SPORT 7 septembrie 2020

Prima competiție de Înot în aer liber din 2020 a avut loc la Sfântu Gheorghe

de Covasna Media | 1579 vizualizări

Asociaţia Club Sportiv Ciprian Sfântu Gheorghe a organizat vineri, 4 septembrie, în premieră într-un bazin olimpic de 50 metri, prima competiție de înot în aer liber din acest an în România. Aceasta a marcat a 10-a ediție a Cupei SPRINT și a avut loc la baza sportivă Sepsi Rekreativ din Sfântu Gheorghe.

Într-un context dificil cauzat de regulile și restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei pe care o traversăm și cu o vreme nefavorabilă în ziua competiției, la start s-au aliniat 172 concurenţi, un record în istoricul acestei competiții. Candidații au reprezentat 14 cluburi de înot din întreaga țară (Brașov, Pitești, Ploiești, Piatra Neamț, Moinești, Bacău, Roman, Făgăraș și Sfântu Gheorghe).

De la prima ediție a acestui concurs, obiectivul principal a fost ca această competiţie să devină în timp o prezenţă constantă în calendarul competiţional sportiv al clubului şi al oraşului. Organizatorii au reușit în ultimii ani să construiască o comunitate de oameni pasionați de înot, iar cu fiecare ediţie au reușit să adune tot mai mulţi participanţi, din toate colţurile ţării.

Spre deosebire de anii anteriori, anul acesta competiția a fost deosebită la nivel open, având printre participanți și sportivi din lotul national și olimpic, aspect ce a crescut competiția la nivelul fiecărei probe.

După o pauză lungă în calendarul competițiilor, sportivii au venit cu emoții mari, cu multă motivație, entuziasm și dor de a se afla din nou la linia de start. Acest eveniment a oferit o imagine de ansamblu asupra gradului de pregătire a sportivilor înainte de Campionatele Naționale de Înot, care vor începe în 30 septembrie, la Bazinul „Lia Manoliu” din București.

Alături de sportivi, la competiție au luat startul și persoane cu dizabilități intelectuale, dar cu pasiune pentru înot de la Asociația Creștină Bunul Samaritean.

„Singura dizabilitate este atunci când nu își văd abilitatea”, a spus Toma Gabriel Radu, voluntar al Special Olympics România.

Baza sportivă Sepsi Rekreativ găzduiește un bazin de 50 m în aer liber, care până în prezent a fost folosit numai în scop recreativ. El nu era pregătit pentru nivelul unei competiții din punct de vedere al dotărilor și amenajării necesare. Cu toate astea, determinarea și ambiția antrenorului Ciprian Grosu de a organiza o competititie în aer liber, susținerea comunității  și sprijinul unor oameni iubitori ai înotului au făcut posibilă desfășurarea lui cu succes și au transformat peste noapte bazinul într-unul competitiv.

„A fost un concurs greu din cauza vremii și a  tuturor regulilor ce au trebuit respectate, dar cu o energie cu adevărat frumoasă a făcut să merite tot efortul depus! Cu siguranță după ziua de astăzi, participanții vor lua cu ei o doză de reziliență și de încredere, care îi va ajuta în seria de competiții ce vor urma!

 Mulțumim conducerii bazinului olimpic din Brașov, pentru aportul la buna desfășurare a competiției și împrumutarea echipamentului de înot profesional, respectiv a culoarelor pentru bazinul de înot conform standardelor internaționale ale FINA și LEN.

Evenimentul nu ar fi putut fi posibil fară ajutorul lor, al sprijinului oferit de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, al Sepsi Rekreativ și al sponsorilor noştri: Bertis, Aqua Carpatica, Depo, Trisport, Jaked, Redis, Sound Studio, Ariadne, American Pizza și Papirus, cărora pe această cale doresc să le mulțumesc”, a declarat antrenorul Ciprian Grosu.

Cupa SPRINT, ediția a X-a a fost câștigată la masculin de Cozma Ștefan, de la Nautica Bacău – 664 puncte FINA, în proba 100 m liber, cu timpul 53”76 și la feminin de Surugiu Emilia de la Municipal Pitești, 560 puncte FINA în proba 100 m liber, cu timpul 1’02”74.

Rezultatele sportivilor de la clubul gazdă, Ciprian Sfântu Gheorghe, au fost următoarele:

Locul I: TUDOREL MAYA (2008) - 50 m liber 36”86, 50 m bras 48”74;

Locul II: VÁNCSA FRUZSINA-ILKA (2010) – 50 m liber 36”74, 50 m spate 42”21, 50 m fluture 42”55;

Locul III :  BARABÁS ANDRÁS  – open, 50 m fluture 27”89;

Locul III: VÁNCSA FRUZSINA-ILKA (2010) - 50 m fluture 42”55;

Locul III: GHICAN TEODORA CLAUDIA (2010) – 50 m bras 47”64;

Locul III: TUDOREL MAYA (2008) - 50 m spate 45”62.

(Sursa: Comunicat ACS Ciprian Sfântu Gheorghe)

Fotografii: Ciprian Constantin Deleu​

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.