VIDEO/FOTO: E OFICIAL! Sepsi OSK are un nou antrenor
Eugen Neagoe a preluat oficial funcția începând de marți dimineața
Conducerea Sepsi OSK a anunțat marți dimineața, 14 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă, că echipa din Sfântu Gheorghe are un nou antrenor, în persoana lui Eugen Neagoe, fostul antrenorul de la Poli Iași.
Obiectivul principal al acestuia este menținerea echipei în Liga 1.
„Aveam nevoie de un anternor nou și care să revigoreze mersul echipei noastre. Sperăm să avem rezultate multe mai bune de acum încolo”, a spus patronul echipei, Diószegi László.
„Sunt foarte încrezător și cred că putem, împreună și cu echipa și cu suporterii, să reușim ce ne dorim și ceea ce v-ați propus încă din vară. Obiectivul este rămânerea în prima ligă. Sunt convins că putem realiza acest obiectiv, pentru că altfel nu eram aici”, a declarat și noul antrenor al Sepsi OSK, Eugen Neagoe.
Detalii despre cine este Eugen Neagoe, despre așteptările sale de echipa din Sfântu Gheorghe, dar și despre stadiul lucrărilor la stadionul municipal, în videoclipul următor, din cadrul conferinței de presă de marți: