Un succes și o înfrângere în Liga 3
Deși Sepsi OSK II a evoluat pe propriul teren, iar KSE Târgu Secuiesc în deplasare, în etapa a 12-a din Liga 3, Seria 5, singura victorie a revenit trupei lui Călin Moldovan pe terenul celor de la Ciucaș Tărlungeni.
Sepsi OSK II a primit vizita echipei Olimpic Cetate Râșnov, în fața căreia a cedat cu rezultatul de 3-2.
Oaspeții au deschis scorul, dar Grigore a egalat, apoi în partea secundă alb-roșii au trecut în avantaj, dintr-un penalty transformat de Fehér, din păcate, însă, Olimpic Cetate Râșnov a plecat cu toate cele trei puncte în urma a două reușite venite într-un interval de numai trei minute.
Valentin Suciu a trimis pe teren echipa: Gedő-Popa, Dobozi, Popsa, Moroşanu, Grigore, Cranțea, Kocsis, Stanislav, Ene, Fehér.
Fără victorie în ultimele șapte etape, KSE Târgu Secuiesc a spart gheața și a câștigat în deplasare la Ciucaș Tărlungeni, o altă echipă aflată în subsolul clasamentului, cu nevoie mare de puncte.
Alb-albaștri au făcut un joc foarte bun. În minutul 72 aveau 3-0 pe tabela de scor, prin golurile marcate de Agafiței, Turcu și Ketesdi. Până la final, gazdele au încercat să revină, au și înscris de două ori, dar KSE Târgu Secuiesc s-a impus cu rezultatul de 3-2. Călin Moldovan a început în formula: Bunduc – Demeter, Bîntă, Circa, Sütő, Gajdó, Agafiței, Sánta, Ketesdi, Dobos, Turcu.
Sepsi OSK II a ajuns la cinci înfrângeri consecutive și ocupă poziția a șasea în clasament, cu doar două puncte în plus față de KSE Târgu Secuiesc, aflată în continuare pe locul nouă, penultimul, în ierarhia Serie 5 din Liga 3.