SPORT 26 septembrie 2017

Ştefan Viktor a câştigat etapa de la Bacău şi a devenit campion naţional la karting

de Covasna Media | 651 vizualizări

Recent, pe circuitul de la Bacău, a avut loc penultima etapă a Campionatelor Naţionale de Karting, organizate de către Federaţia Română de Karting.

În competiţia seniorilor, Ştefan Viktor, legitimat la CSSK Tg. Secuiesc, a câştigat ambele manşe ale rundei şi a ocupat primul loc în etapa băcăuană. El l-a devansat în clasament, printre alţii, şi pe coechipierul Lyubomir Garkov, care a ocupat locul 3 în clasamentul final, după o poziţie de podium, locul 3 în prima manşă, respectiv locul 4 în manşa a doua.

Punctajul cumulat al celor doi piloţi covăsneni a fost de 50 de puncte pentru Ştefan Viktor, respectiv 29 de puncte pentru Garkov.

Pe primele două locuri în clasament se află Ştefan Viktor şi Lyubomir Garkov, cu 249 şi, respectiv, 188 de puncte. Ultima etapă va avea loc în perioada 30 septembrie – 1 octombrie la Tg. Secuiesc. Ştefan Viktor este, matematic, campion naţional, deoarece diferenţa de puncte faţă de al doilea clasat este mai mare de 50 de puncte, câte s-ar putea acumula ca maximum în cele două manşe.

La clasa Micro Max, Desző István s-a situat de două ori pe locul al treilea şi a acumulat, astfel, 32 de puncte în clasamentul general. În aceleaşi curse s-a aflat şi Marc Marisca, de asemenea legitimat la CSSK, zestrea totală a acestuia fiind de 19 puncte. În ierarhia finală, Desző István este favorit pentru cucerirea medaliei de bronz, el fiind pe locul 3, cu un total de 165 de puncte.

Sezonul competiţional 2017 se va încheia cu o dublă la Târgu Secuiesc, pe cel mai rapid circuit de karting din ţară, Skat Kart. La finele acestei săptămâni, se va disputa ultima etapă dublă a campionatului, în timp ce în perioada 7–8 octombrie, tot la Târgu Secuiesc, va avea loc Cupa României. 

Cristian Frisk

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.