase ani jumate a pășit pentru prima dată pe tatami, fără să știe atunci că jiu-jitsu avea să îi definească întreaga copilărie, dar și adolescența. Acum, la doar 19 ani, este multiplu campion național, campion european și balcanic, dar și medaliat la Campionatul Mondial cu locul II și locul III. Pentru Vlad, jiu-jitsu nu a fost doar o cale spre victorie în competiții, ci și una spre transformare interioară. Tânărul vrea să continue să se antreneze și să concureze pentru a adăuga mai multe titluri la palmaresul său impresionant. Cine i-a fost alături în cele mai bune și cele mai grele momente ale carierei sale, care sunt idolii lui, dar și detalii despre programul antrenamentelor, în următorul interviu.

- La ce vârstă ai început să practici jiu-jitsu?

De jiu-jitsu m-am apucat la vârsta de 6 ani jumate, o vârstă numai bună pentru a te apuca de un sport.

- Îți mai amintești primul contact cu acest sport? Ce ai simțit atunci?

Da, îmi mai amintesc primul meu contact cu acest sport, iar acela nu a fost unul foarte plăcut. Fiind mic, nu prea înțelegeam cum se fac anumite procedee și din cauza asta nu părea să mă atragă așa tare.

- Care sunt titlurile obținute până acum?

Titlurile obținute de mine sunt de multiplu campion național, o dată campion european, medaliat la Campionatul Mondial cu locul II și locul III și de două ori campion balcanic.

- Cum te-a ajutat acest sport în viața de zi cu zi? Ce avantaje ți-a adus?

Cred că am devenit o persoană activă, iubitoare de sport și datorită acestui fapt mă pot apăra într-o situație în care sunt atacat. Totodată, un alt avantaj este că am devenit o persoană mult mai calmă și înțelegătoare.

- Ai avut vreodată situații în care a trebuit să aplici în mod practic tehnicile învățate în jiu-jitsu, de exemplu, într-o confruntare pe stradă?

Nu, din fericire, nu am avut situații în care am avut nevoie să folosesc tehnicile practicate.

- Povestește-ne despre centuri. Ce culoare ai acum și cum se face trecerea la următoarea etapă?

Centură este o mică motivație să vezi cât de mult ai progresat în acest sport, reușind să faci trecerea de la o centură la altă, te motivează un pic să vrei mai mult. Eu în acest sport am centură neagră, iar pentru a ajunge la această culoare am trecut prin mai multe examene și concursuri care au arătat că merit o gradație diferită față de aceea pe care o aveam.

- Crezi că e nevoie să practici mai multe stiluri de arte marțiale pentru a fi un luptător competitiv?

Eu personal cred că cel mai bine este să te axezi pe un singur stil de arte marțiale pentru a deveni un luptător competitiv, pentru că dedicându-te numai unui stil te poți antrena numai pe acea ramură și atunci devii printre cei mai buni. Iar dacă faci mai multe stiluri, nu o să ai timp să te antrenezi pentru toate stilurile și nu vei ajunge printre cei mai buni pe ramurile respective.

- Vorbește-ne puțin despre programul tău de antrenamente. Cât de des mergi în sala de pregătire și ce presupun antrenamentele mai exact?

Programul meu de antrenament este bazat pe cel din sala de pregătire, unde merg de două ori pe săptămână, câte două ore în care facem pregătire tehnico-tactică și antrenament concentrat pe rezistență, iar în timpul liber mai merg să alerg.

- Care sunt sportivii tăi favoriți în sporturile de contact?

Sportivii mei preferați din sporturile de contact sunt Conor McGregor, Khabib Nurmagomedov și Charles Oliveira din UFC, dar și Shohei Ono din Judo. De la ei am preluat anumite tactici, procedee, personalitatea sau mentalitatea de a deveni un campion.

- Cine sunt persoanele care au contribuit cel mai mult la succesul tău?

Persoanele care au contribuit cel mai mult la succesul meu au fost membrii familiei mele, antrenorii mei Cristian Schiopu și Silviu Carp și colegii de antrenament care m-au susținut de fiecare dată la orice concurs. Mi-au fost alături chiar dacă am ieșit pe prima treaptă sau am plecat fără medalie.

- Ce planuri ai pe viitor în legătură cu acest sport?

Pe viitor îmi doresc să pot avea timp în care mă voi putea antrena și concura pentru a mai cuceri câteva titluri pentru palmaresul meu.

- Care este următoarea competiție pentru care te pregătești?

Următoarea competiție pentru care mă pregătesc este Campionatul Balcanic, în Muntenegru, care va avea loc între 15 și 17 septembrie. Îmi doresc să ajung pe prima treaptă a podiumului la această competiție.

Îi urăm succes tânărului campion!

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.