SPORT 7 martie 2024

Sepsi-SIC a încheiat cu victorie sezonul regulat la futsal

de Marius Raczek | 1458 vizualizări

În etapa a 18-a, ultima din sezonul regulat al Ligii 1 la futsal, Sepsi-SIC a învins cu rezultatul de 8-6 pe CSM Târgu Mureș, și a încheiat prima parte a competiției pe poziția a cincea.

Sala Sporturilor Szabo Kati a găzduit partida din ultima etapă a sezonului regulat, o partidă în care deși s-a impus la două goluri diferență, 8-6, Sepsi-SIC a controlat-o în cea mai mare parte. Alb-verzii au început în forță, și s-au distanța la 4-0, până la pauză, însă, CSM Târgu Mureș a redus diferența la 4-2. În partea secundă, trupa lui Mánya Szabolcs s-a desprins din nou, decisiv, la 8-2, finalul aparținând oaspeților, care s-au apropiat, dar soarta partidei fusese decisă. Golurile au fost marcate de: Máthis B., Veress (hat-trick), Mánya (dublă), Isac și Szőcs. Sepsi-SIC a utilizat lotul: Papp – Szőcs, Máthis M., Máthis B., Gáll; rezerve: Korodi, Kusztos, Bende, Csog, Veress, Czintos, Isac, Mánya, Fábián.

Ocupând la finalul sezonului regulat poziția a cincea, una meritorie pentru o debutantă în Liga 1, Sepsi-SIC va continua competiția în Play-Out. În prima etapă, alb-verzii vor evolua din nou acasă, cu ACS Șoimii Șimand, ultima clasată în sezonul regulat, partidă programată vineri, 8 martie, cu începere de la ora 18:00.

Sursa foto: Sepsi-SIC/Facebook

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.