SPORT 21 septembrie 2018

Start în Turul Ciclist al României

de Covasna Media | 615 vizualizări

Miercuri 19 septembrie, la Alba Iulia, s-a dat startul celei de-a 51-a ediţii a Turului Ciclist al României, competiţie la care participă şi echipa naţională a Moldovei.

Prima etapă s-a derulat pe un traseu în lungime de 154,7 kilometri, între Alba Iulia și Sibiu. Un grup numeros de cicliști a forțat o evadare din pluton, încă din start, printre aceștia aflându-se și valorosul rutier moldovean Serghei Țvetcov, care aleargă pentru echipa națională a României. La finiș, olandezul Peter Schulting și-a asumat riscul unui ultim atac, el trecând primul linia de sosire și, implicit, fiind primul tricou galben al Micii Bucle.

Serghei Țvetcov a terminat cursa pe locul al zecelea, în timp ce Emil Dima, locul 8, a fost cel mai bine clasat ciclist român în etapa inaugurală.  . 

În etapa a doua rutierii au parcurs un traseu variat (plat și cățărări) între Sibiu și Brașov.

Turul Ciclist al României va parcurge toate cele trei regiuni istorice, în an centenar: Transilvania, Moldova și Muntenia. Ultima etapă este programată pe 23 septembrie, la București, pe un circuit urban, traseul având 100 de kilometri.

În total, Turul României în acest an va rula pe distanța a 718 kilometri.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.