SPORT 20 mai 2022

S-au stabilit datele de începere a sezonului viitor al Ligii 1

de Covasna Media | 1205 vizualizări

Reprezentanții Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal au stabilit datele de start ale competițiilor fotbalistice din România, pentru sezonul următor, 2022-2023.

Liga 1, în care județul Covasna va fi reprezentată de Sepsi OSK, ocupanta poziției a șaptea în sezonul 2021-2022, va debuta pe 16 iulie 2022. Liga 3, în care vor participa Sepsi OSK 2 și KSE Târgu Secuiesc, va avea ca dată de start 27 august 2022. În privința competițiilor de juniori, atât Liga de Tineret, cât și Liga Elitelor U17 vor începe pe 20 august 2022.

În cazul în care Sepsi OSK va câștiga Cupa României, echipa va avea dreptul să participe în Supercupa României, partidă programată pentru data de 9 iulie 2022, la care deja cunoaștem una dintre participante, și anume CFR Cluj, echipa campioană. Ca o noutate, Supercupa României va fi primul eveniment cu sistem VAR, arbitraj video, din sezonul 2022-2023, urmând ca toate echipele din Liga 1 să beneficieze de această tehnologie.

Cupa României va porni la drum pe 6 iulie 2022, cu faza regională, pentru ediția 2022-2023 fiind prevăzute câteva modificări în privința formatului competiției. Astfel, cele mai bune 24 de echipe rămase după fazele eliminatorii vor fi împărțite în patru grupe, pentru a continua calificările în fazele superioare.

Marius Raczek

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.