Sportul naşte campioni
Ju-Jitsu a devenit un sport de referinţă pentru municipiul Sfântu Gheorghe odată cu performanţele atleţilor din cadrul cluburilor covăsnene.
Performanţă şi măiestrie sportivă au arătat şi la ultima competiţie de profil ce a avut loc în localitatea Giurgiu, întrecere organizată de Clubul Sportiv Aquila şi Departamentul de Ju-Jitsu din cadrul Federaţiei Române de Arte Marţiale. Întrecerea denumită „Open Aquila” (8-9 decembrie) a adunat la start peste 400 de sportivi legitimaţi la cluburi din România şi din Bulgaria, pe toate categoriile de vârstă şi greutate la cele două secţiuni fighting şi ne-waza.
Clubul Sportiv Show Time a participat cu un lot format din 22 sportivi la ambele probe, reuşind să cucerească 21 de medalii/cupe, 11 de aur, 8 de argint şi 2 de bronz, evidenţiindu-se sportivii Neagu Mihail Valentin, Artene Vlad, Florescu Nicoleta Narcisa, Neagu Alexandra Codruţa, Toma Ştefania, Enache Teodora, Maghiar Darius şi Pop Victor ce au avut meciuri importante la categoriile lor de vârstă şi greutate, arătând că îşi pot domina adversarii şi, implicit, câştiga categoria.
Considerăm că drumul spre performanţă şi cheia succesului îl reprezintă coeziunea din cadrul grupului reuşind să aducem sportivii „la un numitor comun din punctul de vedere al disciplinei” şi implicit al performanţei sportive.
Rezultatele generale din Artele Marţiale sunt încă „greu de ingerat” de oficialităţile statului, dânduli-se o importanţă minoră, rezultatele nefiind importante pentru aceştia şi în consecinţă li se acordă finanţare scăzută. Aşa este şi pentru Ju-Jitsu, finanţarea este privată sau prin sponsorizarea activităţii de diferite societăţi comerciale.
Noi suntem privilegiaţi şi mulţumim celor ce se implică în activitatea sportivă din cadrul ACS Show Time, aşa cum s-a întâmplat şi acum, Consiliului Local Sfântu Gheorghe prin proiectul „Sfântu Gheorghe Sprijină Sportul” susţinându-ne financiar deplasarea la competiţia Open Aquila din localitatea Giurgiu.
(Echipa Show Time)