SPORT 21 ianuarie 2021

Sepsi OSK va evolua din nou acasă, cu Astra

de Covasna Media | 978 vizualizări
Sursa foto - Facebook @osksepsi
Sursa foto - Facebook @osksepsi

În etapa a 18-a din Liga 1, Sepsi OSK va întâlni sâmbătă, 23 ianuarie, cu începere de la ora 12:30, pe propriul teren echipa Astra Giurgiu, în tentativa de a obține prima victorie din retur.

Etapa a 17-a a fost una extrem de interesantă, mai ales din prisma rezultatelor înregistrate, pentru că în cele opt partide disputate, gazdele nu au reușit nicio victorie, patru succese fiind trecute în contul oaspeților, alături de alte patru remize. Din păcate pentru noi una dintre victoriile oaspeților s-a consemnat chiar la Sfântu Gheorghe, unde Sepsi OSK a cedat în fața campioanei en-titre, CFR Cluj.

Chiar și în aceste condiții, trupa condusă de Leo Grozavu păstrează poziția a patra în clasament, la șase puncte de Viitorul Constanța, ocupanta locului șapte care duce în Play-Out. Desigur, parcursul echipei noastre se anunța unul dificil în debutul de retur, două partide cu echipe din prima parte a clasamentului, și nu orice adversare, vicecampioana respectiv campioana în exercițiu, care au adus doar un punct în ierarhia Ligii 1.

Urmează jocul cu Astra, un adversar dificil în ciuda locului 12 ocupat de giurgiuveni în acest moment. Fără gol marcat, încă, în retur, Sepsi OSK va trebui să găsească soluții ofensive pentru a-și trece în cont al doilea succes în palmaresul confruntărilor cu Astra. La acest capitol, adversarii de sâmbătă stau mai bine, cu patru victorii în cele nouă partide directe cu Sepsi OSK. În tur s-a consemnat un rezultat de egalitate, 2-2, goluri Safranko și Bouhenna. Acesta din urmă va lipsi, însă, sâmbătă după cartonașul roșu din meciul cu CFR Cluj.

Marius Raczek 

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.