Roland Niczuly în echipa etapei
Jurnaliștii acceptați de Liga Profesionistă de Fotbal au întocmit, ca de fiecare dată, echipa ideală a etapei a treia din Liga I la fotbal. Pe postul de portar se regăsește Roland Niczuly, de la Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Este a doua nominalizare pentru Niczuly, după ce în prima etapă, la meciul de la Voluntari, a fost desemnat omul meciului.
Iată cum arată echipa ideală a etapei:
PORTAR
Roland Niczuly (Sepsi OSK / 23 de ani / 3 jocuri) - Intervenţiile sale, mai ales cele din prima repriză, au fost decisive în stabilirea rezultatului final. Prinde pentru a doua oară echipa etapei.
FUNDAŞI
Ivan Martic (U Craiova / 28 de ani / 3 jocuri) - Este în mare formă în acest început de sezon. Urcările sale în atac i-au pus în dese rânduri pe adversari în dificulatate. A reuşit pasa de gol la singura reuşită a meciului.
Mike Cestor (CFR Cluj / 27 de ani / două jocuri) - S-a integrat rapid în sistemul gândit de Dan Petrescu. Runda trecută a înscris, iar acum a scos penalty-ul în urma căruia clujenii au marcat singurul gol al meciului.
Bogdan Ţîru (Viitorul / 25 de ani / 3 jocuri) - Căpitanul liderului a fost la înălţime! A marcat un gol şi şi-a coordonat echipa spre a 100-a victorie în CASA Liga 1.
MIJLOCAŞI
Ştefan Ashkovski (FC Botoşani / 27 de ani / 3 jocuri) - A fost omul meciului! A pasat decisiv la ambele goluri, graţie cărora FC Botoşani a bifat prima victorie din istoria clubului în faţa „roş-albaştrilor".
Andrei Ciobanu (Viitorul / 21 de ani / două jocuri) - A făcut o mare risipă de efort. A marcat unul dintre cele mai frumoase goluri din acest start de campionat. Deşi este eligibil U 21, se află deja la al cincilea sezon pe prima scenă.
Ovidiu Horşia (Poli Iaşi / 18 ani / 3 jocuri) - Este unul dintre jucătorii tineri care au impresionat în acest start de sezon. Runda precedentă a pasat decisiv, iar în etapa a 3-a a marcat primul său gol în CASA Liga 1.
Valentin Gheorghe (Astra / 22 de ani / 3 jocuri) - Dan Alexa l-a titularizat în toate cele trei meciuri, iar tânărul jucător al giurgiuvenilor i-a răsplătit încrederea cu al doilea gol din acest sezon.
ATACANŢI
Adrian Bălan (Poli Iaşi / 29 de ani / 3 jocuri) - Sub conducerea lui Teja, vârful transferat de la FC Voluntari şi-a regăsit forma din perioada în care impresiona în tricoul ilfovenilor. A marcat pentru a 30-a oară, meciul cu Academica fiind al 100-lea în prima ligă.
Abdel Omrani (CFR Cluj / 26 ani / două jocuri) - A continuat şi în campionat forma bună arătată în preliminariile UCL. A înscris pentru a 20-a oară în principala competiţie internă din România.
Denis Alibec (Astra / 28 de ani / 3 jocuri) - A făcut cel mai bun meci din acest sezon! A pus multă presiune pe apărarea adversă, iar dintr-o astfel de fază a reuşit cel de-al 54-lea gol în principala întrecere internă din România.
ANTRENORUL ETAPEI
Marius Croitoru (FC Botoşani / 38 de ani) - Cu un joc ofensiv rapid și cu o apărare exactă a speculat la maximum lipsa de prospețime a roș-albaștrilor. Echipa sa se anunță a fi un adversar redutabil pentru toate rivalele.
Cristian Frisk