Sepsi-SIC s-a calificat în finală !
În faza semifinalelor din cadrul Final Four-ului Cupei României la baschet feminin, care se dispută la Sfântu Gheorghe, Sepsi-SIC a trecut de CSM Alexandria cu rezultatul de 113-52, astfel că, mâine, fetele lui Zoran Mikes își vor apăra trofeul cucerit anul trecut în fața echpei CSM Satu Mare.
Sepsi-SIC nu a întâmpinat mari probleme în partida cu CSM Alexandria și s-a impus fără emoții, rezultat 113-52 (23-13, 32-8, 29-17, 29-14). Primul sfert a revenit covăsnencelor cu 23-13, apoi, în sfertul al doilea, ecartul a fost mult mai semnificativ, 32-8, pentru ca la pauză tabela să indice rezultatul de 55-21. Atât sfertul al treilea, cât și ultimul, au revenit tot echipei noastre, 29-17 respectiv 29-14, ceea ce a demonstrat dorința de a juca finala. Cele mai eficiente jucătoare au fost : Fraser (32 de puncte), Raber (17 puncte), Jones, Podar și Wallace (toate cu câte 13 puncte).
În cealaltă semifinală CSM Satu Mare a trecut de Academia Phoenix CSU Simona Halep Constanța cu rezultatul de 90-67.
Finala dintre Sepsi-SIC și CSM Satu Mare se va disputa cu începere de la ora 16:00.
Marius Raczek