Sepsi OSK este în Play-Off!
În ultima etapă din sezonul regulat, Sepsi OSK s-a impus cu rezultatul de 2-1, în deplasare, la Petrolul Ploiești, și astfel a obținut calificarea în faza de Play-Off a Superligii.
Sepsi OSK a învins dramatic la Ploiești, cu un gol venit în minutele de prelungiri, dar chiar și așa, alb-roșii s-au calificat pentru faza de Play-Off. Gazdele, Petrolul Ploiești, au început ceva mai bine jocul, au avut posesia, dar golul a venit de partea elevilor lui Bernd Storck. Ștefan a prins un șut extraordinar, la colțul lung, și a deschis scorul. Din păcate Sepsi OSK l-a pierdut încă din minutul 17 pe Matei, accidentat, și cu ploieștenii mai periculoși la finalizare, la pauză s-a intrat cu avantaj de un gol pentru alb-roșii.
După reluare Sepsi OSK a încercat să-și conserve avantajul, dar Petrolul a egalat în minutul 87, prin Berisha, și totul părea năruit. Dar, în al treilea minut de prelungiri, după o fază care a curs frumos, balonul a ajuns în careu la Debeljuh care l-a executat pe Zima, cu un șut pe jos în colțul porții.
La calificarea în Play-Off au contribuit și celelalte rezultate, Universitatea Cluj remizând la FC Voluntari, iar Farul Constanța la FC Botoșani. Astfel, Sepsi OSK termină sezonul regulat pe poziția a cincea, și în continuare se va duela cu cele mai bune echipe din Superliga.
Superliga, Etapa 30
Petrolul Ploiești-Sepsi OSK 1-2 (0-1)
Arbitru: Andrei Chivulete, Asistenți: Mihai Marica, Andrei Constantinescu
Au marcat: Berisha (87’) – Ștefan (14’), Debeljuh (90’+2)
Cartonașe galbene: Seto (12’), Grozav (55’), Meijers (74’), Bratu (90’+1), Papp (90’+4) – Ștefan (60’), Popșa (89’), Debeljuh (90’+3), Ștefănescu (90’+4)
Petrolul: Zima – Papp, Meijers, Huja, Țicu – Hanca, Seto (Diomande 46’, Jyry 54’), Jair (Ișfan 46’) – Musi (Bratu 66’), Berisha, Grozav. Antrenor: Florin Pîrvu
Sepsi OSK: Moldovan – Oroian (Popșa 85’), Ninaj, Ciobotariu, Ștefan – Păun, Kallaku (Kecskés 85’) – Ștefănescu, C. Matei (Aganovic 17’), Varga K. (Dumitrescu 70’) – Safranko (Debeljuh 70’). Antrenor: Bernd Storck
Sursa foto: Sepsi OSK/Facebook