SPORT 16 iunie 2021

Sepsi OSK și-a aflat adversarul de la debutul în Europa Conference League

de Agerpres | 1433 vizualizări

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, echipă debutantă în Europa Conference League, va avea o adversară mai valoroasă în turul al doilea preliminar al noii competiţii de fotbal, respectiv câştigătoarea dintre Spartak Trnava (Slovacia) şi Mosta (Malta).

Spartak s-a clasat pe locul al treilea în ultima ediţie a campionatului Slovaciei, iar Mosta ocupa locul 6 în Malta în momentul întreruperii întrecerii din cauza pandemiei de coronavirus. Sepsi OSK va juca primul meci în deplasare, pe 22 iulie, iar manşa secundă acasă.

În același timp, FCSB şi Universitatea Craiova au avut şansă, miercuri, la tragerea la sorţi a meciurilor din turul al doilea preliminar al noii competiţii de fotbal Europa Conference League, urmând să joace contra unor adversare mai slab cotate.

Astfel, FCSB, vicecampioana României, va întâlni echipa kazahă Şahtior Karaganda, penultima clasată în întrecerea internă în sezonul în curs, după 15 etape. Şahtior a ocupat locul 4 în ediţia 2020 a campionatului.

''Roş-albaştrii'' vor juca în prima manşă, pe 22 iulie, pe teren propriu, iar o săptămână mai târziu vor evolua în Kazahstan.

Universitatea Craiova, câştigătoarea Cupei României, va evolua şi ea pe teren propriu în primul joc, contra câştigătoarei dintre Laci (Albania) şi FK Podgorica (Muntenegru), din primul tur preliminar.

În cazul în care va pierde duelul cu Borac Banja Luka din primul tur preliminar al Ligii Campionilor, CFR Cluj va evolua în turul secund preliminar al Europa Conference League contra învinsei dintre Zalgiris Vilnius (Lituania) şi Linfield Belfast (Irlanda de Nord), primul meci fiind programat în deplasare.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.