SPORT 28 august 2013

Steaua s-a calificat în grupele Champions League

de Covasna Media | 556 vizualizări

Steaua a acces pentru a şaptea oară în grupele Ligii Campionilor, după remiza 2-2 obţinută aseară, pe terenul polonezilor de la Legia Varşovia. În tur scorul fusese egal, 1-1, calificarea campioanei României fiind decisă de numărul mai mare de goluri marcate în deplasare.

Deşi pornea cu şansa a doua, după remiza din tur, Steaua a avut parte de un început de meci perfect la Varşovia, reuşind să conducă cu 2-0 după doar 10 minute de joc, prin golurile semnate de Stanciu şi Piovaccari.

La adăpostul acestui avantaj puţin scontat, elevii lui Laurenţiu Reghecampf au controlat ostilităţile în teren şi, chiar dacă s-au văzut egalaţi în ultimele secunde ale partidei, au lăsat senzaţia că nu au cum să rateze calificarea.

Steliştii deţin un adevărat record în fotbalul european, fiind singura echipă care s-a calificat de zece ori consecutiv în grupele unei competiţii continentale după ce au fost obligaţi să treacă de tururile preliminare.

Această calificare reprezintă o adevărată lovitură financiară pentru clubul din Ghencea, care va câştiga cel puţin 20 de milioane de euro. La aceasată sumă se vor adăuga banii acordaţi pentru punctele adunate în grupă, unde o victorie e răsplătită cu un milion d euro, iar un rezultat de egalitate cu 500.000 de euro.

Tragerea la sorţi a grupelor Ligii Campionilor va avea loc joi, de la ora 18.45, la Monaco, şi va fi transmisă în direct de Digi Sport.

Posibilii adversari ai roş-albaştrilor. Cum arată cea mai grea şi cea mai uşoară grupă

"Roş-albaştrii" vor intra în ultima urnă la tragerea la sorţi a grupelor, evitând un singur adversar dificil, Napoli. În schimb, elevii lui Laurenţiu Reghecampf pot întâlni toţi granzii fotbalului european, inclusiv finalistele de anul trecut, Bayern Munchen şi Borussia Dortmund.

Grupa infernală: Bayern Munchen, Juventus, Manchester City

Grupa accesibilă: Benfica, Marseille, FC Basel

URNA 1

  • Bayern Munchen
  • Barcelona     
  • Chelsea         
  • Real Madrid  
  • Manchester United  
  • Arsenal         
  • FC Porto       
  • Benfica          

 

URNA 2

  • Atletico Madrid
  • Åžahtior DoneÅ£k
  • AC Milan*
  • Schalke
  • Marseille
  • Å¢SKA Moscova
  • PSG
  • Juventus

 

URNA 3

  • Zenit St. Petersburg*          
  • Manchester City       
  • Ajax Amsterdam      
  • Borussia Dortmund
  • FC Basel        
  • Olympiakos   
  • Galatasaray  
  • Bayer Leverkusen   

 

URNA 4

  • FC Copenhaga
  • Napoli
  • Anderlecht
  • STEAUA
  • Viktoria Plzen*
  • Austria Viena
  • Real Sociedad*
  • Åžahtior Karagandy*

 

*Ultimele 5 echipe calificate în grupe se vor decide miercuri, de la ora 21:45

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.