VIDEO Sepsi OSK se va despărți de cel puțin 7 jucători la final de sezon
Anunțul a fost făcut de conducerea clubului la bilanțul prezentat miercuri
Chiar dacă s-au declarat mulțumiți de parcursul echipei din Sfântu Gheorghe în primul sezon din Liga 1 din istoria clubului, reprezentanții conducerii Sepsi OSK au precizat miercuri, într-o conferință de presă, că cel puțin 7 jucători vor fi înlocuiți în finalul anului competițional.
Decizia cu privire la cine va pleca și cine va veni în loc îi aparține antrenorului Eugen Neagoe, au mai precizat liderii clubului.
Mai mult, tot în conferința de presă, conducerea formației covăsnene a declarat că deși aceasta a dovedit respect în meciurile dispute, atât pe teren, cât și în tribune, nu întotdeauna s-au bucurat de reciprocitate.
Toate informațiile și detaliile, în videoclipul următor de la conferința de presă: