SPORT 15 septembrie 2017

Probleme de lot pentru Sepsi OSK înainte de deplasarea de la Timișoara

de Observatorul de Covasna | 1102 vizualizări

Fotbaliștii de la Sepsi OSK Sf. Gheorghe au plecat, în această dimineață, spre Timișoara, pentru jocul contra celor de la ACS Poli.

Partida se anunță una foarte dificilă, în condițiile în care bănățenii sunt echipa momentului în fotbalul românesc. Timișoara are mai mult de o lună de zile în care nu a pierdut. Echipa condusă de cel mai vârstnic tehnician, Ionuț Popa (64 de ani)  are patru meciuri la rând fără înfrângere, ultimele trei fiind victorii (0-0 cu Viitorul Constanța, 2-0 la Gaz Metan Mediaș, 4-3 cu CFR Cluj și 2-1 la Dinamo).

Cu 16 puncte, Poli Timișoara ocupă un loc de play-off, 6, și, evident, dorește să continue seria de invincibilitate.

În tabăra noastră, optimismul este moderat. Vor lipsi câteva piese de bază din formula de start, deoarece antrenorul Valentin Suciu nu îi poate folosi pe Fűlop, Patrick Petre și Hadnagy, toți accidentați. De asemenea, Issa Thiaw nu poate fi utilizat deoarece este accidentat dar are de ispășit și o etapă de suspendare, pentru cumul de cartonașe galbene. Un alt absent va fi Dima, suspendat și el după cartonașul roșu primit la meciul cu Voluntari.

Conducerea Sepsi OSK i-a reziliat contractul lituanianului Linas Pilibaitis, care, în opinia tehnicienilor, nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor.

Partida ACS Poli Timișoara - Sepsi OSK Sf. Gheorghe va avea loc sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 18.00, pe Stadionul „Dan Păltinișanu” din Timișoara. Jocul poate fi urmărit pe posturile TV Look TV, Digi Sport și Dolce Sport. La radio, în transmisiuni secvențiale, vor fi aspecte pe Radio România Actualități și pe Radio Timișoara.

Pe pagina noastră oficială, cronica meciului va fi postată imediat după încheiere, în timp ce în ediția tipărită de luni a Observatorului de Covasna veți regăsi amănunte de la jocul fotbaliștilor covăsneni.

Cristian Frisk

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.