SPORT 8 octombrie 2018

România va candida pentru Jocurile Olimpice de Tineret 2024

de Covasna Media | 781 vizualizări

Recent, la Casa Olimpică din București a avut loc o întâlnire de lucru inițiată de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român, prin președintele Mihai Covaliu și secretarul general George Boroi. La reuniune a fost prezentă Ioana Bran, Ministru al Tineretului și Sportului, tematica principală fiind depunerea candidaturii României pentru organizarea Jocurilor Olimpice de tineret, ediția de iarnă 2024.

Presupusa organizare ar avea loc în județul Brașov, motiv pentru care au fost invitați reprezentanți ai autorităților locale și ai federațiilor sportive naționale, cum ar fi: Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, Mihai Veștea consilier la Primăria Brașov, Liviu Butnariu, primarul orașului Râșnov, Marian Patea, primarul comunei Fundata, Ovidiu Gârbacea, manager Complex Sportiv Cheile Grădiștei, Sebastian Fleșieru, viceprimarul orașului Predeal, Dan Mihoc, președintele Federației Române de Schi-Biatlon, Puiu Gaspar, secretar general al Federației Române de Schi-Biatlon, Sorina Țicu, antrenor federal la Federația Română de Bob-Sanie, Cornel Gheorghe, președinte al Federației Române de Patinaj și Alexandru Hălăucă, președinte al Federației Române de Hochei pe Gheață.

S-au dezbătut problemele stringente care trebuie rezolvate pentru ca România să își poată depune dosarul de candidatură pentru această organizare. Numitorul comun al discuției a fost acela că România are toate șansele să fie desemnată drept gazdă a Jocurilor Olimpice de Tineret 2024 și trebuie să facă toate eforturile în acest sens.

Reprezentanții autorităților locale au oferit garanții în ceea ce privește sprijinul lor, în limitele legii, idee la care s-au raliat și reprezentanții federațiilor sportive naționale de iarnă. COSR și MTS se vor ocupa, mai departe, de întocmirea demersurilor către forurile superioare, deoarece o astfel de inițiativă trebuie susținută, la nivel oficial, de Președinția României și de către Guvernul României.

România a mai candidat și pentru Jocurile Olimpice de Tineret ediția de iarnă 2020, însă Comitetul Olimpic Internațional a ales orașul elvețian Lausanne, în detrimentul Brașovului. Principala problemă la nivel de infrastructură este absența unei pârtii de bob și sanie, aceasta fiind foarte costisitoare. Se studiază și varianta ca probele olimpice respective să aibă loc în altă țară, de exemplu Austria. Restul arenelor sportive (pârtii, patinoare, trambuline ect) se regăsesc pe valea Prahovei și pot găzdui competiții internaționale de cel mai înalt nivel.

Pentru ca liniile de finanțare să se poată deschide mai ușor, iar aspectele birocratice să fie limitate, în vederea acestui demers organizatoric, ar fi foarte util dacă, la un moment dat, se va publica o Hotărâre de Guvern care să recunoască Jocurile Olimpice de Tineret ediția de iarnă 2024 drept un proiect de importanță națională.

România a mai organizat în anul 2013, în condiții de excepție, Festivalul Olimpic al Tineretului European. De asemenea, în istorie, în anul 1940, Brașovul ar fi putut organiza Jocurile Olimpice de Iarnă, după refuzul europenilor de a merge în Japonia. Războiul a zădărnicit însă o astfel de competiție. În schimb, la Poiana Brașov, numită pe atunci Poiana Stalin, în 1951, România a găzduit Universiada de Iarnă.

Publicația noastră susține și salută această inițiativă deosebită!

Cristian Frisk

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.