SPORT 12 octombrie 2015

România s-a calificat la EURO 2016

de Covasna Media | 28 vizualizări

Naționala de fotbal a României s-a calificat la EURO 2016, duminică seara, după ce a învins reprezentativa Insulelor Feroe cu scorul de 3-0 (2-0), la Torshavn, în ultimul meci din Grupa F a preliminariilor.

Golurile marcate de Constantin Budescu (4, 45+1) și Alexandru Maxim (82) au parafat o calificare amânată de mai multe ori.

Cu patru jucători noi față de meciul cu Finlanda, Mățel, Pintilii, Popa și Budescu, tricolorii au deschis scorul rapid în Feroe, în min. 4, când Raț i-a pasat înapoi lui Budescu, iar jucătorul Astrei a marcat cu un șut de la marginea careului: 0-1.

Aflată în avantaj pe tabelă, România nu a forțat și s-a complăcut într-un joc de angajament, care a convenit gazdelor. Pe acest fond, feroezii au avut o ocazie bună prin Hansson (18), al cărui la colțul scurt a fost scos de Tătărușanu.

Popa a avut o acțiune personală frumoasă, dar a șutat dezamăgitor la capătul unui slalom (30). Torje a tras și el pe lângă poartă (34), după care gazdele au ratat o mare ocazie, prin fundașul Nattestad (36), care a reluat pe lângă poartă din 5 metri, de lângă Grigore.

În ultimele momente ale primei reprize, Budescu a trimis un șut centrare de pe partea dreaptă, care l-a surprins pe Nielsen și a intrat sub bară (45+1), majorând avantajul tricolorilor.

Feroe a ratat o mare ocazie în debutul reprizei secunde, prin Hansson, scăpat singur cu Tătărușanu, care a respins cu piciorul (47).

Torje a ratat prima situație notabilă a tricolorilor în repriza secundă, șutând peste poartă (55), iar gazdele au replicat prin Bartalsstovu (61), care a ratat și el ținta.

Budescu a fost aproape de hat-trick (74), dar portarul Nielsen s-a întins și a respins în corner. România a reușit al treilea său gol, în min. 82, prin Alexandru Maxim, la patru minute de la intrarea sa pe gazon, după ce a recuperat o minge și a combinat cu Bogdan Stancu: 0-3.

Până la final nu s-a mai întâmplat nimic și România a obținut a cincea calificare la un turneu final de Campionat European, după cele din 1984 (tot Franța), 1992, 2000 și 2008.

România a încheiat preliminariile neînvinsă și cu o apărare excelentă, încasând doar două goluri, ambele pe teren propriu.

Turneul final al Campionatului European, la care vor participa în premieră 24 de echipe, se va desfăşura în Franţa, în perioada 10 iunie – 10 iulie 2016. Din 1996 şi până în 2012, turneul final a reunit 16 reprezentative.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
arpi, 12 octombrie 2015
A aflat și județul COVASNA de calificare
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.