SPORT 11 noiembrie 2022

Sepsi OSK trebuie să continue seria rezultatelor pozitive

de Marius Raczek | 677 vizualizări

Astăzi, cu începere de la ora 21.00, pe Sepsi Arena, Sepsi OSK și Petrolul Ploiești vor deschide etapa a 18-a din Superliga, într-o partidă care se anunță spectaculoasă, între două echipe aflate la o distanță de patru puncte în clasament.

Sepsi OSK a reușit să lege două victorii, una în campionat, cealaltă în Cupa României, rezultate care dau speranțe pentru un moral bun în partida cu Petrolul Ploiești. Covăsnenii s-au dezlănțuit runda trecută la Pitești, unde au marcat cinci goluri celor de la FC Argeș. Desigur, succesul nu a trecut neobservat, iar în ancheta realizată de Liga Profesionistă de Fotbal, Cosmin Matei a fost nominalizat în echipa ideală a etapei, iar la capitolul antrenori Cristiano Bergodi. De această dată, cu siguranță, Sepsi OSK s-ar mulțumi și cu o victorie mai puțin consistentă, cele trei puncte fiind miza principală a partidei.

Petrolul Ploiești deocamdată se situează în zona de Play-Off, locul șase, o poziție apreciabilă pentru o nou-promovată. Mai mult chiar, petroliștii au reușit în ultimele trei etape să lege o serie de trei victorii consecutive, două pe propriul teren, cu FC Argeș și UTA, una în deplasare la FC Voluntari. În ultimul meci jucat de echipa lui Nae Constantin, în Cupa României, Petrolul a reușit doar o remiză albă, 0-0, în deplasare la Unirea Slobozia.

În ceea ce privește istoricul întâlnirilor directe, Sepsi OSK și Petrolul Ploiești s-au întâlnit o singură dată în campionat. Partida s-a disputat în tur, când la Ploiești rezultatul a fost egal, 1-1. Matei a ratat un penalty, Tamaș a deschis scorul pentru ploieșteni, Tudorie fiind cel care a făcut ca Sepsi OSK să plece cu un punct.

Sursa foto: Sepsi OSK/Facebook

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.