Sepsi BC a cucerit medalia de bronz la Timişoara
Final de campionat pentru Sepsi BC şi BCM Danzio Timişoara. Cele două formaţii au tranşat joi ultimul meci al sezonului, unul la finalul căruia echipa pregătită de Attila Veres a ridicat deasupra capului trofeul pentru locul 3 după victoria cu 78-56 în faţa trupei de pe Bega. BCM Danzio s-a văzut nevoită să accepte locul 4, unul peste aşteptările acestui sezon. Din păcate pentru timişorence, o altă veste a lovit parcă şi mai tare când, la finalul jocului, antrenorul Dan Ionescu şi-a anunţat retragerea din antrenorat, din motive medicale.
Jocul secund a curs după acelaşi tipar ca partida de luni de la Sfântu-Gheorghe. Gazdele nu au putut să îşi depăşească statutul de echipă out-sider şi au cedat clar şi jocul de pe teren propriu. Primul sfert a fost şi singurul echilibrat al duelului din Banat. Alb-violetele au arătat dorinţă de victorie, iar oaspetele au fost luate puţin prin surprindere de atitudinea timişorencelor. În cele din urmă, sfertul inaugural s-a încheiat egal, 18-18.
Attila Veres şi-a rearanjat echipa pe teren, iar Sfântu-Gheorghe a trecut la o apărare agresivă, obligându-le pe timişorence să caute soluţii foarte rapid în atac. Gazdele s-au precipitat de multe ori, fiind uneori sufocate de viteza cu care erau luate în marcaj. Vescan, Gardin şi Pârău au fost letale în atac, iar BC Sepsi a trecut la conducere şi a început să crească şi diferenţa de pe tabelă. Sfertul secund a fost câştigat de oaspete cu 28-18, iar la pauză, covăsnencele conduceau cu 10 puncte.
Mai liniştit decât în orice alt meci, Dan Ionescu a privit cum după ieşirea de la cabine, oaspetele au făcut şi mai clar legea pe teren. BC Sepsi nu a lăsat în niciun moment piciorul de pe acceleraţie şi a înscris 22 de puncte în sfertul trei, dar s-a apărat excelent şi nu le-a lăsat gazdelor decât 9 puncte pe tabelă, astfel că jocul era decis încă după sfertul trei, când Sfântu-Gheorghe avea 23 de puncte în faţă.
Cei doi antrenori le-au dat minute pe teren şi rezervelor în ultimul sfert, iar banca timişoreană a surclasat-o cu 1 punct pe cea a oaspetelor, 11-10, astfel că la final diferenţa de pe tabelă a fost de 22 de puncte. Scor final, 78-56 pentru Sepsi BC şi medalie de bronz pentru Attila Veres şi elevele sale. O consolare însă pentru eliminarea din semifinalele cupei în faţa ICIM-ului arădean. Pentru timişorence însă, chiar dacă la final au fost lacrimi de tristeţe, locul patru obţinut în acest sezon reprezintă cea mai bună performanţă din istoria clubului.
Totalbaschet.ro
Foto: sporttim.ro