Sepsi OSK a pierdut al doilea meci al anului - cronica meciului
Eugen Neagoe: Nu avem nicio şansă să mergem în play-off
Sepsi OSK Sf. Gheorghe a cedat partida din etapa a 23-a a Ligii I la fotbal, pe teren propriu, cu Dinamo București. Formația oaspete s-a impus cu scorul de 1-0 (0-0), unicul gol al meciului fiind marcat în repriza secundă, din lovitură de pedeapsă, de către Dan Nistor. La faza premergătoare, Jovanovic a comis un fault evident în careu.
Formația noastră, antrenată de către Eugen Neagoe, poate invoca neacordarea unei lovituri de pedeapsă, la un presupus henț în careu, la puțin timp după deschiderea scorului. Sepsi OSK Sf. Gheorghe mai poate invoca și ghinionul, în condițiile în care, după ce oaspeții au deschis scorul, de două ori mingea a lovit bara transversală la șuturi din afara careului. Mai întâi Daisuke Sato a trimis cu boltă în bara orizontală, după care, din lovitură liberă, Tandia a trimis la vinclu. Portarul dinamovist era spectator, dar golgeterului nostru i-au lipsit câțiva milimetri pentru golul egalizator.
Dinamo a câștigat „a doua finală pentru play-off”. Elevii lui Mircea Rednic au avut un start de an perfect, în miniretur ei obținând două victorii fără gol primit, împotriva unor contracandidate la play-off. În primul meci, etapa trecută, Dinamo a învins Poli Iași, pe teren propriu, cu 3-0.
Sepsi OSK Sf. Gheorghe nu se regăsește după eșecul de săptămâna trecută, înregistrat pe terenul ultimei clasate FC Voluntari, scor 4-2.
Înaintea meciurilor de duminică, ierarhia Ligii I la fotbal arăta astfel:
1.
|
CFR Cluj
|
22
|
13
|
8
|
1
|
36:13
|
47
|
|
2.
|
FCSB
|
22
|
12
|
5
|
5
|
41:25
|
41
|
|
3.
|
U Craiova 1948 CS
|
22
|
11
|
6
|
5
|
37:19
|
39
|
|
4.
|
Astra Giurgiu
|
23
|
9
|
8
|
6
|
32:21
|
35
|
|
5.
|
FC Viitorul
|
23
|
10
|
4
|
9
|
25:26
|
34
|
|
6.
|
Sepsi
|
23
|
9
|
6
|
8
|
31:24
|
33
|
|
7.
|
FC Hermannstadt
|
22
|
8
|
5
|
9
|
23:23
|
29
|
|
8.
|
FC Botoșani
|
22
|
7
|
8
|
7
|
27:30
|
29
|
|
9.
|
Gaz Metan Mediaș
|
22
|
7
|
8
|
7
|
24:29
|
29
|
|
10.
|
Dinamo București
|
23
|
7
|
7
|
9
|
26:34
|
28
|
|
11.
|
Poli Iași
|
22
|
8
|
4
|
10
|
26:35
|
28
|
|
12.
|
Dunărea Călărași
|
22
|
3
|
9
|
10
|
14:24
|
18
|
|
13.
|
Concordia Chiajna
|
22
|
4
|
5
|
13
|
16:38
|
17
|
|
14.
|
FC Voluntari
|
22
|
3
|
7
|
12
|
25:42
|
16
|
Dinamoviștii au venit cu trenul până la Brașov
Antrenorul principal al echipei de fotbal Dinamo București, care ne-a vizitat județul în acest weekend, a ales o soluție combinată de transport. Rednic i-a îmbarcat pe jucătorii dinamoviști în trenul care circula pe ruta București – Brașov, din Gara de Nord București. Autocarul echipei dinamoviste i-a preluat pe fotbaliști din Gara Brașov și i-a adus la Sf. Gheorghe.
Rednic a calificat traficul de pe Valea Prahovei drept „o rușine”, aceasta fiind motivația pentru care Dinamo a ajuns în reședința covăsneană cu un transport mixt, pe calea ferată și cu autocarul. În acest fel, distanța de la București până la Sf. Gheorghe a fost acoperită în mai puțin de trei ore.
Cristian Frisk
Eugen Neagoe: Nu avem nicio şansă să mergem în play-off, trebuie să ne ducem munca mai departe, dar ar ar trebui puţin să fim respectaţi
Tehnicianul echipei Sepsi OSK a consideră că nu are nicio şansă să ajungă în play-off.
"Ne vom prezenta la cele trei jocuri, dar trebuie să fim atenţi. Nu avem nicio şansă să mergem în play-off, trebuie să ne ducem munca mai departe, dar ar ar trebui puţin să fim respectaţi. Ne vom prezenta chiar dacă nu avem nicio şansă, mai contează ce cred eu ? Sunt trei jocuri, mai sunt nouă puncte, e aproape imposibil. Nu mă interesează dacă Dinamo va juca în play-off sau play-out", a spus Eugen Neagoe, potrivit telekomsport.ro
El a mai adăugat că îl supără rezultatul meciului cu Dinamo, cu toate că echipa sa nu a făcut un joc foarte bun. “A fost presiune, ştiam şi deznodământul acestui joc, am spus cu două zile înainte că se va întâmpla ce s-a întâmplat. Jucătorii au simţit cu multe etape în urmă, suntem singura echipă care nu a primit cartonaş roşu, acum mai sunt puţine etape şi s-au speriat oamenii de noi că putem ajunge în play-off. Mi-aş dori să am la Mediaş un arbitru cum a fost în această seară, a fluierat orice contact, sunt multe puncte pe care le-am pierdut şi nu doar din cauza noastră" a adăugat tehnicianul.
Rednic: Am avut noroc că adversarul nu a reuşit să înscrie
Mircea Rednic, antrenorul celor de la Dinamo, a declarat după meciul cu Sepsi, că formaţia sa a avut noroc la ocaziile adversarilor.
“Mă bucur că am reuşit a doua victorie în acest an, una dificilă. Prima repriză am dominat-o. Repriza a doua normal că ei au ieşit la pressing, ne-au blocat, am pierdut dueluri. Au avut câteva situaţii de a marca. Am avut şi noroc că adversarul nu a reuşit să înscrie. Ar fi păcat să nu câştigăm cu Botoşani, după ce am câştigat o deplasare foarte grea cu Sepsi. Trebuie să facem tot ce este posibil să câştigăm cu Botoşani”, a spus Rednic.
News.ro