Sepsi OSK își păstrează invincibilitatea
În etapa a 4-a din Superliga, Sepsi OSK a remizat, rezultat 2-2, în deplasare cu Rapid București, după o partidă în care, după aspectul jocului, elevii lui Bernd Storck ar fi putut chiar să o câștige.
Meciul a început electrizant cu două goluri în decurs de numai trei minute. Sepsi OSK a deschis scorul încă din primul minut, Varga profitând de greșeala lui Blazek și ieșirea neinspirată a lui Aioani. La o distanță de numai două minute, a venit rândul defensivei alb-roșiilor să gafeze, iar Blazek a reluat în poartă, aducând egalarea.
În continuare, Sepsi OSK a fost echipa mai prezentă în joc, Debeljuh și, în două rânduri, Kallaku amenințând poarta gazdelor. Golul avea, însă, să vină în poarta lui Niczuly, după un șut la colțul lung, după ce Petrila a rămas singur cu portarul covăsnean.
În partea secundă tot Sepsi OSK a avut o posesie covârșitoare, totuși prima ocazie i-a aparținut lui Jambor care a șutat slab, iar Niczuly a reținut fără emoții. Alb-roșii au continuat să fie mai prezenți în joc, și în minutul 68 Debeljuh a egalat, reluând atent cu capul, din careul mic, după ce Aioani respinsese șutul lui Coman.
Pe final, Neskovic și Breij au fost aproape de a marca, la fel cum și Micovschi putea decide soarta meciul de partea gazdelor.
Sepsi OSK rămâne neînvinsă după patru etape, și ocupă poziția a patra în clasament.
Etapa următoare va evolua pe propriul teren cu Universitatea Craiova, partidă programată duminică, 11 august, cu începere de la ora 19:00.
Superliga, Etapa 4
Rapid-București-Sepsi OSK 2-2(2-1)
Arbitru: Marian Barbu, Asistenți: Ovidiu Artene, Stelian Slabu
Au marcat: Blazek(3’), Petrila(42’)-Varga(1’), Debeljuh(68’)
Cartonașe galbene: Manea(76’), Micovschi(90’+4)-Kecskés(90’+2)
Rapid: Aioani - Braun, Blazek(Pașcanu 76’), Ignat - Manea, Kait, P. Iacob(Oaidă 65’), Petrila(R.Pop 76’), Micovschi – Hasani(Papeau 65’), Burmaz(Jambor 52’). Antrenor: Bogdan Lobonț
Sepsi OSK: Niczuly – Oteliță(Oroian 65’), Ciobotariu, Ninaj, F. Ștefan – Varga(Coman 65’), Alimi, Mino(Siger 65’), Kallaku(Kecskés 85’) – Neskovic(Breij 85’), Debeljuh. Antrenor: Bernd Storck