SPORT 2 octombrie 2020

Programul „Iniţiere în sport“ destinat elevilor şi preşcolarilor, suspendat din cauza pandemiei

de Agerpres | 1274 vizualizări

Primăria Sfântu Gheorghe a suspendat, din cauza pandemiei, programul „Iniţiere în sport“, destinat preşcolarilor şi şcolarilor mici, acesta urmând să fie reluat în momentul în care situaţia epidemiologică va permite.

„Depinde de situaţia epidemiologică. Deci, în funcţie de cum va evolua situaţia sanitară, epidemiologică. Am suspendat programul pe termen nelimitat şi în momentul în care avem garanţia că toţi copiii pot veni cu autobuzele, pentru că aici vorbim în primul rând de transportul copiilor şi de faptul că, practic, trebuie să folosească acelaşi loc pentru a se schimba şi aşa mai departe, iar în acest moment sunt anumite riscuri şi nu dorim să expunem copiii la riscuri, dar, în momentul în care situaţia se va schimba în bine, vom relua acest program“, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Antal Arpad.

Programul „Iniţiere în sport“, finanţat din bugetul local al municipiului Sfântu Gheorghe, a fost lansat în urmă cu aproape trei ani cu scopul de a iniţia preşcolarii şi şcolarii din clasele primare în diverse sporturi, cum ar fi patinaj, hochei şi baschet, iar în acesta au fost cuprinşi aproape 3.000 de copii de la toate unităţile de învăţământ.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.