SPORT 9 noiembrie 2022

Sepsi OSK o învinge pe Dinamo, și nu numai la fotbal

de Marius Raczek | 10364 vizualizări

În etapa a 2-a contând pentru Cupa României, Sepsi OSK a dispus cu rezultatul de 3-2 de Dinamo București pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”, fiind astfel cu un pas mai aproape de calificarea în faza următoare a competiției.

Așa cum se întâmplă de obicei în Cupa României, atunci când se întâlnesc o echipă din eșalonul inferior și una din elită, primii încearcă să-și depășească condiția, ceilalți să forțeze cât să transforme în realitate calculele hârtiei. Cam așa s-ar putea povesti în câteva cuvinte partida dintre Dinamo București și Sepsi OSK din etapa a 2-a, faza grupelor, din Cupa României.

În fața unui public numeros, și extrem de ostil, elevii lui Cristiano Bergodi au evoluat dezinvolt, au așezat pasele, nicio clipă partida neavând un alt aspect decât acela că Sepsi OSK va câștiga. Prima repriză a fost decisă de șutul din afara careului, aproximativ 20 de metri față de poarta lui Dujmovic, a lui Francisco Junior. După pauză, Păun a făcut 2-0, reluând cu capul o centrare din lovitură liberă, dar Dinamo s-a apropiat cu un autogol norocos. Autogol am consemnat apoi și în poarta gazdelor, Patriche surprinzându-și propriul portar la o centrare a lui Ștefănescu. Dinamo a redus diferența, dar istoria partidei fusese deja scrisă.

Dincolo de goluri, autogoluri, centrări și alte aspecte legate de joc, au existat câteva... altfel de momente. La un moment dat, faza se petrecea în dreptul tribunei 1. Varga cade faultat lângă linia de margine. Un spectator efectiv s-a propulsat pe scări, pentru a ajunge până unde îi permitea balustrada ca să-l poată scuipa pe jucătorul covăsnean. Reacția „suporterului” a fost vehementă, depășind orice limită a bunului simț, cu toate acestea Varga s-a ridicat liniștit și a continuat jocul. Câteva momente mai târziu, tribunele s-au aprins efectiv, în momentul în care Bergodi l-a introdus pe Matei, cunoscut fiind trecutul său dinamovist. În huiduielile și scandările obscene ale unui întreg stadion, Matei a înaintat agale spre centrul terenului, a ridicat brațele și a aplaudat. „Ce să vă fac, atât puteți voi” – părea a spune mijlocașul lui Sepsi OSK. 

Partida s-a terminat. Am coborât pe teren. Am privit cele două bănci de rezerve. Imaginile sunt concludente și desigur ne putem da seama care a fost cea a covăsnenilor. Deși trăim în aceeași lume, între noi există un zid, un zid artificial, de o parte unii cu scandările triviale, xenofobe, semn al frustrării, de cealaltă cei care nu doar bat mingea, ci știu și că sportul înseamnă respect pentru adversar, pentru spectatori, pentru locul care te-a găzduit. Sepsi OSK va rămâne în istorie ca prima echipă de club învingătoare pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”, și nu numai la fotbal, ci mai ales ca atitudine.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.