SPORT 30 iunie 2015

Simona Halep, eliminată în primul tur la Wimbledon

de Covasna Media | 9 vizualizări

Simona Halep, numărul 3 mondial, a fost învinsă în primul său meci la Wimbledon de Jana Cepelova. Jucătoarea slovacă a câștigat în trei seturi - 5-7, 6-4, 6-3. Jana Cepelova se află pe locul 106 WTA. Meciul a durat două ore şi 15 minute.

În urma acestei înfrângeri, Halep poate coborî până pe locul 6 WTA.

Simona Halep a suferit și o accidentare la una dintre unghiile piciorului stâng. Cu multe greşeli şi cu un serviciu slab (şase duble greşeli în primul set), Halep nu a putut să se impună în faţa unei jucătoare ce nu impresionează prin forţă şi precizie. Cu toate acestea, Cepelova, care are aceeaşi înălţime ca Halep, 1,68 metri, este mobilă şi joacă variat către marginile laterale ale terenului. Sportiva din Slovacia este o jucătoare „corectă”, care a ştiut să fructifice forma slabă a adversarei ei, relatează Mediafax.

Halep a avut 2-0, după un break la început, apoi a fost condusă cu 3-2. Românca a egalat cu greu la 3, s-a distanţat la 5-3, dar a fost la rândul ei egalată. Halep a izbutit apoi un break şi la 6-5 a cerut pauză medicală pentru accidentarea de la unghie, pauză care s-a prelungit pentru că fizioterapeutul a ajuns cu greu pe terenul 1. La reluare, ea a închis setul după 48 de minute de joc, cu scorul 7-5.

Setul al doilea a început cu un break al jucătoarei românce, urmat de un rebreak. Cele două sportive şi-au fructificat serviciul până la scorul de 4-3. Cepelova a rupt echilibrul, câştigând pe servciul adversarei şi s-a distanţat la 5-3. Halep nu i-a permis adversarei să închidă setul imediat, ci în ghemul următor, pe serviciul româncei. După 37 de minute, Cepelova a egalat la seturi, cu 6-4.

Decisivul a început tot cu o serie break-rebreak, apoi Cepelova s-a distanţat la 4-1. Halep a mai recuperat o dată break-ul, dar şi-a pierdut din nou serviciul şi la 3-5 a ratat trei mingi de rebreak, cedând partida, cu 3-6 în deicisiv.

În aceeaşi lojă de pe terenul 1 de la All England Club au luat loc, marţi, tatăl ei, Stere Halep, impresarul Virginia Ruzici, noul antrenor al Simonei Halep, Daniel Dobre, şi preparatorul fizic Teo Cercel.

Halep nu a mai pierdut în primul tur al unui Grand Slam de la ediţia 2013 a turneului de la Roland Garros.

În faza următoare, sportiva din Slovacia va juca împotriva Monicăi Niculescu, locul 48 WTA. Jucătoarea din Slatina are 1-0 la întâlniri directe, după ce s-a impus anul trecut, în calificările turneului de la Madrid, cu 6-0, 6-1.

Prezenţa pe tabloul principal este recompensată la Wimbledon cu 10 de puncte WTA şi cu un premiu de 29.000 de lire sterline (aproximativ 41.000 de euro).

 

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Programul Ligii a IV-a la fotbal

Acum 1 ora, 8 minute

Actualitatea futsalului covăsnean

Acum 1 ora, 10 minute

Etapă liberă în Liga a III-a

Acum 1 ora, 25 minute

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.