SPORT 1 august 2020

(Update) Puncte de aur pentru Sepsi OSK la malul mării

de Covasna Media | 1333 vizualizări

Aflată sub presiunea rezultatelor și a obținerii punctelor, Sepsi OSK a făcut un joc foarte bun pe terenul Viitorului Constanța, victoria cu rezultatul de 3-0 sporind șansele trupei antrenate de Leo Grozavu în lupta pentru evitarea retrogradării.

Soarta partidei s-a decis practic în prima repriză, mai exact până în minutul 32 când, oarecum surprinzător, echipa noastră conducea deja cu 3-0. În minutul 8, Safranko a profitat de o pasă greșită a unui adversar, l-a servit pe Carnat care din 5 metri l-a învins pe Căbuz. Același Safranko avea apoi să dea pasa de gol pentru 2-0, de această dată la finalizare aflându-se Ștefănescu cu un șut la colțul lung. Defensiva gazdelor a mai gafat o dată, în minutul 32 și Carnat și-a trecut în cont dubla personală după pasa primită de la Fülöp I.

Repriza secundă a fost mai echilibrată, s-au consemnat două ocazii de gol, una de partea lui Sepsi OSK prin Deaconu care scăpat pe partea dreaptă, a pătruns în careu, dar șutul său a ocolit poarta și o alta a gazdelor cu Bodișteanu în prim plan.

Sepsi OSK a obținut un succes extrem de important, următoarele două partide rămase de disputat din Play-Out pentru alb-roșii fiind programate la Sfântu Gheorghe, cu Academica Clinceni, respectiv restanța cu Dinamo București.

Liga 1, Play-Out, Etapa a 13-a

Viitorul Constanța-Sepsi OSK 0-3 (0-3)

Au marcat: Carnat (‘8, ’32), Ștefănescu (’16)

FC Viitorul: Căbuz - Mladen, Artean, Ghiţă, Dussaut (Căpuşa '24) - Ciobanu, Iacob (Lazăr '66), Achim (Casap '46) - Chiţu (Dulca '66), Rivaldinho (Bodişteanu '46), Ganea. Manager: Gheorghe Hagi

Sepsi OSK: Niczuly - Dimitrov, Bouhenna, Tincu, Fl. Ştefan - Kovacs (Celea '80), R. Deaconu - Ştefănescu (Gal - Andrezly '80), Fülöp I. (Achachbar '75), Carnat - Safranko (Diaz '68). Antrenor: Leo Grozavu

Cartonaşe galbene: Kovacs '60, I.Fulop '72

Arbitri: Marian Barbu - Bogdan Gheorghe, Stelian Slabu - Mihai Amorăriţei

Observator: Adrian Vidan.

Clasament Play-Out: 7. Viitorul - 42p, 8. FC Hermannstadt - 34p, 9. Academica Clinceni - 32p, 10. FC Voluntari - 31p, 11. Sepsi OSK - 31p, 12. Poli Iași - 26p, 13. Dinamo - 21p, 14.Chindia - 20p.

Marius Raczek

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.