SPORT 17 septembrie 2023

Universitatea Craiova a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, în Superligă

de Agerpres | 789 vizualizări

Universitatea Craiova a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 2-1 (2-1), sâmbătă seara, într-un meci din etapa a 9-a a Superligii de fotbal.

Sepsi OSK era ultima echipă neînvinsă din Superligă în acest sezon.

Universitatea a deschis scorul în primul minut, prin Jovan Markovic (1), din centrarea lui Lyes Houri. Francezul a majorat diferenţa (28), cu un şut din marginea careului.

Sepsi OSK a înscris chiar înainte de pauză, prin Marius Ştefănescu (42), pe contraatac, după o minge pierdută de Markovic.

Universitatea a jucat în zece din min. 59, când fundaşul croat Milan Badelj a fost eliminat pentru fault la Ştefănescu. Iniţial, arbitrul Horaţiu Mircea Feşnic i-a acordat doar cartonaş galben, dar a revenit asupra deciziei după ce a vizionat reluările fazei. Gazdele au contestat faptul că Ştefănescu ar fi fost în poziţie iminentă de gol.

Sepsi OSK nu a reuşit să îşi creeze ocazii mari de gol în ciuda superiorităţii numerice, tot gazdele ratând şanse bune de a marca, prin Raul Silba (73) şi Marian Danciu (74), portarul Roland Niczuly având intervenţii salutare.

Golul lui Markovic, venit în secunda a 48-a, este al doilea cel mai rapid al acestui sezon, după reuşita lui Doru Andrei (FC Voluntari), în secunda a 11-a a partidei cu Rapid (2-1), din etapa a patra (7 august).

Universitatea venea după două înfrângeri consecutive, 0-2 cu Farul şi 0-3 cu FCSB, ambele în deplasare.

Universitatea Craiova - ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2-1 (2-1), Stadion ''Ion Oblemenco'' - Craiova

Au marcat: Jovan Markovic (1), Lyes Houri (28), respectiv Marius Ştefănescu (42).

Cartonaş roşu: Juraj Badelj (Universitatea, 59).

Arbitru: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenţi: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca), Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca); al patrulea oficial: Cătălin Buşi (Râmnicu Vâlcea)

Arbitru video: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitru asistent video: Marius Badea (Râmnicu Vâlcea)

Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) - LPF

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.