Şeful CCA, Vasile Avram, a primit mandat de reţinere pentru 24 de ore, la finalul audierilor de la DNA
Şeful Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, a primit mandat de reţinere pentru 24 de ore. În acest moment, Avram este la sediul DNA unde a fost audiat toată ziua.
La audieri se află şi omul de afaceri SorinŢerbea, membru în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal (FRF). Procurorii DNA l-au audiat şi pe arbitrul Sorin Chivulete.
Procurorii DNA au percheziţionat, sâmbătă dimineaţă, sediul Comisiei Centrale a Arbitrilor, de unde au ridicat mai multe probe, mai mulţi arbitrii fiind duşi la audieri.
Potrivit unor surse ale gsp.ro, operaţiunea ar avea legătură cu Oţelul Galaţi, echipă acuzată tot mai vehement că a luat titlul folosindu-se de protecţia arbitrilor şi de bunăvoinţa unor adversari.
Se pare că principalul vizat este şeful CCA, Vasile Avram, care ar fi favorizat clubul gălăţean pentru a beneficia de arbitri permisivi. Preşedintele CCA, Vasile Avram, a fost dus la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
La ieşirea din sediul instituţiei, Vasile Avram a declarat: "Nu ştiu ce se întâmplă, a fost doar o percheziţie, mai multe întrebaţi-i pe domnii procurori".
Secretarul general al FRF, Adalbert Kassai, a declarat că nu a fost informat despre percheziţie.
Dumitru Dragomir: Normal că vor cădea capete, vinovaţii să se ducă la puşcărie
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, sâmbătă, după acţiunea DNA de la sediul Comisiei Centrale a Arbitrilor, că este convins "că vor cădea capete" şi că cei vinovaţi de fapte de corupţie trebuie să "meargă la puşcărie".
"Este foarte bine ce se întâmplă, să se ducă la puşcărie dacă sunt vinovaţi, să se termine odată cu toate nenorocirile astea care se întâmplă. Cine îşi permite să mai facă prostii în vremurile astea, să se ducă la puşcărie. Normal că vor cădea capete, dacă au luat atâţia înseamnă că au ei ceva date. Şi eu sunt foarte nemulţumit de ce se întâmplă în arbitraj. Eu am făcut cea mai mare gălăgie, nu numai conducătorii sunt nemulţumiţi, sunt prea multe greşeli făcute de arbitri. Ori sunt proşti, ori sunt hoţi, să se ştie odată pentru totdeauna", a spus Dragomir, cita de Mediafax.
Şeful LPF a precizat că nu cunoaşte detalii despre ancheta DNA.
Crăciunescu: Cazul Penescu a fost un joc de artificii faţă de ce urmează să se întâmple
Fostul arbitru Ion Crăciunescu a declarat, sâmbătă, după ce DNA a efectuat o percheziţie la sediul CCA, că, în opinia sa, cazul Penescu, petrecut în urmă cu câţiva ani în fotbalul românesc, a fost doar un foc de artificii pe lângă ceea ce urmează să se întâmple.
"Eu trag semnale de alarmă de un an şi ceva, pentru că în arbitrajul românesc se întâmplă lucruri incredibile, greşeli enorme pe care le vede toată lumea, dar pe care nu le văd arbitri. Starea aceasta de lucruri nu putea continua la nesfârşit, diversiunea nu putea avea o continuitate la nesfârşit. Eu spun că ceea ce s-a întâmplat în cazul Penescu acum câţiva ani a fost un joc de artificii faţă de ce urmează să se întâmple acum. Lucrurile nu mai puteau merge în continuare aşa, o să vedeţi ce se va întâmpla pentru că s-a stâns multă zgură în fotbalul românesc", a spus Crăciunescu, fost preşedinte CCA, citat de Mediafax.
Fostul arbitru internaţional a menţionat că în fotbalul românesc trebuie să se întâmple ceva. "Altfel nu ne mai opreşte nimeni în căderea de pe tobogan", a adăugat Crăciunescu, un contestatar al acualelor conduceri ale FRF şi CCA.
(www.antena3.ro)