Rareș Ispas, pentru trei ani jucătorul lui Sepsi OSK
După ce a anunțat despărțirea de cinci jucători, iată că Sepsi OSK și-a asigurat deja prezența în lotul pentru sezonul viitor a lui Rareș Ispas.
În vara anului trecut, Rareș Ispas a venit la Sfântu Gheorghe sub formă de împrumut de la echipa campioană CFR Cluj. Fundașul stânga, la cei 21 de ani, a evoluat în sezonul trecut în 26 de partide și pare o soluție viabilă pentru acest post, mai ales privind înspre viitor. Sepsi OSK l-a achiziționat definitiv, iar Rareș Ispas a semnat un contract valabil pe trei ani cu gruparea covăsneană.
Ca și în sezonul precedent, Sepsi OSK va avea nevoie de un lot numeros și valoros, având în vedere că, pentru a doua oară consecutiv, alb-roșiii vor lupta pe trei fronturi, Liga 1, Cupa României, competiție al cărei trofeu îl dețin, precum și în Conference League.
Sursa foto: Sepsi OSK/ Facebook